Liga 1

FC Botoșani, punct pe i și în iarbă, 4-0, după ce îl punea solitar în august și la vot. Republicăm ”O românească. FRF, LPF și cluburile din Liga 1, mai puțin FC Botoșani, deces moral: orice pentru Dinamo”

Odată la Timișoara, oaspeți în roșu: Poli-Dinamo-2-1 Suflarea fotbalului românesc a ajuns deja de câteva sezoane, iar în ediția în curs cu atât mai mult, doar că nu conștientizează, la vorbele repetate peste ani în aceste pagini în sensul că Dinamo trebuia desființată postdecembrist odată cu Victoria sau FC Olt, însă experții, analiștii și specialiștii se tot screm s-o țină pe aparate pomenind-o zilnic la nesfârșit în sterile vorbării de nimic, nimic despre nimic, un uriaș zero lipindu-se și acesta înghețat într-o seară de duminică de bucureștenii învinși cu 4-0 de gazda în roșu FC Botoșani. Care a procedat pe teren precum proceda în august 2020 la urne, și reamintim prin a spicui din consemnarea publicată la vremea aceea și republicată mai jos, ”S-a împotrivit la vot mizeriei doar FC Botoșani, o altă imagine fidelă a ordinarei porcării românești: un cinstit la 13 nenorociți”, procedură sub forma readucerii majorității în simțiri și cu picioarele pe pământ. Dar Dinamo în Liga 1 este totuși o oglindă fidelă a României în 2021, așa încât a nu fi spartă, pentru a ne uita lung în ea. Avem ce vedea, toată deșertăciunea, toată infinita minciună, ipocrizie și fandosită figurație a mimării unei veritabile existențe demne de a nu face doar umbră pământului. Pe Dâmbovița apele sunt însă mult, mult, mult prea murdare și împuțite, iremediabil compromise, ”sistemul” fiind totuși întreținut cu orice preț ca scop în sine. O nație conformistă formelor fără fond.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Quo vadis: UTA – FC Argeș 1-2 (0-0)

Arădenii au așteptat cu mare încredere partida de sâmbătă de la ora 16:30 cu FC Argeș, crezând că vor obține cel de-al doilea succes pe teren propriu, în ideea în care din opt partide disputate acasă au reușit doar o victorie, însă au sfârșit prin a pierde, deși deschideau scorul cu 5 minute și 5 secunde înainte de expirarea timpului regulamentar de joc, în inferioritate numerică fiind din minutul 56: UTA - FC Argeș 1-2 (0-0) în etapa a XVIII-a din Liga 1.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Starea vremii

În general, spectatorii noștri, dar mai ales suporterii fideli sunt lipsiți de posibilitatea de a viziona un meci de fotbal pe viu, chiar dacă și-au procurat din timp abonamente, iar acest aspect se datorează restricțiilor impuse nejustificat. Această realitate constituie o fațetă a problemei, cealaltă fațetă o prezintă faptul că partidele din liga întâi se dispută pe terenuri înghețate și la temperaturi scăzute, ceea ce pune în pericol sănătatea jucătorilor.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

În mijlocul iernii, scor alb: UTA – Viitorul 0-0

După un final de sezon neașteptat de modest, UTA a abordat partida de vineri cu Viitorul cu mult aplomb, dorindu-și victoria, mai ales că a avut în componență trei jucători care au sosit la echipă în această iarnă. A rezultat o remiză albă în meciul de la ora 17, din a patra și ultima zi a etapei inaugurale din 2021 a Ligii 1, runda a 16-a, cu mențiunea că dobrogenii jucaseră și duminică, în urmă cu 5 zile, 2-1 acasă cu sibienii într-o restanță din etapa a 12-a.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Prin zăpadă

Nu trebuie să fii mare specialist în probleme de meteorologie ca să nu ști că țara noastră are o climă temperat continentală și că această perioadă a anului este bogată în precipitații și cu temperaturi scăzute. Federația Română de Fotbal s-a grăbit să programeze începerea returului fără să țină seama de aceste realități. Motivele invocate nu prea stau în picioare, chiar dacă se face referire la cele trei meciuri din turneul final al campionatului european.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Favoritele la titlu în Liga 1 la început de 2021. Bătălia, cel puțin deocamdată, se dă în 3

FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt principalele favorite la câștigarea titlului în Liga 1, conform ofertelor de pariuri online, după încheierea primelor 15 meciuri din sezonul regulat. Cele 3 formații sunt despărțite de numai 3 puncte, iar la finalul etapei a 30-a, punctele se vor înjumătăți, odată cu startul play-off-ului.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Jocul cu focul: UTA – Astra Giurgiu 0-6 (0-2)

Este destul de dificil să analizezi un joc în care arădenii au fost surclasați la un scor aproape neverosimil de Astra, o echipă care până mai ieri era codașa clasamentului. Situația echipei UTA este puțin mai complicată decât se încearcă să se minimalizeze cauzele.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Pe îndelete

Se apropie cu pași repezi sfârșitul anului iar turul campionatului ligii întâi încă nu s-a încheiat. Trei echipe s-au detașat, FCSB, Universitatea Craiova și CFR Cluj, de fapt, dintre acestea se va alege campioana. În general, celelalte competitoare au avut evoluții sinuoase și s-au caracterizat prin inconstanță.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

I-a! I-a! Măgarilor ”corect politic” din presa centrală cu răgetele ”rasism / rasism” anti – Colțescu. Proteas trece pe cote: ”Nu mai mult de 6 jucători albi permiși în cricketul din Africa de Sud”

La ceea ce s-au dedat în scris zilele trecute în ”cazul Webó - Ba - Bașakșehir” unii așa-ziși formatori de opinie din cercul inelelor ”campionilor presei sportive” de la ”centru”, suspecți de serviciu ai datului fără discernământ cu bățul în baltă, habar n-au pe ce lume trăiesc și chiar par a nu ști nimic despre nimic, a ieșit mai limpede la iveală câtă irațională ignoranță văduvită de înțelegerea vieții și de cunoașterea realității factuale obiective poate musti sub false impresii și pretenții de educație și emancipare în structuri axate pe diseminarea informației către publicul din România. Vorba lui Noam Chomsky, ”nu doar că oamenii nu știu ceea ce li se întâmplă, dar ei nici măcar nu știu că nu știu acest aspect”, dar ce-ar fi de făcut când tocmai cei care ar trebui să-i edifice sunt îndoctrinați și spălați pe creier ceva de speriat!? ”Corect politic” au pus grăbit placa ”rasismului” pe adresa compatriotului Colțescu într-un caz clar ca lumina zilei de petulanță în regim de vedetism pe marginea terenului, puerilă grabă într-un an în care mai tot ceea ce înseamnă valori identitare ale rasei caucaziene a suferit un și mai intens asalt urzit din tenebroase umbre. 
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Narațiune: UTA – Universitatea Craiova 1-2 (1-2)

În perioada interbelică și imediat postbelică, centrul de greutate al fotbalului românesc se plasa pe axa Oradea – Arad – Timișoara. După mai bine de șapte decenii datele problemei s-au schimbat, iar echipele din sudul țării domină la această oră fotbalul de la noi. Universitatea Craiova a sosit la Arad cu o cursă charter, s-a cazat la un hotel nou din Arad, fiecare jucător având alocată cameră single, întreaga delegație fiind așteptată de două autocare.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Raționamente

La turneul final din Ungaria și Slovenia al Campionatului European pentru tineret echipa României U 21 are parte de o grupă puternică, în care va înfrunta echipele Germaniei, Olandei și Ungariei. În cazul fericit al unei calificări în faza superioară, atunci putem spune că avem o echipă foarte bună care poate constitui viitorul nucleu al echipei naționale.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Sunt tare mulți albi Colțescu puși gratuit la colț. Cornell University (Statul New York) din Ivy League, program de vaccinare cu obligativitate aplicată strict studenților albi

Punerea la colț a arbitrului de rezervă craiovean Colțescu pe ridicola dâră lăsată de umbrele întunecate ale percepției umane n-a venit chiar deloc ca o surpriză, fiind evident că destui sunt și românii pătrunși de zelul agitat al ”corectitudinii politice” care mușcă și aceasta înveninat din fibra socială și naturalețea firească a trecătoarei existențe umane pe pământ, compatrioți din țară sau nu doar Mărăcineanu din Hexagon, tot soiul de practicanți ai etalării unor false virtuți într-o lume în care adevărul a fost deturnat în minciună și viceversa, asta pentru cine are ochi să vadă limpede, urechi s-audă și un suflet rezonând fidel conștiinței spirituale. Mai nimic nu este ceea ce pare și ceea ce insistă circul mediatic să fie inoculat populației, iar exemplele curg gârlă în acest sens, fapte, întâmplări și realități ale vieții care nu înseamnă că nu s-ar întâmpla doar pentru că sunt camuflate sub radarul manipulării informației din motive lesne de înțeles. Tendințele unidirecționale sunt elocvente, ca tăvălugul și implacabile, Sebastian Colțescu putând fi consolat de aspectul că renumite instituții de învățământ superior dintr-o țară cândva a omului liber ajung să sufle și-n iaurt ca exercițiu extrem de practicare a precauției vizavi de drepturile, simțămintele și sensibilitățile unor anumite certe categorii. În acest caz, de studenți. Pomenita grijă maximă se practică însă mai nou la scară tot mai largă... 
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Strategia bătăliei

Mult așteptata tragere la sorți a grupelor preliminare pentru Campionatul Mondial din Qatar a avut loc la Zürich și a adus României următoarele adversare: Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein. La o primă apreciere, echipa Germaniei se distanțează într-o prezumtivă câștigătoare a seriei. Pentru locul secund se vor lupta cu șanse aproximativ egale echipele României, Islandei și Macedoniei de Nord.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Dispute

Ovidiu Păcurariu semnează sub titlul ”Dispute” un nou editorial în rubrica ”Între rațiune și pasiune” de pe coloana dreaptă a paginii 1 în Sporttim. Așadar... ”Oricât aș dori să evit să scot în evidență stângăciile Federației Române de Fotbal, nu ma lasă ezitările la tot pasul ale acestui for. În prag de iarnă s-au programat de-a valma etape de campionat suprapuse cu o etapă a Cupei României. Nu mai pun la socoteală orele de disputare ale partidelor, acum, când ceața se ridică cu greu...”
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ripensia, eliminare la scor: 1-5 (1-1) cu codașa Ligii 1, Astra. Se înmulțesc eșecurile apăsătoare ale timișorenilor

Cupa României, un moment aparte? O sărbătoare? Într-o ultimă duminică posomorâtă de noiembrie, plumburie și posacă, într-un cadru auster și o ambianță însuflețită de tare puțini privitori, pe un gazon al ”Electricii” moale și încet, încet tot mai ”rupt”, două echipe necăjite cu bătăile de cap din campionatele Ligii 2 și Ligii 1 au bifat un anost joc eliminatoriu, egal la pauză dar și reliefând apoi diferența totuși evidentă de valoare de la un eșalon la altul, chit că vizitatoarea Astra n-a putut de fapt masca ”lanterna roșie” deținută la coada elitei. Chiar și așa, s-a desprins detașat de galben-roșii lăsați forțat fără meciuri în picioare de 3 săptămâni: Ripensia - Astra Giurgiu 1-5 (1-1) în 16-imile întrecerii K.O. A șasea formație din Liga 1 calificată în optimi, față de cele 7 din Liga 2.
Publicat în Fotbal, Liga 1, Liga 2 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Ripensia – Astra 1-5 în Cupa României

