Înot

17 amatori de înot, câte 2,5 kilometri la Aqua Challenge

17 pasionați de înot au parcurs fiecare câte 2,5 kilometri pe durata evenimentului 2,5k Aqua Challenge 2020, reuniune de natație deschisă tuturor amatorilor. Media de parcurgere a acestei distanțe în cadrul concursului a fost de circa 54 de minute de persoană.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , | Lasă un comentariu

Cea de-a IV-a ediție a evenimentului de înot 2,5kAquaChallenge, sâmbătă în bazinul ”Bega”

Pentru a veni în întâmpinarea dorinței lor de a face sport, pasionaților de înot li se oferă posibilitatea participării la o nouă ”provocare”. Cea de-a patra ediție a evenimentului de înot 2,5kAquaChallenge se va desfășura sâmbătă în bazinul ”Bega” din Timișoara. Provocarea constă în a înota o distanță de 2,5 kilometri. Clasamentul final se face pe grupe de vârstă şi gen, în funcţie de timpul necesar pentru a termina proba.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Borbély Anita, 2.900 de metri la feminin, și Marcel Răsădean, 3.500m la masculin, cele mai mari distanțe înot la Make it back! AquaChallenge

În bazinul „Bega” din Timişoara a avut loc Make it back! AquaChallenge 2020, un eveniment de amatori dedicat pasionaților de înot ajuns la a doua ediție. Provocarea a constat în a înota repetitiv, în cât mai multe runde, o distanță de 100 de metri. Startul pentru o nouă rundă se dă la un interval de timp prestabilit. Timpul limită în care trebuie finalizată prima rundă de 100 de metri este foarte generos (două minute și 30 de secunde), astfel încât celor care ajung mai repede le rămâne timp la dispoziție să se odihnească până la următorul start. Timpul limită alocat fiecărei runde, însă, scade cu două secunde pentru fiecare nouă rundă, iar înotătorii care nu reușesc să ajungă să finalizeze runda în timpul limită alocat (make it back.... in due time!) sunt eliminați din concurs. Este declarat câștigător ultimul înotător rămas în concurs (separat pentru masculin și feminin)...
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Make it back! – aqua challenge: concept inedit

Clubul de Înot Masters Timişoara lansează o provocare într-un format inedit pentru adulții care iubesc înotul. Un antrenament sub formă de concurs: cu ceilalți, în cadrul fiecărei etape, dar și al tău, cu tine însuți, de-a lungul unui sezon. Evenimentul Make it back! - aqua challenge se va desfășura sâmbătă 22 februarie în bazinul „Bega” din Timișoara. Proba constă în a înota repetitiv, în mai multe runde, o distanță de 100 de metri.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , | Lasă un comentariu

A X-a editie a miniturneelor de polo pe apa „Water Splash”, pentru generatiile 2005-6, 2007-8, 2009 – mai mici, la inceput de mai la Loutraki

Nu departe de Atena, la intrarea in peninsula Peloponez, Loutraki va gazdui si in primavara acestui an o atractiva reuniune internationala juvenila de natatie, si anume cea de-a zecea editie a miniturneelor de polo pe apa "Water Splash", programata in perioada 30 aprilie - 3 mai 2020 si rezervata baietilor din grupele de varsta 2005-2006, 2007-2008 respectiv 2009 si mai mici, totul in organizarea Agenda Sport Action si a campionului olimpic Dimitris Seletopoulos.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cu o medie de circa 1,4 kilometri, 19 pasionați au înotat împreună peste 26km la 0,5h Aqua Challenge 2020. Maxime, Borbely Anita la feminin, 1.800 de metri, și Călin Indrie 1.900m

Sub forma de runde de înot de câte 30 de minute, evenimentul de natație s-a desfășurat în weekend în bazinul Arena Aqua Sport din Timişoara, provocarea constând în a înota un număr cât mai mare de lungimi de bazin pe durata unei runde. Fiecare participant a înotat o singură rundă, iar clasamentul final a fost realizat pe grupe de vârstă şi gen, în funcţie de distanţa parcursă pe durata celor 30 de minute.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

0,5h Aqua Challenge, la a treia ediție: 8 februarie de la ora 13 în bazinul Arena Aqua Sport

Pentru a veni în întâmpinarea dorinței lor de a face sport, pasionaților de înot li se oferă posibilitatea participării la cea de-a treia ediție a evenimentului de înot 0,5h Aqua Challenge, care se va desfășura în 8 februarie 2020 de la ora 13 în bazinul Arena Aqua Sport din Timișoara. 0,5hAquaChallenge este un eveniment de amatori deschis tuturor adulților pasionați de înot, indiferent de viteză sau tehnică în practicarea înotului, participarea în sine fiind mai importantă decât rezultatele.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Înotători masters bănățeni, argint în proba de 1.500 de metri în ape deschise din Marea Roșie

Trei înotători bănățeni s-au clasat foarte onorabil într-un concurs internațional de natație rezervat amatorilor și desfășurat în Marea Roșie, fiecare obținând câte o medalie de argint.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Clubul de Înot Masters Timișoara, la Szentes, la aniversarea a jumătate de secol de înot masters în țara vecină. Ungaria, cei mai mulți înotători adulți din Europa estică relativ la numărul de locuitori

O echipă a Clubului de Înot Masters Timișoara a participat în weekend la concursul de înot pentru adulți (înot masters) organizat în orașul Szentes, primul desfășurat în acest an. La competiție, care s-a desfășurat în bazin olimpic (50 de metri / 10 culoare), au participat aproape 300 de sportivi independenți sau afiliați la 59 de cluburi din patru țări: România, Serbia, Slovacia și Ungaria. Numărul mare de participanți este legat de aniversarea a jumătate de secol de înot masters în Ungaria. Faptul că țara vecină are cei mai mulți practicanți adulți de înot din Europa estică relativ la numărul de locuitori ține de numărul mare de bazine construite de statul maghiar în ultimii treizeci de ani.  
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Despre înot cu Ion Bădescu (CSȘ1 Timișoara), după ultima întrecere națională din 2019, cea de cadeți: ”Din păcate, linia metodică a federației s-a cam uitat, și astfel se ajunge ca mulți copii să se piardă pe parcurs… Simt că s-a diminuat importanța dată școlilor sportive în viziunea multor oameni care răspund de administrarea generală a sportului”

Înotul juvenil intern tocmai s-a reunit zilele trecute pentru ultima competiție oficială națională din acest an, Cupa României de Cadeți 12-14 ani, bun prilej pentru a mai măsura... temperatura apelor prin spusele unui senior al natației timișorene, Ion Bădescu, mentor al atâtor și atâtor generații de copii la Clubul Sportiv Școlar numărul 1. Din curtea căruia s-a lansat și unul dintre cei 24 de ”tricolori” concurenți tocmai zilele acestea la un puternic concurs de înot Open și pentru juniori, Scitec, derulat în Aqua Sport Center din Gyor, drept criteriu de calificare la ediția de anul viitor a Jocurilor Olimpice de vară.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Timișorenii, locuri I la masters de Moș Nicolae la Satu Mare

Trioul înotătorilor amatori timișoreni urcați pe blocstarturi la o tradițională reuniune de natație din nord-vestul țării a urcat și pe prima treaptă a podiumului de premiere al concursului rezervat amatorilor. 
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Clubul de Înot Masters Timișoara, 19 medalii la Subotica, la Campionatul Național de înot masters al Serbiei în bazin scurt

O echipă a Clubului de Înot MASTERS Timișoara a obținut 19 medalii în Serbia, la Campionatul Național de înot masters în bazin scurt, derulat în Subotica. La eveniment au participat 78 de sportivi afiliați la 16 cluburi din 4 țări: Bulgaria, România, Serbia și Ungaria.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

CSM Arad, gazda Masters Timișoara și Szentesi Delfin ESC, pe podiumul ediției a XI-a DKMT Euroregion Endurance Cup. Anita Borbély (Iron Swim), cel mai activ participant, în 10 probe

Cea de-a unsprezecea ediție a “DKMT Euroregion Endurance Cup” a avut loc la bazinul acoperit cu 6 culoare din zona Circumvalațiunii, concursul de natație pentru amatori deschis tuturor iubitorilor de înot care au împlinit vârsta de 18 ani reunind la start 42 de sportivi, atât afiliați celor nouă cluburi prezente, cât și pe cont propriu, din România și Ungaria. Mișcarea de înot masters implică adulți care practică acest sport ca amatori, participarea în sine fiind mai importantă decât rezultatele. Sportivii concurează pe grupe de vârstă cu categorii de 5 ani, de exemplu 25-29, ultima categorie incluzând orice vârstă peste 100 de ani. Dintre participanți, decanii de vârstă la această competiție au fost Téli Éva (63 de ani), la femei, respectiv Melkuhn Dezso (81 de ani) la bărbați.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoreni pe 4 la tineret și în reuniunea finală a Naționalului în bazin scurt

După 4 zile de întreceri cu opt reuniuni, de calificare respectiv finale, Campionatul Național de înot în bazin de 25 de metri pentru seniori, tineret și juniori a luat sfârșit în această seară la Miercurea Ciuc, inclusiv cu participare timișoreană în mai multe finale B, una dintre acestea, cea masculină de 50 de metri liber, fiind câștigată de Patrick Damian, de la CS Aquasport.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Kuhn, aur și două argint în Ungaria, Ibănișteanu aur și 3 argint

Banatul a fost reprezentat de doi înotători legitimați la Clubul Reșița 07 la cea de-a XVI-a ediție a concursului de înot masters ”Campionatul Internațional de Înot Masters Hodmezovasarhely”, desfășurat în zilele de 9 și 10 noiembrie în localitatea cu același nume din Ungaria. Seniorul din Timișoara, Kuhn Alexandru, în vârstă de 67 de ani, a obținut 3 medalii, una de aur și două de argint, iar reșițeanul Bogdan Ibănișteanu, concurând la categoria de vârstă 25-29 de ani, a izbutit o clasare pe locul I și trei locuri secunde.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Ștafeta Aquasport Timișoara, locul 2 la juniori pe 4x50m mixt în ”Naționalul” în bazin scurt. Daria Humă (CSM), pe 3 la junioare pe 200m bras, Tănăsie (CSȘ1) calificat și el în finala A la 100 bras

Natația timișoreană a mai obținut două clasări pe podium și în penultima zi a Campionatului Național de înot în bazin de 25 de metri pentru seniori, tineret și juniori, ”argint” la juniori pentru ștafeta CS Aquasport pe 4x50 metri mixt și ”bronz” pentru Daria Elena Humă (CSM Timișoara) tot la juniori, în proba feminnă de 200 de metri bras, în care a izbutit calificarea în finala A, la medalii, încheind a șasea. Reușită identică pentru Rareș Tănăsie (CSȘ1) în proba masculină de 100 de metri bras, juniorii de pe Bega mai izbutind sâmbătă și 5 calificări în finale B.  
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Radu Vaipan (CSM Timișoara), locul 4 în finala A Open la 50m bras în Naționalul în bazin de 25 metri. Ștafeta Aquasport, pe 4 la juniori de 15-16 ani la 4x50m liber. Încă 5 calificări timișorene în finale B

Campionatul Național de înot în bazin scurt pentru seniori, tineret și juniori a continuat astăzi cu cea de-a doua zi dintre cele 4 ale ediției din acest an, Radu Vaipan izbutind pentru CSM Timișoara calificarea în finala A la medalii a probei masculine de 50 de metri bras, încheiată în imediata apropiere a podiumului seniorilor, iar alți 5 mai tineri sportivi de pe malurile Begăi intrând în finalele B, cu o clasare pe locul 5 la categoria junioarelor de 14-15 ani în contul Dariei Humă. În plus, la ștafetă, un loc 4 la juniori pentru cei de la CS Aquasport la 4x50 de metri liber.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Start cu ploaie de recorduri în Naționalul de înot în bazin scurt. Patrick Damian (Aquasport), argint la tineret pe 100 metri liber. Timișorenii, încă două locuri 4 la tineret, trei la juniori

Conform tradiției de ani și ani la ceas de noiembrie, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern pune în scenă Campionatul Național de înot în bazin scurt, ediția din 2019 demarând joi la matineu cu seriile preliminare și programând după-amiaza primele finale A, la medalii, dar și B. Pentru al doilea sezon la rând întrecerile sunt găzduite în bazinul de 25 de metri din Miercurea Ciuc, în care încă din ziua inaugurală s-au stabilit mai multe noi recorduri naționale la diferite categorii de vârstă, nu fără satisfacții concurând și timișorenii, cu vârful de lance Patrick Adorian Damian, medaliat cu argint la tineret în proba masculină de 100 de metri liber, una din cele cu noi recorduri. Încă un coleg de club din generația 2002 la Aquasport a pătruns în finala A, Mihai Jurchescu pe 200 de metri spate, cei de pe Bega izbutind și mai multe clasări pe locul 4, mai exact două la tineret respectiv trei la juniori, inclusiv cu o finală B adjudecată.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO. Sărituri în ape naturale: și în Antarctica. Și din elicopter… Orlando Duque, la ora retragerii

Orlando Duque, columbianul în vârstă de 45 de ani prim campion mondial în proba masculină de sărituri în apă de la înălțime, de pe platforma amplasată la 27 de metri, cu prilejul ediției 2013 a Campionatului Mondial de natație de la Barcelona, s-a retras din activitatea competițională.
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Doi înotători amatori timișoreni, locuri 1 și 2 în Marele Ducat, la Lux Masters Open

Revenire cu succes a unor amatori veterani din înotul de pe malurile canalului Bega în Marele Ducat, cu ocazia concursului de înot ”Lux Masters Open”, la care au participat circa 200 de sportivi reprezentând 74 de cluburi din 14 țări, printre care și Romania, la start cu iubitori ai natației din Cluj, Reșița și Timișoara.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Hunt și Iffland își păstrează titlurile prin succese și în etapa finală, Popovici pe 4 la masculin la Bilbao. VIDEO

S-a încheiat și ediția 2019 din Red Bull Cliff Diving World Series, iar australianca Rhiannan Iffland a devenit prima săritoare în ape naturale de pe platforma amplasată la 21 de metri care să câștige toate cele 7 etape programate într-un sezon, prin a se impune în weekend și în Țara Bascilor, unde a învins și Gary Hunt, în întrecerea masculină, britanicul păstrându-și astfel la rândul său titlul mondial adjudecat în 2018. Reușita ”canguriței” constituie o premieră absolută în aceste serii, inclusiv în ceea ce-i privește și pe băieți, sportiva în vârstă de 28 de ani triumfând în cea de-a patra campanie consecutivă, din 2016 încoace. Iată dintre săriturile executate la Bilbao... 
Publicat în Înot | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Sârbii înving pe 6.000 de metri în probele fetelor și băieților, maghiarii în întrecerile pe 3.000 de metri. Înotători între 9 și 81 de ani

Borislav Fermanovic, de la Spartak Prozivka, a câștigat concursul Open al probei pe cea mai lungă distanță din ediția 2019 a competiției de înot în ape deschise ”Surduc Nature Challenge”, sârbul din generația 2002 fiind cronometrat la finele celor 6.000 de metri cu timpul de o oră, 21 de minute și 20 de secunde, urmat în ierarhia masculină pe 6 kilometri de mai tânărul compatriot Aleksa Duducovic, din generația 2005, de la PK Feniks. La feminin, pe 6.000 de metri s-a impus Varga Reka, de la PK Swim Star Becej (Serbia), în 1.22.20, iar în întrecerile pe 3.000 de metri au învins înotători de la cluburi maghiare: Igor Gaspar, din generația 1973, pentru Spuri SC, în 48 de minute și 40 de secunde, respectiv Botyanszki Andrea (n. 1979) pentru Bekescsabai Szenior în 47:30.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , | Lasă un comentariu

Surduc Nature Challenge, cu două probe de înot în lac. Etapă în Campionatul Național de natație în ape deschise al Serbiei

Înot în natură. În 31 august va avea loc, pe lacul Surduc, un eveniment ce are ca scop creșterea numărului celor care practica înotul în natură (înot în ape deschise). Surduc Nature Challenge este dedicat amatorilor, indiferent dacă sunt afiliați la vreun club sportiv sau nu. Este o reuniune deja de tradiție, organizată de Clubul de Înot Masters Timișoara.
Publicat în Înot, Sport de masă | Etichete , , , | Lasă un comentariu

VIDEO. Popovici ia cinci de 10 de la juriu pentru săritura de la Mostar

Constantin Popovici a câștigat detașat penultima etapă a ediției în curs din Red Bull Cliff Diving World Series, în Bosnia și Herțegovina, unde a fost răsplătit de juriu cu 5 note de 10 pentru o săritură perfectă în Neretva de pe Stari Most. Românul a revenit astfel cu succes în urma unei accidentări care l-a împiedicat să adauge reușitelor din Filipine și Irlanda, înregistrate în primăvară în primele două etape ale sezonului actual, dar chiar și așa n-a putut stopa la Mostar încoronarea lui Gary Hunt ca învingător al ediției în curs, britanicul fiind la al optulea triumf general în seria mondială de sărituri în ape naturale. Câștigătoare în Balcani, și australianca Rhiannan Iffland - foto și-a păstrat coroana, adjudecându-și în avans titlul pe 2019, al patrulea din palmares.  
Publicat în Înot | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Lupuț (CSȘ1 Timișoara), locul I pe 100m bras la C.N. de cadeți

Doi băieți legitimați la Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara s-au clasat pe podiumul ediției din acest an a Campionatului Național de cadeți la înot rezervat categoriei de vârstă 12-14 ani, unul dintre ei, Sebastian Lupuț, chiar câștigând proba masculină de 100 de metri bras a celor de 13 ani.
Publicat în Înot, Sport juvenil | Etichete , , , , | Lasă un comentariu