Daniel Babor (Tufo-Pardus Proestejov), primul într-un sprint masiv în București, urmat de 2 cicliști de la D Amico UM Tools

Ciclismul a avut sâmbătă undă verde în România, Turul României parcurgând traseul Brașov – București pe DN1 într-o etapă a patra fără incidente. Daniel Babor, de la Tufo-Pardus Proestejov, a trecut primul linia de sosire într-un sprint masiv în capitală, urmat pe locurile doi și trei de doi cicliști de la D Amico UM Tools, Daniel Smarzaro și Lorenzo Quartucci.

Marele învingător al zilei de sâmbătă a fost însă Poliția Română, care, ajutată de Jandarmerie, a asigurat undă verde caravanei Turului României pe cel mai aglomerat traseu în weekend: Valea Prahovei.

Cu un sprint puternic în București, Turul României a mai bifat sâmbătă o etapă – penultima, apropiindu-se de final. Iar de ziua lui de naștere, Eduard-Michael Grosu, la aniversarea a 29 de ani, s-a aflat în evadare și a reușit să își păstreze energie și pentru finiș, unde a ajuns al cincilea.

La finalul etapei 3, după calcularea punctelor și a secundelor de bonificație acordate la sprinturile și cățărările de pe traseu, tricourile distinctive au fost acordate următorilor cicliști:

  • Tricoul Galben de lider în clasamentul general – Jakub KACZMAREK, Mazowsze Serce Polski.
  • Tricoul Roșu, de lider în clasamentul pe puncte – Patryk STOSZ, Voster ATS Team.
  • Tricoul Verde, de lider în clasamentul cățărătorilor – Maciej PATERSKI, Voster ATS Team.
  • Tricoul Alb, de lider în clasamentul U23 – Maksym BILYI, D’Amico UM Tools.
  • Tricoul Albastru de lider în clasamentul românilor – Eduard-Michael GROSU, Echipa României.

Duminică 5 septembrie plutonul și-a făcut defilarea de gală în centrul capitalei, într-o etapă circuit de aproape 5,8 km. Pentru că distanța dintre primele locuri în clasamentul general este foarte mică – (+4 secunde Serghei Țvetcov; +5 secunde Szymon Rekita), încă este posibilă schimbarea purtătorului tricoul galben, pe un traseu cu trei sprinturi intermediare, bonificate cu 3, 2, 1 secunde și un finiș bonificat cu 10, 6 respectiv 4 secunde.

Programul ultimei zile a Turului României ediția 54:

orele 11:00-13:00. Cursa Copiilor, Rondul Kiseleff. Competiția este deschisă participanților între 3 și 14 ani; sunt acceptate bicicletele cu pedale, fără pedale sau cu roți ajutătoare; înscrierile se fac la fața locului de la ora 15.00; se primesc medalii de finisher și premii pentru locurile 1, 2 și 3 de la fiecare categorie de vârstă (băieți și fete). 

orele 13:00-14:00. Premiere Cursa Copiilor, Rondul Kiseleff.

ora 15:00. Start Etapa 5, Rondul Kiseleff. Cicliștii parcurg de 17 ori circuitul de pe traseul: Rondul Kiseleff – Șoseaua Regele Mihai I (Kiseleff) – Piața Arcul de Triumf – Șoseaua Regele Mihai I (Kiseleff) – Piața Presei Libere – Șoseaua Regele Mihai I (Kiseleff) – Piața Arcul de Triumf – Șoseaua Regele Mihai I (Kiseleff) – Muzeul Național de Geologie și retur.

ora 18:30… festivitatea de premiere, Rondul Kiseleff.

 

 

Acest articol a fost publicat în Ciclism și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − = 6

 


Ultimele articole din categoria Ciclism: