
CS SCM Timișoara și-a cerut scuze pentru ora târzie, după 21, la care a remis un comunicat de presă, ”însă la rândul nostru am fost informați târziu”, ceea ce evidențiază sugestiv acel nimic nou emanând din stilul pompieristic al Federației Române de Baschet, cu atât mai grăitor dat fiind aspectul că are de-a face cu organizarea întrecerilor juvenile. Cum îi crești, așa îi ai. Gruparea de pe Bega a fost înștiințată că turneul final al categoriei U16 masculin va fi organizat la Timișoara, și a avut timp să consemneze reacția declarativă a lui Dragan Petricevic, tipic diabet zaharat curat, cu mulțumiri și trimiteri la înclinațiile capitalei Banatului, oraș al tineretului și viitoare Capitală Culturală Europeană, fără a lipsi menționarea sprijinului primit din partea Primăriei Municipiului Timișoara. Vorba dulce mult aduce, dar vorbe goale, căci realitatea e că baschetul juvenil a fost praf agățat în cui vreme de-un an, până nu demult, tempo pierdut pe vecie pentru generațiile în creștere și de care FRB se face responsabil fără a se putea ascunde în spatele mascaradei ”pLandemiei”, Timișoara sub panouri fiind un studiu particular de caz al rătăcirii la nivelul juniorilor, iar cu o floare dintr-un întreg lanț al generațiilor nu se prea poate face primăvară.