Fotografii realizate de Iosif Canea la meciul de fotbal Ripensia - AFC Astra Giurgiu, jucat duminică 29 noiembrie de la ora 12:15 pe terenul ”Electrica” din Timișoara în 16-imile de finală ale Cupei României și câștigat de prim-divizionarii de la Dunăre cu 1-5 (1-1), astfel calificați în faza următoare a întrecerii eliminatorii. Declarațiile antrenorilor și cronica, în consemnări separate... 
Publicat în Fotbal, Liga 1, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Eugen Neagoe (Astra), calificare cu 5-1 pe Bega: ”Am mai avut încă alte mari ocazii de a marca”

”Lanterna roșie” a Ligii 1, Astra Giurgiu, a continuat seria rezultatelor pozitive de la preluarea băncii tehnice de către Eugen Neagoe, punctelor din campionat, egale celor acumulate în precedentele 9 etape, adăugându-li-se astăzi o calificare în optimile Cupei României, adjudecată pe ”Electrica” din Timișoara, 1-5 la Ripensia, după 1-1 la pauză. Egali lui Dinamo în Șoseaua Ștefan cel Mare și învingători duminica trecută la Sibiu de când cu Neagoe la cârmă, dunărenii s-au desprins după pauză de bănățeni... 
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , | Lasă un comentariu

Jumătate din fotbalul Ligii 1, jucat de la Craiova la București: 8 cluburi din 16. Două treimi din fotbalul Ligii 2, din Bănie la mare: 14 grupări din 21

Acum, când reprezentantele fotbalului timișorean de la nivelul Ligii 2 întâlnesc în 16-imile Cupei României formații din Liga 1 și eșalonul secund din județe dunărene, e de punctat că majoritatea cluburilor implicate în sezonul în curs în primele două divizii activează în sudul țării. Folosind o metaforă, la ceea ce a înghițit peste decenii sportul rege din Carpați, i s-a lăsat greu la stomac și mai totul atârnă în măruntaiele abdominale... Sudul României este semnificativ reprezentat pe harta Ligii 1 și Ligii 2, în elită opt din totalul celor 16 echipe fiind grupate geografic în zona de la Craiova la București, iar pe palierul secund chiar mai multe, atât numeric cât și procentual.
Publicat în Fotbal, Liga 1, Liga 2 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

La alegere

S-a încheiat campania de toamnă a echipei naționale cu rezultatele cunoscute. Dacă ultima impresie contează, atunci partida cu Irlanda de Nord nu a fost o reușită. Golul egalizator venit destul de târziu nu a putut ascunde jocul modest de până atunci. Faptul că am ajuns în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile campionatului mondial este un reper de care se folosesc cei de la FRF pentru a mai cosmetiza puțin evoluția echipei naționale. Așa cum am prevăzut, Mirel Rădoi rămâne selecționer, chiar dacă a apărut alternativa Universitatea Craiova.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mesajul lui Ronaldo a avut ecou, ”Testul PCR e o porcărie!” Curte de Apel din Portugalia decide că testele PCR sunt nesigure și e ilegală carantinarea pe baza lor. Probabilitatea unui fals ”pozitiv”, 97% la genul ”testărilor” de la pragul a 35 de cicluri în sus din Europa și SUA. Și ce virus!?! Radiolog: ”Nivelul stresului din corp prin radiație a sărit din februarie la toți din scală, nemaivăzut, parcă un fel de Cernobîl. Covid e perdeaua de fum, toate simptomele sale la vârful pandemiei țineau de aspecte legate de iradiere”

Zboară rând pe rând roțile sfruntatei minciuni absolute a ”narațiunii oficiale”, o Curte de Apel din Portugalia însumând un caz prin a nota că ”dat fiind câte dubii de natură științifică există cu privire la fiabilitatea testelor PCR, exprimate de experți, cei care contează, dat fiind totodată și lipsa informațiilor referitoare la parametrii analitici ai testelor, și în absența unui diagnostic medical susținând existența riscului de infecție, nici chip că ar putea vreodată fi capabilă această Curte de a determina dacă C a fost un purtător al virusului SARS-CoV-2 sau dacă A, B și D au avut un risc ridicat de expunere”. Este un fapt că PCR a fost inventat pentru crearea unor copii ale materialului genetic, dar în nici un caz drept un instrument de diagnosticare, cum inadecvat este utilizat în 2020 pe scară largă, Curtea de Apel lusitană concluzionând că ”dacă este testat cineva pozitiv cu PCR când e folosit sau depășit pragul de 35 de cicluri, cum e regula în majoritatea laboratoarelor din Europa și SUA, atunci probabilitatea ca respectiva persoană să fie infectată este mai mică decât 3% și cea de a rezulta un fals pozitiv este de 97%”. O revenire justă în simțiri, dându-i implicit dreptate vedetei lusitane Cristiano Ronaldo, autor la finele lunii trecute al remarcii sub formă de mesaj text ”Sunt bine și sănătos! Forza Juve! Testul PCR e o porcărie!” Însă dezvăluirile la obiect ale celor de bună credință în a contrazice ”narațiunea oficială” se înmulțesc zi de zi din toate punctele de vedere ale farsei pe rol, un fost radiolog cu 18 ani de activitate în sistemul sanitar insular referindu-se fără echivoc la ceea ce mulți alți cercetători, specialiști, experți și profesioniști din domenii tehnologice și conexe au semnalat întărit, și anume că sensibilitatea electromagnetică și stresul indus corpului uman prin radiații sunt caii troieni mascați ai ”pLandemiei” cu virusul pe post de sperietoare în perdeaua de fum.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Tunara” cu 20 de goluri, Laura Roxana Rus, fericită acasă la Becicherec: ”Eu una sunt sigură că putem lua campionatul”

Cea mai prolifică echipă prim-divizionară de fotbal feminin din România, cu cel puțin câte 3 goluri marcate în cele 8 apariții de până acum o săptămână în Liga 1, cu excepția celei în care a pierdut la zero pe ”Comunal”, asigurându-i o medie a reușitelor pe meci de 4,66, a mai găsit resurse pentru a înscrie tot de încă două ori, precum duminică în Bistrița-Năsăud, și la ultima apariție pe teren propriu din 2020, astăzi de la ora 11 în disputa cu secund clasata Vasas Femina, și nu putea fi altfel, tocmai ”tunara” bănățencelor rotunjindu-și zestrea cu ”dubla” după pauză, 2-1 în minutele 60 și 85, de la 0-1. Fortuna a urcat astfel pe 2, Becicherecu Mic vicecampioană de toamnă a elitei feminine românești, iar ”tricolora” cu 20 de reuşite pentru timișence, Laura Roxana Rus, și-a mai găsit timp cu amabilitate și pentru câteva răspunsuri.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

România, calificare la Euro U21 prin conservarea remizei acasă cu pase repetate minute în șir în propria jumătate de teren, deși în superioritate numerică peste o jumătate de oră

Scopul scuză mijloacele ar spune cei care mereu fac cumva să aibă cuvintele explicative la ei și în circumstanțe în care n-ar fi tocmai cazul, dar vorbele că mentalitățile se schimbă cel mai greu se potrivesc ca fiind cea mai adecvată concluzie după constatarea modului în care a optat un nou val tineresc al fotbalului românesc să-și conserve pe propriul teren un scor de calificare la turneul final UEFA Euro U21, remiză trasă de păr prin nesfârșite pase repetate pentru minute în șir în jumătatea sa de teren, și asta în superioritate numerică peste o jumătate de oră. Pecetea mărturisită a stilului carpatin pe gazon, joc ”la cutie”, temporizare și ciupeală, care n-a dus cu adevărat nicăieri peste decenii, a devenit un veritabil cod genetic transmis peste generații, intrând în sângele fotbalului românesc, reflex mental greu de îndepărtat chiar și de dezinvoltele noi generații care au izbutit, iată, două calificări succesive la turneul final al Campionatului European de tineret, cea de-a doua, confirmată marți seară pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești, fiind conturată însă fără glorie, a se citi de o manieră care nu face cinste sportului, din contră, păcălit minute în șir cu o atitudine greșită față de joc.
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO: ”Acum știm cum să facem, Danemarca a arătat drumul!” Câștigătoare în avans a grupei U21 a României, Danemarca vine eliberată la Ploiești, după 9 zile de bătut în oale și cratițe în fața Parlamentului: ”legea epidemiei” aruncată la gunoi!

Câștigătoare în avans de peste o lună a seriei României din preliminariile Euro U21, cu un avantaj la puncte față de ocupanta locului 2 întrecut doar de Anglia și Spania, selecționata de tineret a Danemarcei descinde la Ploiești pentru jocul cu ”tricolorii” lui Adrian Mutu din etapa finală a Grupei 8 după o duminică de răsunet în țara scandinavă, în sărbătoare în urma a 9 zile de proteste ale cetățenilor în fața Parlamentului din Copenhaga împotriva iminentei aprobări a ”Legii Epidemiei”, la care s-a renunțat sub presiunea voinței populare, a se citi orchestre de polonice bătute în oale și cratițe mai bine de o săptămână sub geamurile decidenților, care n-au avut de ales. România U21 găzduiește marți de la ora 20:30 pe ”Ilie Oană” meciul cu Danemarca U21 - lider neînvins și deja cu biletul pentru turneul final din Ungaria și Slovenia, ”tricolorii” vizând calificarea dintre cele 5 naționale cu cel mai bun punctaj din 9 ocupante ale locurilor 2.  
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Zborul gândurilor

Evenimentele total atipice se succed cu mare repeziciune în fotbal din cauza acestei reacții răspuns a decidenților care cu greu se va domoli. Echipa națională a României urma să susțină pe teren propriu o partidă din Liga Națiunilor cu echipa Norvegiei. Meciul a fost însă anulat, deoarece nordicii au fost stopați din a se deplasa la București din cauza unui jucător depistat ca fiind ”pozitiv”. Aceste situații greu de prevăzut au prins UEFA nepregătită, asociație care nu are la îndemână decizii adecvate pentru asemenea cazuri. Așa că rezultatul final al jocului rămâne incert.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Cazul ”pozitiv” România – Norvegia sau sportul posedat. Pur comunism: tirania ocultă în tot și-n toate, fără granițe ori limite ale controlului. Realitate refuzată publicului, virus a cărui existență nici n-a fost de fapt încă dovedită științific. Farsa cu denumire oficială ”Program Strategic Covid-19 de pregătire și răspuns”, SPRP, expiră în 31 martie 2025 cu tot cu modificarea genetică a omului

Adesea răsună în discursul public românesc vorbele ”vrem o țară ca afară”, adoptate cu neabătută convingere și cu fervoarea unei năzuințe, dar și cu riscul unei naivități cu-atât mai mari în admirația gură cască pentru anumite nații pe sprânceană, auzindu-se nu de puține ori remarci precum ”iată cum e la ei, așa au procedat, deci asta trebuie că e, e cea mai bună dovadă”, remarcă exersată mental în spațiul lesne impresionabil al discuțiilor din Carpați deja cât încă era proaspătă și fierbinte vestea ce a răzbătut dinspre Norvegia în legătură cu o drastică decizie de interes pentru lumea sportului luată de Ministerul Sănătății din Oslo, căpătând aproape instantaneu aura unui truism indubitabil în flecăreala mediatică din capitală. Tipică superficialitate românească fără personalitate, această preluare grăbită pe repede înainte, parcă pentru hrănirea unor convingeri adaptate ca fiind adevăruri incontestabile, a fost aplicată și în jurul hotărârii parvenind din spațiul scandinav, cu sfătosul clișeu pueril și fără replică ”păi uite ce exemplu dau ei, asta da!”, când de fapt semnele și indiciile legate de o hotărâre precum cea a guvernului din țara nordică relevă cu totul altceva pentru cei în cunoștință de cauză în privința mersului real al lucrurilor. Despre care, mai jos. Dar mai întâi, banalele nimicuri de fațadă și la vedere...
Publicat în Fotbal, Internațional, Liga 1 | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu