E vară adevărată, cu mult peste 30 de grade la umbră, cu coduri de caniculă de la galben până la roşu. O vreme numai bună să evadezi din oraş şi să fugi mai către munte, la răcoare, iar dacă se poate să fie şi un concurs în şaua bicicletei, atunci cu atât mai bine. Aşa s-au scurs ultimele două week-end-uri şi pentru sportivii de la C.S. Tibiscus Timişoara, care au participat la 9 competiţii şi au înscris în catastiful rezultatelor 10 locuri pe podium la întreceri naţionale şi internaţionale. Mândrindu-se cu un total general de 31 de titluri de campion naţional şi peste 1.500 de clasări pe podium, obţinute la 1.370 de acţiuni de către o mână de amatori din Timişoara, Lugoj, Oradea, Drobeta Turnu Severin, Cisnădie, Braşov ori Galaţi, cuprinşi cu toţii de aceeaşi pasiune – sportul, după cum remarcă Marius Karnyanszky, de la CS Tibiscus Timişoara.
În week-end-ul 21-23 iulie, Poiana Brașov a fost gazda competiției Up to Postăvaru, care a inclus și ediția 2023 a Campionatului Național și Balcanic de Downhill. C.S.Tibiscus a fost reprezentat de orădeanul Ionuț Grecu, clasat pe locul III la categoria de vârstă la Campionatul de Downhill și de Cristian Jidovu din Cisnădie, care a ocupat locul II al categoriei la cursa ENDURANCE (26 km lungime, urcare 783 m, coborâre 1419 m) și locul I al categoriei la cursa VERTICAL RACE (4,5 km lungime, 641 m urcare).
În paralel, în Vrancea se desfășura altă competției de mountainbike – XCM Trophy & XCO Kiddo Trophy Jariștea 2023, la care gălățenii Marius Ionașcu și fiica sa Miruna Ionașcu s-au clasat pe locul I al categoriei la cursa de 60 km respectiv locul I în clasamentul general al turei de 30 km.
Și cicliștii de șosea au avut partea lor pe adrenalină în același sfârșit de săptămână, participând la Lugoj a XII-a ediție (și prima ediție inclusă în calendarul UCI) a concursului Cupa Max Ausnit. Printre cei circa 400 de rutieriști s-a aflat și lugojeneanul Tiziano Balia care a ocupat locul II al categoriei de vârstă la traseul de 53 km lungime.
Week-end-ul trecut a debutat în Mehedinți cu Corcova Fest, un festival în aer liber dedicat vinului, sportului și tradițiilor locale. La cursa de alergare, colegul nostru Alex Ghigulescu din Drobeta Tr. Severin s-a clasat pe locul III al categoriei de vârstă.
Sâmbătă, Poiana Brașov a fost gazda ediției 2023 din Teleferic Challenge, o cursă de mountainbike plină de urcări și coborâșuri, la care brașoveanca Elena Fodor de la C.S.Tibiscus s-a clasat pe locul I al categoriei de vârstă la traseul de 16,5 km.
Tot sâmbtă și tot mountainbike: la Bistrița a avut loc prima ediție a Bistrița Bike Marathon, un concurs cu trasee de 38 și 69 km, la care Cristian Jidovu s-a impus la categoria sa de vârstă urcând pe podium pe locul I la cursa de 69 km lungime și 2075 m diferență de nivel.
În fine, la a X-a ediție a Căsoaia Bike, Run & Fun care a avut loc între 29-30 iulie în județul Arad, cuprinzând patru concursuri de MTB, două concursuri de alergare montană și unul de orientare turistică, la cursa ciclistă de 35 km s-a impus lugojeanul Adrian Curuțiu care a obținut cel mai bun timp al concursurului și locul I în clasamentul general.