Conform tradiției în canotaj, sezonul rece programează câteva competiții la nivel național în sală, prin simulare pe ergometru, iar juniorii timișoreni au reușit două clasări pe podium, una la individual, prin Laurențiu Danciu, de la CSMT, iar alta în concursul pe echipe, prin băieți de la CSȘ Bega, cu ocazia Cupei Federației Române de Canotaj, desfășurată simultan în 7 centre din țară, pe malurile Begăi fiind vorba despre o nouă locație!
Întrecerea juvenilă a constat în 18 probe, dintre care opt la individual și 10 pe echipe iar noutatea ediției din acest an, în ceea ce privește concursul timișorean, a constat în găzduirea Cupei F.R. Canotaj la ergometru juniori, individual și pe echipe, și de fapt și la seniori, în noua sală din Calea Buziașului a Smart Fit, punând la dispoziție cel mai nou model de ergometru: ”Căutăm să diversificăm activitatea noastră și de aceea am optat pentru a ține acest concurs într-un alt loc. Iar gazdele noastre au fost foarte ospitaliere, ba chiar au oferit și câte un premiu participare canotorilor noștri, un tricou, un prosop. Condiții oferite au fost foarte bune, amfitrionii au fost foarte amabili, și sperăm să continuăm această colaborare, mai ales că și cei de la Smart Fit sunt din domeniul sportului, practică motociclismul. Au fost 8 ergometre pentru încălzire, alte opt pentru concurs, într-un cadru spațios, mai mare decât unde obișnuia canotajul timișorean să desfășoare asemenea precedente întreceri”, a explicat profesorul Dorin Bena, antrenor la CSȘ Bega Timișoara.
În privința participării, la Timișoara au simulat pe ergometru 32 de canotori, dintre care 28 localnici și 4 de la Voința Arad, în mare majoritate juniori, categoriile III, II și I, dar și 3 seniori de la CS Universitar Politehnica. Concursul a constat în serii a câte 15 minute, însumând o oră, și a avut drept scop desemnarea câștigătorilor Cupei României la individual și pe echipe, la categoriile prevăzute în regulament la proba de vâslit pe ergometru.
Medaliat dintre sportivii de pe Bega, la individual, a fost Laurențiu Danciu, cu timpul de 3,18,60, între juniorii III, canotorul de la CSM Timișoara obținând locul 2 la nivel național, după centralizarea rezultatelor.
Tot la simplu, mai multe clasări ale bănățenilor în imediata apropiere a podiumului, fiind vorba tot despre juniori: Mălina Musteață, de la CSȘ Bega, pe locul 4, în 3:48, la junioare III; Valentin Zerna (CSȘ Bega), în 7:49,50, tot pe locul 4 la juniori – categorie ușoară, desemnată în funcție de greutatea sportivului; Alin Georgian Sefciuc (CSM Timișoara), pe locul 4 la juniori II – masculin, cu timpul de 6:32,0, probă în care au mai concurat alți 4 tineri de la CSȘ Bega și 2 de la CSM Timișoara, între cei 15 la nivel național; Alexandra Boaru (CSȘ Bega), tot pe locul 4, la juniori I – feminin, cu timpul de 7:30,30.
Tot la simplu s-au mai înregistrat printre altele și două locuri 7: Daniel Spiridon (CSȘ Bega), la juniori I – masculin, cu timpul de 6:35,60, respectiv Andreea Popa (CSȘ Bega), la junioare II – masculin, cu timpul de 7:39,20.
CSȘ Bega s-a clasat pe locul 3 în concursul pe echipe la juniori III, prin formația Țuțuian – Nichitean, în 6:59,60, iar CSM Timișoara pe locul 4 la juniori 1, în 13:41,90, în formula Vasile Udrescu – Flavius Boldor.
Totodată, CSȘ Bega a încheiat pe 6 la juniori 2, prin tinerii Martin și Ardelean, în 14:51,40.
La juniori I, masculin și feminin, la individual și pe echipe, precum și la juniori II, masculin și feminin, individual și pe echipe, dar și la juniorii de categorie ușoară, masculin și feminin – individual și pe echipe, distanța de concurs este de 2.000 de metri, pe când la juniori III, de 1.000 de metri. Și seniorii au tras tot pe 2.000 de metri.
Competiția s-a desfășurat pe ergometre Concept II asigurate de F.R. Canotaj, pentru concursul individual ierarhizarea efectuându-se în ordinea timpilor înregistrați, iar în caz de egalitate a acestora, în funcție de watti, iar pentru concursul pe echipe, prin însumarea timpilor realizați de cei 2/4 sportivi.
Președinte al Comitetului de Organizare a fost Elisabeta Lipă, secondată de Sandu Pop și Dorin Alupei, în vreme ce Rodica Macovei a fost președintele juriului, secretar de concurs din partea Timișoarei fiind Alexandra Hada.
”Cupa” a mai avut loc concomitent și la Snagov, Năvodari, Orșova, Fălticeni și Iași.