CS Tibiscus Timişoara a avut reprezentanţi la 4 competiţii disputate în week-end, printre care şi IronMan Oradea 2013 respectiv Campionatul Naţional de ciclism pe şosea, disputat la Cluj-Napoca. În continuare, comunicatul Clubului Sportiv Tibiscus – Clinica de Bere…
Componenţii echipei de ciclism şosea ai Clubului Sportiv Tibiscus – Clinica de Bere, susţinuţi de Consiliul Judeţean Timiş, au participat în perioada 22-23 iunie la Campionatul Naţional de şosea de la Cluj-Napoca.
Organizată sub egida Federaţiei Române de Ciclism, în parteneriat cu CS Interteam şi CS Voinţa, competiţia a adunat la start peste 150 de rutieri din România.
Cele două probe ale concursului – contratimp individual şi fond – s-au desfăşurat pe un circuit tehnic, cu urcări abrupte şi coborâri de mare viteză. Căldura caniculară din prima zi de concurs şi ploaia din cea de-a doua au contribuit la sporirea dificultăţii traseului.
Echipa timişoreană a reuşit un rezultat excelent, acontându-şi două titluri de campion naţional la amatori, prin Emil Chepeţan la proba de contratimp individual (la categoria de vârstă) şi Alexandru Almăjan (atât in clasamentul general cât şi la categoria de vârstă) la proba de fond. Alte rezultate notabile au fost obţinute de Emil Chepeţan (vicecampion naţional la proba de fond), Bogdan Nădăştean (locul 4 la fond şi locul 5 la contratimp) şi Alexandru Grosu (locul 7 la fond). Cu aceste performanţe, timişorenii s-au clasat pe prima poziţie în clasamentul neoficial pe echipe.
Următoarea cursă de ciclism la care va participa echipa CS Tibiscus – Clinica de Bere este programată în data de 14 iulie, la Păltiniş, Sibiu. De asemenea, în acestă vară, componenţii echipei vor participa la mai multe etape din Lakics Kft Kupa, la Pecs, în Ungaria, cu obiectivul de a obţine clasări pe podium.
Rezultate excelente şi la celelate competiţii ale weekend-ului
La ediţia 2013 a Iron Man-ului românesc, desfăsurată între 21 şi 23 iunie la Oradea, echipa din care face parte Alex Fodor, de la CS Tibiscus, a obţinut locul I pe echipe la proba de maraton (3,8 km inot, 180 km ciclism, 42,8 km alergare) iar Daniela Torok locul II la individual semimaraton.
La Băişoara, organizorii au ales un traseu ce se desfăşoară în masivul Muntele Mare, între staţiunea Muntele Băişorii (unde a fost cazarea, startul şi sosirea) şi cursul superior al râului Săgagea-Poşaga, afluent de stânga al Arieşului. La concurs a luat parte si Florian Dobrin de la CS Tibiscus, clasat pe locul III.
În fine, duminică 23 iunie Braşovul a fost gazda primei etape din Triada MTB, o serie de competiții de mountain bike cross country în diferite formaturi deschisă atât sportivilor legitimați cât și celor amatori.
A fost un concurs de Cross Country Maraton dar a inclus și un traseu mai scurt pentru cei cu pregătire fizică ceva mai redusă. Sportivul Marius Ionaşcu de la CS Tibiscus s-a clasat pe locul I la categoria 40+ ani a probei de maraton.