Liga 3

Periclitatele tresar: Mama Mia şi Flacăra Făget, victorii

Venite după eşecuri în care au încasat câte 5 goluri, grupările timişene aflate în zona retrogradării din seria a V-a a ligii a treia, Mama Mia Becichierecu Mic şi nou-promovata Flacăra Făget, s-au impus sâmbătă pe teren propriu, în runda a XI-a, şi tocmai în dauna unor oaspete aflate la rândul lor în perimetrul ultimelor şase locuri de foc, prin "duble" ale lui Bogdan respectiv Boghian (foto)
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Egalată în minutul 93, Poli II ratează urcarea pe podium: 1-1

"Prin jocul rezultatelor, am fi trecut pe locul doi", a deplâns Adrian Stoicov, antrenor principal al "satelitului" polist, golul primit în minutul 93, din cele 4 de prelungire ale jocului de la Caransebeş, cu Autocatania, din runda a XI-a a ligii a treia, C5, în care Poli II a condus încă din prima parte dar, cedând posesia în prelungiri, s-a văzut egalată în urma unui al doilea corner la rând: 1-1
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Recaş pierde în a doua deplasare la rând: 1-0 Şcolar Reşiţa

ACS Recaş a suferit vineri după-amiază doar al doilea eşec stagional, dar şi al doilea la rând în deplasare, cedând în penultimul minut din penalty, la Reşiţa, în faţa lui CS Municipal Şcolar, într-un meci din etapa a 11-a a ligii a III-a la fotbal, seria a 5-a, şi ratând astfel şansa de a reveni în frunte, unde liderul Millenium Giarmata primeşte sâmbătă vizita ocupantei locului 3, Bihorul Beiuş. (foto www.arenabanateana.ro)
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Răzvan Trandu readuce Recaşul pe căi victorioase

În absenţa ca titular a lui Szabolcs Szekely, golgeter al fostului lider, care datorită unor afecţiuni medicale nu s-a antrenat la capacitate maximă, Răzvan Trandu a ieşit sâmbătă la rampă pentru ACS Recaş, într-un moment delicat pentru echipa pregătită de Cosmin Petruescu, venită după o remiză acasă şi un eşec la codaşa Mama Mia, egalând şi stabilind mai apoi cu o "dublă" scorul final cu Autocatania, în runda a X-a din C5: 3-1
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli II, 5-2: „pasul la echipa mare”, de unde „să nu vină înapoi”

Echipa a doua a violeţilor pare a-şi fi justificat vineri rolul de anticameră a secund-divizionarei, prin titularizarea lui Dobricean contra Chindiei, iar acest principal obiectiv a fost plusat sâmbătă de un nou succes cu goluri multe, 5-2 cu Mama Mia Becichierecu Mic, într-un duel local timişean din runda a X-a a Diviziei C, în care codaşa se prezenta după 4 puncte acumulate tocmai de la fruntaşe ca Bihorul Beiuş ori ACS Recaş
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rosenblum menţine Millenium lider: 4 succese afară!

Liderul Millenium Giarmata şi-a păstrat vineri după-amiază şefia în Govândari, pe terenul nou-promovatei Gloria Reşiţa, codaşă de care a dispus cu 1-0 (0-0) prin reuşita lui Michel Rosenblum, suficientă pentru ca alb-albaştrii pregătiţi de Călin Cojocaru să revină la bunul obicei de a învinge în deplasare, unde, cu un al patrulea succes, au acumulat mai multe goluri şi puncte decât acasă
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Şunda oferă debutul juniorilor: FC Hunedoara-Flacăra Făget 5-0

Miercuri ar urma să se împlinească o lună de zile de când Aurel Şunda, secondat de Remus Steop, a condus primul antrenament la FC Hunedoara, şi iată că timişoreanul a revitalizat clubul ajuns la 90 de ani cu 14 jucători cooptaţi între timp din judeţul respectiv, aliniind 7 fotbalişti din împrejurimi vineri după-amiază, în runda a X-a din C5, în care alb-albaştrii, cu juniorii localnici Benea şi Muntean la debut, au spulberat cu 5-0 (2-0) pe Flacăra Făget
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Marius Baciu preia Flacăra Făget: start la Hunedoara

Marius Baciu, un fost fundaş cu 140 de apariţii pentru Steaua Bucureşti şi care la vârsta de 36 de ani are propria sa şcoală de fotbal, CS Marius Baciu, fondată în urmă cu peste 5 ani, a acceptat luni după-amiază să preia pe o perioadă de un an şi jumătate nou-promovata timişeană în C5 Flacăra Făget, rămasă fără antrenor în urmă cu 10 zile
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Corlăţeanu şi Gideon replasează Millenium în frunte

Revenire de bun augur pe iarba verde de acasă, Millenium Giarmata recâştigându-şi sâmbătă după-amiază postura de lider în C5, obţinută după etapa a cincea, pe atunci cu punctaj maxim, graţie unui 2-1 în dauna incomodei CS Municipal Şcolar Reşiţa
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Flacăra revine după 3 eşecuri şi de la 0-2, în aşteptarea noului antrenor

Flacăra Făget a stopat sâmbătă după-amiază, în runda a IX-a din C5, o serie neagră de trei eşecuri cu zece goluri primite, revenind de la 0-2 pentru a se impune cu 4-2 (1-2) în dauna Gloriei CTP Arad, într-un …

Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , | 1 comentariu

Mama Mia ce surpriză! „Lanterna” bate şi detronează Recaşul

Mama Mia Becichierecu Mic a adăugat primului punct, smuls săptămâna trecută în deplasare, o primă victorie stagională, venită sâmbătă după-amiază dintr-o fază fixă în dauna nimănui altcuiva decât liderul neînvins din C5, ACS Recaş: 2-1 (1-1)
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Popa cu ratările iar Poli II, stopată cu 2-0 în Valea Jiului

Când îi era lumea mai dragă, după cinci victorii la rând care o plasau pe locul 4 şi la doar două puncte în urma liderului ACS Recaş, având totodată şi cel mai bun golaveraj din seria a cincea a ligii a treia, echipa secundă a violeţilor polişti, pregătită de Adi Stoicov (foto), a fost stopată vineri după-amiază în Valea Jiului, cu ocazia rundei a noua, în care nou-promovata la masa verde Jiul, plasată înaintea etapei pe locul 10, a obţinut doar al treilea succes stagional: 2-0 (1-0)
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Săvoiu: „Am simţit că am fost complet abandonat”

Sergiu Popovici, care a jucat marţi 90 de minute în remiza albă contra Suediei, în ultimul joc al României U18 la turneul de precalificare din ţara scandinavă, pe care cei 18 selecţionabili ai lui Ovidiu Stângă şi Sorin Brândescu l-au câştigat înainte de limită, calificându-se la Turneul de Elită din primăvară, va descoperi joi, la revenirea după aproape 3 săptămâni în sânul colectivului Flacărei Făget, că nu mai are antrenorul cu care a debutat în fotbalul divizionar, la începutul acestui an.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Millenium Giarmata, extaz şi agonie pe CFR: 1-1 cu CFR Simeria

După înfrângerile suferite în precedentele două etape, tocmai după ce obţinuse cu punctaj maxim fotoliul de lider, Millenium Giarmata a înregistrat sâmbătă după-amiază şi un semieşec, în runda a opta din C5, pe CFR cu... CFR Simeria, păstrându-şi astfel locul 4 în clasament
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

0-0: Recaş supravieţuieşte sindromului liderului

Liderul ACS Recaş, deşi în continuare fără gol primit pe teren propriu în 6 ore de fotbal, a risipit sâmbătă după-amiază primele puncte acasă din această stagiune, într-un 0-0 înregistrat cu Jiul Petroşani în runda a opta din C5, păstrându-şi totuşi şefia în fruntea unei serii extrem de echilibrate, spre deosebire de precedentele fruntaşe, Millenium Giarmata şi Bihorul Beiuş, care au clacat pe rând în ultimele două etape, cedând fotoliul de lider
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bălu resuscitează Mama Mia: la primul punct, 0-0 la Beiuş

Mama Mia a împiedicat vineri după-amiază o echipă de pe podiumul seriei a cincea în Liga 3, chiar pe terenul acesteia, semn că impactul numirii unui nou cuplu de antrenori, Sorin Bălu şi Narcis Petre, a dat roade cu efect imediat, timişenii smulgând ce-i drept abia în etapa a opta primul punct stagional, şi încă în deplasare
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sorin Bălu, despărţit de mânjii Jimboliei, la lanterna Mama Mia

Sorin Bălu revine la nivelul eşalonului trei, preluând luni funcţia de antrenor principal, cu secund Narcis Petre, a divizionarei C AS Nova Mama Mia Becichierecu Mic, "lanternă roşie" în seria a V-a, fără punct câştigat după 7 etape. "Este o mare provocare, prin prisma poziţiei în clasament şi a startului slab al echipei, dar sunt optimist, având în vedere potenţialul lotului de jucători. Talent e la dispoziţie"
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Iarbă mare, simulări, fotbal în 14, „paznici” zeloşi: Giarmata „făcută” din 11 metri

Millenium Giarmata a fost la un pas de a se retrage de pe teren în ultimul minut al disputei de sâmbătă de la Caransebeş, la scorul de 1-1 cu gazda Autocatania, într-un joc din runda a şaptea din C5, când …

Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Szekely-goleador ridică Recaşul în frunte: 2-0 (1-0) la Făget

ACS Recaş a câştigat în acest sezon ori de câte ori a înscris şi Szabolcs Szekely, iar odată ce vârful oaspetei a deschis scorul după 40 de minute de joc ale derbyului timişean de la Făget, la finele unei controversate faze în care Flacăra a reclamat ofsaid, elevii pregătiţi de Cosmin Petruescu (foto) s-au îndreptat spre cel de-al cincilea succes stagional în C5, unul cu atât mai important cu cât i-a adus în fruntea unei comprimate ierarhii la vârf, cu trei lideri în ultimele 3 runde, marcatorul chiar dublându-şi cota în premieră în acest sezon şi ajungând la 6 boabe. Flacăra – ACS Recaş 0-2 (0-1)
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Internaţionalul Birău, doar rezervă la Mama Mia: corecţie, 1-2 cu Şcolar

AS Nova Mama Mia Becichierecu Mic îşi continuă traseul lamentabil în C5, încasând o nouă înfrângere, de această dată fără niciun fel de scuze, pe teren propriu, sâmbătă după-amiază, 1-2 cu CS Municipal Şcolar Reşiţa, care s-a desprins rapid, în …

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

A patra la rând…Poli Timişoara II, 3-2 în Bihor, la Valea lui Mihai

După un 2-1 acasă cu CFR Simeria, start al revirimentului "satelitului" polist, urmat de 5-1 la Reşiţa, cu Gloria, şi 2-0 cu Naţional Sebiş, vinerea trecută, echipa a doua violetă, pregătită de Adrian Stoicov (foto), navighează pe orbita din C5 cu un al patrulea succes la rând, repurtat sâmbătă de la ora 15, în judeţul Bihor: 2-3 (1-0), în fieful nou-promovatei Unirea Valea lui Mihai
Publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

De la Făget, lider în C4: Ahriţculesei la Jiul, dar nu Petroşani, ci Rovinari…

Sâmbătă după-amiază, când va primi în cadrul rundei a şaptea din C5 vizita unui alt club timişean, ACS Recaş, şi încă unul de podium, atât la finele sezonului trecut, pe locul 2, cât şi acum, pe 3, nou-promovata Flacăra Făget

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ULTIMA ORĂ. Aurel Şunda şi Remus Steop preiau FC Hunedoara

Exclusiv şi ca ştire în premieră, în www.sporttim.ro... "De mâine, domnul Remus Steop este colaboratorul meu la FC Hunedoara", a confirmat duminică seară antrenorul timişorean Aurel Şunda preluarea lui FC Hunedoara pe perioada acestui sezon cu drept de prelungire un an, declarându-se entuziasmat să activeze pentru "un brand în fotbalul românesc", în favoarea căruia a fost contactat sâmbătă de Ioan Andone, acţionar al alb-albaştrilor
Publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Giarmata, lidera detronată arogant:”Asta nu-i echipă de locul 1″

Millenium Giarmata şi-a pierdut sâmbătă procentajul maxim şi fotoliul de lideră în seria timişeană a ligii a treia, C5, cedând cu 0-2 (0-0) pe teren propriu, în faţa unei nou-promovate, CS Vladimirescu 2003, un surprinzător eşec în runda a şasea la finele căruia Călin Cojocaru, antrenorul gazdelor, contrariat de aroganţa cu care un asistent şi-a permis să-i eticheteze formaţia în timpul partidei, la 0-0, "asta nu-i echipă de locul 1", a deplâns neacordarea a două lovituri de la 11 metri în primele nici 20 de minute precum şi lejeritatea cu care a fost acordat un penalty pentru un henţ involuntar la finele unui contraatac purtat în minutul 80 de arădeni, din care s-a dublat handicapul...
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AC Recaş cam schimbă mijlocul dar rămâne italiană: 1-0 acasă

ACS Recaş a obţinut sâmbătă o nouă victorie la limită acasă cu acelaşi 1-0, aidoma succesului cu Gloria Reşiţa, acum în dauna altei nou-promovate, Unirea Valea lui Mihai. "Se dovedeşte într-adevăr a fi un sezon foarte echilibrat, ceea ce anticipam înaintea startului, cu 4-5 echipe despărţite în frunte de puţine puncte. Suntem mai maturi în joc, avem o altă experienţă competiţională, dobândită după locurile 2 şi 3 ocupate în precedentele sezoane", a opinat antrenorul principal al recăşenilor, profesorul Cosmin Petruescu (foto). Iar ACS Recaş e pe locul 3, la un punct de Millenium Giarmata, învinsă surprinzător pe CFR cu 2-0 de CS Vladimirescu, respectiv la două puncte în urma noii lidere, Bihorul Beiuş
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu