Timişoara are Baza de canotaj Florin Marian Enache, redenumită la CSŞ Bega în onoarea noului campion olimpic lansat pe apele capitalei Banatului, dar săptămâna viitoare şi Campionatul Naţional de Fond al FRC, revenit după câţiva ani din aval de centru

Florin Marian Enache ştia unduirile Begăi ca pe propriul buzunar, în anii şi anii de antrenamente cu bătături la sânge pe calea lansării sale de la CSŞ Bega Timişoara spre ceea ce avea a deveni o laureată carieră la nivel mondial cu coroana olimpică adjudecată în plus în 2024 în Franţa, iar din această toamnă, şi firesc, în onoarea şi cinstea sa, baza locală de canotaj a Clubului Sportiv Şcolar Bega, de la al cărei ponton imediat în aval de „Vaporul”, peste drum de fostul Usoda, tot pornea în atâtea pregătiri zi de zi pe ape, a fost redenumită purtându-i numele. CSŞ Bega şi fiind una dintre cele 3 grupări din capitala Banatului implicate săptămâna viitoare la revenirea după ceva ani a tradiţionalului cândva Campionat Naţional de Fond doar pe Bega. 

 

Baza de canotaj Florin Marian Enache este la… „o aruncătură de băţ” de Catedrală şi loc de pregătire al unora dintre noii juniori din sportul cu vâsle local, cei de la CSŞ Bega, unde era instruit şi campionul olimpic, în grija remarcabililor mentori Ecaterina Calapiş, Dorin Bena şi Elvira Văsuţ, iar actualele generaţii juvenile ale galben-albaştrilor vor reprezenta zilele viitoare Timişoara, alături de alţi colegi din canotaj de la cluburile locale CSM şi CSU Politehnica, la revenirea „acasă” a „Naţionalelor” pe distanţă lungă.

Campionatul Naţional de Fond al Federaţiei Române de Canotaj constituia o tradiţie pe Bega în deceniul trecut, cu crema cremelor sportului cu vâsle intern uneori sosită în corpore în Banat, tradiţie reînnodată de miercurea viitoare la startul ediţiei 2024 a „Naţionalelor” juvenile şi de tineret, cu durata de două zile, urmate vineri şi sâmbătă, 8-9 noiembrie, de „Naţionalele” seniorilor.

Totul cu startul de la Modoş, 6 kilometri în amonte spre… Flora, la linia de sosire. 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Canotaj și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = patru

 


Ultimele articole din categoria Canotaj: