Marius Ionaşcu (CS Tibiscus Timişoara), circuit de succes la Maratonul Nordului şi Transilvania Bike Trials Race

E mijlocul verii adevărate, cu peste 30 de grade la umbră, cu lumea alergând care-încotro să găsească vacanţa optimă. O vară numai bună să evadezi la munte sau la mare, la umbră sau la soare, ori să dai din pedale şi să petreci un week-end sănătos pe bicicletă, fie la plimbare, fie la concurs.

În week-end-ul trecut, Saschizul şi fortificaţiile sale incluse în patrimoniul UNESCO au fost gazdele competiţiei Transilvania Bike Trails Race, a treia etapă a Cupei României de MTB.

Iar sportivii de top ai C.S. Tibiscus Timişoara au fost printre cei circa 1.200 de participanți care au avut de ales între traseele de 78 km, 42 km ori 24 km, funcție de “caii”-putere și experiență.

După experiență (și așteptări confirmate) au venit și rezultatele: Cristian Jidovu din Cisnădie – locul I al categoriei de vârstă, Marius Ionașcu din Galaţi – locul I al categoriei de vârstă, ambele rezultate la tura de 78 km care a trecut prin satele săsești, prin Viscri, prin bisericile fortificate din Meshendorf ori Bunești și prin cetatea Saschiz.

Organizarea de excepție, traseul și vremea au fost ingredientele unei zile cu spor în care picioarele au fost cu noi”, după cum a remarcat Cristian Jidovu.

Week-end-anterior a fost și el un succes pentru “aripa” gălățeană a cicliștilor de la C.S. Tibiscus Timişoara.

Participând la cursa de MTB din cadrul Maratonului Nordului de la Darabani, alături de circa 160 de cicliști, Marius Ionașcu a ocupat locul I al categoriei M50+ la tura de 42 km în timp ce fiica sa Miruna Ionașcu s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în clasamentul general al turei de 30 km.

„Cu aceste frumoase rezultate, sportivii amatori de la C.S.Tibiscus sunt mândri de cele 31 de titluri de campion naţional, de 1500+ locuri pe podium la 1370+ acțiuni, rezultate de excepție strânse de o mână de pasionți ai sportului din Timișoara, Lugoj, Oradea, Turnu Severin, Cisnădie, Brașov ori Galați”, a specificat Marius Karnyanszky din partea Clubului Sportiv Tibiscus Timişoara.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Ciclism, Sport de masă și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 3 = douazeci sapte

 


Ultimele articole din categoria Ciclism: