Începută marți cu prologul la Timișoara, de unde miercuri s-a luat startul în prima etapă, ediția cu numărul 54 a Turului României a ajuns la final în centrul Bucureștiului, cu cicliștii străini la putere, Patryk Stosz de la Voster ATS câștigând și sprintul de pe Kiseleff precum se impunea și la mijlocul săptămânii la Deva, totodată câștigător al tricoului roșu, cu mențiunea că și cele verde, alb și gri au rămas în posesia celor de peste hotare, caz valabil și pentru tricoul galben de lider în clasamentul general, păstrat de polonezul Jakub Kaczmarek, de la Mazowsze Serce Polski, triumfător în ediția 2021 a Turului României.
Capitala țării a fost gazda ultimei etape din Turul României. Înainte de startul profesioniștilor, peste 400 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani au concurat la Cursa Copiilor, pe biciclete cu pedale, fără pedale sau cu roți ajutătoare, demonstrând că ciclismul este un sport care are viitor în România.
Apoi, spectacolul oferit și în ultima etapă, desfășurată în Capitală, de competitorii din Turul României, etapă pe un circuit care a pornit de pe Bulevardul Kiseleff și a ajuns în Piața Presei, pe lângă Arcul de Triumf.
Startul în ultima etapă a Turului României s-a dat la ora 15 iar cicliștii au parcurs traseul de 5,8 km între Bulevardul Kiseleff – Piața Presei Libere de 17 ori, cu o viteză medie de 46 de km/oră.
Cel mai puternic din sprintul de pe Kiseleff a fost Patryk Stosz, de la Voster ATS, care a mai câștigat și etapa de la Deva, urmat de Dusan Rajovic (Echipa Națională a Serbiei). România a fost reprezentată onorabil și în clasamentul general, cu Serghei Țvetcov, pe locul doi și Emil Dima pe locul 8.
Cicliștii români au făcut o figură frumoasă și pe final de Tur: Daniel Crista a câștigat două din cele trei sprinturi intermediare de pe traseu, iar Eduard Grosu a trecut al treilea linia de sosire.
La final de Turul României, tricourile câștigătorilor au fost adjudecate după cum urmează:
- Tricoul Galben de lider în clasamentul general – Jakub KACZMAREK, Mazowsze Serce Polski.
- Tricoul Roșu, de lider în clasamentul pe puncte – Patryk STOSZ, Voster ATS Team.
- Tricoul Verde, de lider în clasamentul cățărătorilor – Maciej PATERSKI, Voster ATS Team.
- Tricoul Alb, de lider în clasamentul U23 – Maksym BILYI, D’Amico UM Tools.
- Tricoul Albastru de lider în clasamentul românilor – Serghei ȚVETCOV, Wildlife Generation.
- Tricoul gri, de lider în clasamentul echipelor – Androni Giocattoli Sidermec.