CS Tibiscus Timișoara, cu toată echipa pe podium

Ciclismul competițional românesc își revine încet dar sigur după mult prea multe luni de absență datorată impunerilor având drept rol băgarea populației în boală și crimele împotriva umanității. Cel mai recent weekend a adunat cicliști amatori și profesioniști din întreaga țară la o etapă din Cupa Națională a României de MTB la Cross-Country Olimpic (XCO) și un concurs de Cross Country Maraton (XCM), în cadrul evenimenului Herneacova MTB Challenge, organizat de C.S. Velocitas în zona Domeniilor Herneacova de lângă Timișoara.

La concurs au luat parte și câțiva sportivi timișeni, sibieni și gălățeni, legitimați la C. S. Tibiscus Timișoara, care, așa cum ne-au obișnuit la fiecare competiție de profil, s-au întors cu locuri pe podium la toate categoriile la care au concurat. Astfel, la concursul de XCO de sâmbătă, Adrian Curuțiu a obținut locul I la categoria M30-39, Marius Ionașcu – locul III la categoria M40+ iar Dragoș Stavăr locul III la categoria Juniori. Duminică, pe o căldură sufocantă, care a făcut pe unii sportivi să compare competiția cu raliul Dakar, aceleași rezultate excepționale au mai adus 4 podiumuri pentru echipa de pe Bega: Marius Ionașcu – locul I categoria M40+, Diana Cojocariu – locul II feminin open, Dragoș Stavăr – locul II juniori, Cristian Jidovu – locul III M40+.

Și tot în acest weekend, dar departe de Timișoara, gălățeanul Cristian Mircioi a adus încă un podium la ciclism pentru C.S.Tibiscus, obținând locul III la Turul Vrancei – Road Bike Trophy, desfășurat în zona municipiului Focșani din Vrancea.

De remarcat este faptul că aceiași sportivi, amatori dar dedicați, au luat podiumul și în urmă cu o săptămână, la Triada MTB – Păltiniș, etape din Cupa Națională a României de XCO respectiv de  XCM și desfășurate la Păltiniș (Sibiu), unde același Marius Ionașcu a ocupat locul II la categoria sa de vîrstă la proba de XCO și locul III la proba de XCM 77 km, iar Cristian Jidovu locul I la categoria M40+ a probei de XCM 77 km.

Cu aceste frumoase rezultate, sportivii de la C.S.Tibiscus se mândresc cu cele 25 de titluri de campion național și peste 1.300 locuri pe podium.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Ciclism și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la CS Tibiscus Timișoara, cu toată echipa pe podium

  1. Владислав spune:

    Cel mai apropiat partener al echipei de-a lungul acestei perioade a fost Universitatea „Tibiscus” din Timi?oara, de unde provine, de altfel, ?i numele echipei. Printre cei mai de renume cicli?ti care le-au trecut pragul au fost Daniel Crista, acum membru al echipei CSA Steaua Bucure?ti ?i actual Campion Na?ional la ?osea Fond, ?i Mihai Babai?a, sportiv cu numeroase rezultate in ciclismul din ?ara ?i in prezent parte a echipei UVT Devron West Cycling Team.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = cincisprezece

 


Ultimele articole din categoria Ciclism: