Anul trecut Ripensia, acum Politehnica

Primăveri cu emoții pentru secund-divizionarele Timișoarei, ani de suferință și în absența unei infrastructuri sportive adecvate pentru o capitală a Banatului dispărută de aproape 4 ani din luminile primei scene a Ligii 1, din 2 iunie 2018. Iar parcă în ton cu degradarea tot mai accentuată a bătrânului oval ”Dan Păltinișanu”, și frisoanele retrogradării în Liga 3 bântuie ceva mai mult în ultima vreme cluburile de pe Bega din Liga 2, unul singur implicat în play-out în primăvara trecută, amândouă la ora actuală, Ripensia fiind în urmă cu 12 luni în vâltoarea evitării locului de baraj pentru supraviețuire până în chiar ultima etapă a grupei a II-a valorice, Politehnica părând momentan a-i călca întrucâtva pe urme, asta dacă nu se va redresa.

Cert este un fapt. Că în primăvara trecută Ripensia și Unirea Slobozia au început faza play-out a Ligii 2 de pe locurile de baraj pentru supraviețuire ale grupelor stabilite conform noului sistem competițional croit de FRF, în postura lor fiind în această primăvară Politehnica și FC Brașov. Cu alte cuvinte, de fiecare dată câte un club din Timișoara.

Anul trecut, cu un unsprezece în special rutinat, Politehnica n-a avut aceste emoții, strecurându-se în schimb în faza play-off a locurilor 1-6, pe când Ripensia, la startul play-out-ului pe loc de baraj, avea să evite această poziție abia în prelungirile meciului acasă din runda finală a grupei a II-a valorice, la mustață, grație golului salvator al lui Golda, 1-0 cu Metaloglobus pe ”Electrica” la 8 mai 2021, reușită absolut necesară în condițiile în care pe Cluj Arena era U” – Comuna Recea 2-3. Triumf prin care maramureșenii acumulau 35 de puncte, gol al lui Golda prin care timișorenii au evitat în prelungiri barajul supraviețuirii, strângând 36 de puncte.

Notabil, tocmai Ripensia și Unirea Slobozia, grupările care începeau faza play-out de pe pozițiile de baraj, au fost și singurele dintre cele 14 implicate în vara lui 2021 în grupa secundă valorică a Ligii 2 care să nu piardă deloc în cele câte 6 apariții din seriile play-out. ”Ripi” cu bilanțul 6 4 2 0, ialomițenii cu 2 4 0.

Anul acesta în schimb, Politehnica a pășit cu stângul încă de la prima deplasare, învinsă sâmbătă cu 3-0 la Miercurea Ciuc, de fosta sa parteneră de play-off în primăvara trecută, Csikszereda, marcatoare a primului gol la mijlocul părții secunde, din penalty, printr-un fiu al Freidorfului, Petre Ivanovici, anul trecut pe vremea asta în alb-violet.

Ce-a urmat atunci în vâltoarea evitării barajului de supraviețuire, se știe. Porniți în cursă de la situația Comuna Recea 23 de puncte, Ripensia 22, Unirea Slobozia 19, CSM Reșița 19, timișorenii au anulat la potou succesul maramureșean la Cluj, unul zadarnic, întrecându-i cu un punct, pe când ialomițenii i-au depășit chiar cu trei pe cărășeni, generând retrogradarea directă în Liga 3 a unui club din Banat. Iar la baraj cei din Bărăgan au răsturnat tot la mustață dubla manșă directă cu maramureșenii, 2-0 în tur în nord, 3-0 în retur în sud-est.

N-a trecut mici un an și iat-o pe Unirea Slobozia în play-off-ul zonei 1-6 al Ligii 2, laolaltă cu alte formații implicate atunci în aceeași grupă din play-out, și anume Petrolul și Concordia Chiajna, semn că în eșalonul secund, devalorizat prin nivelare în jos, răsturnări dintre cele mai notabile pot surveni de la un sezon la altul. Ca o reamintire că speranța moare întotdeauna ultima.

Iar dacă maramureșenii porneau anul trecut în play-out cu 23 de puncte, și nou-promovații pe care caută acum poliștii să-i scufunde sub ei pe locul de baraj, cei de la CS Comunal 1599 Șelimbăr, au demarat tot cu 23 de puncte. Două în fața alb-violeților, pe când brașovenii se arată a fi condamnați la locul de baraj în cealaltă grupă, în care au pornit cu numai 14 puncte.

Cele două puncte avans ale sibienilor au devenit însă 3 de sâmbătă, când ardelenii s-au impus cu 0-5 la Călărași, desprinzându-se de alb-violeți, surclasați după pauză în Harghita. Care harghiteni fruntași vor juca runda viitoare tocmai pe terenul sibienilor, etapă în care timișorenii vor sta în așteptare, așteptare a duelului direct de peste două săptămâni din Banat cu CS Comunal 1599 Șelimbăr. Care pe care. Iar doar înfrângeri ale ardelenilor în aceste două apariții și implicit o victorie polistă ar aduce contracandidatele la egalitate înaintea celor 3 runde ale parcursului final. Cu Politehnica la Brăila, acasă cu Metaloglobus și la Iași, pe când ardelenii, după ce vor fi rămas pe tușă în urma descinderii pe Bega, doar acasă cu brăilenii și în București.

Calculele și le fac protagonistele, însă, conform situației actuale, nu este exclus ca poliștii să fie prinși până în runda finală în vâltoarea evitării locului de baraj din Grupa A. Așa cum nu este exclus să se salveze deja înainte de termen.

Sare însă în ochi numitorul comun în cazul cluburilor de pe Bega, ceea ce nu este tocmai o întâmplare, factor care nu poate fi absolut neglijat, ca și cum n-ar influența deloc lucrurile. Și anume că, așa cum Ripensia s-a tot chinuit ”cu cortul” și în anii în Liga 2, ba în Ciarda Roșie, ba pe ”Electrica”, descinzând când și când și pe ”Dan Păltinișanu”, la fel și Politehnica a pendulat între ”Știința” și vechiul oval. Mai mult însă, așa cum ripensiștii au resimțit cu atât mai mult în iarna din care tocmai au ieșit acutizarea bolii cronice a neajunsurilor din fotbalul timișorean, deficiențe care n-au cum să nu afecteze activitatea sportivă și competitivitatea secund-divizionarei, la fel și poliștii ”violeți” au resimțit pe propria piele la ceas de februarie aceeași decădere a infrastructurii sportive locale, nocturnă defectată și mii de oameni lăsați în beznă pe bătrânul oval, 0-3 la ”masa verde” cu liderul Petrolul. 

Sunt momente definitorii și sugestive sub formă de explicații ale traiectoriilor cu care se iau la trântă secund-divizionarele Timișoarei. N-au scuze pentru alunecările pe rând în vâltoarea evitării barajului ce poate duce în Liga 3, dar în mod cert au circumstanțe atenuante.

Sportul este o a cincea roată la căruță în Timișoara iar fotbalul este sprijinit mai degrabă declarativ, asta cu atât mai mult prin prisma termenului comparativ exemplificat dinspre Harghita, iar în consecință nici secund-divizionarele nu pot clădi în liniște ascensiunile spre elită. Mai degrabă le fuge pământul de sub picioare, decât să aibă fundațiile puternice pentru a făuri colective pe măsură. Variabilele sunt prea multe și semnificative pentru a reuși proiectarea pe termen mediu-lung a unor traiectorii favorabile. 

Timișoara s-a deconspirat în ultimii ani, de când atâția vizitatori secund-divizionari și nu numai au trecut de exemplu prin ”tranșeele” Electricii, o țară întreagă constatând la fața locului sau pe micul ecran neajunsurile infrastructurii sportive de pe Bega, deconspirându-se așadar că s-a rătăcit în raport cu reperul ”bunului gospodar” prin prisma căruia era perceput cel mai vestic județ al României. S-a alunecat spre un stadiu de avarie, chiar mini-implozie, completat cu oarecare poale în cap, în februarie când cu nocturna de pe ”Dan Păltinișanu” și toate absurditățile scurse ulterior dinspre CJT și alte instituții publice loco, în martie când cu tulburările de la Ripensia și ping-pong-ul verbal cu falanga specială a ”marilor campioni ai presei sportive de la centru” – sau dovada perfectă a cotei reale de nivel la care a ajuns să se raporteze actualmente fotbalul din capitala Banatului. Una sub orice critică și prin prisma căreia sportul rege local își merită de fapt soarta. 

Este vorba, în această ordine, de conștiință, mentalitate și voință autentică de a schimba, dar strict prin înlocuirea fardului salvării aparențelor cu îmbrățișarea adevărului, oricât de dureros ar fi. Ori fotbalul timișorean e rătăcit în nostalgii centenare, mici-mari orgolii și deșartă mândrie, așa încât stadiul actual al negării nu poate induce acel prim pas imperios necesar al efectuării curățeniei. Morale. Și cu cine s-o faci? Cu aceiași mai vechi sau mai noi actori? Oamenii fac locul iar gestionarea administrativă a infrastructurii de profil și managementul sportiv sunt într-atât de neperformante și necompetitive pe câtă greutate și trecere are acest domeniu în viața socială a comunității. 

Că unul precum Nica este vocea punerii lacătului pe ”Dan Păltinișanu” însumează absolut totul despre starea actuală de fapt din ”cetatea” vestică, realitate factuală obiectivă. Și puneți Dumneavoastră X, Y sau Z în locul numelui Nica, nu contează nici personajul, nici coloratura imixtiunii politice, nici administrația în speță, căci multe sunt ciupercile răsărite din banul public după ploaia de decembrie din 1989. Caragiale ar fi avut o pâine foarte albă de mâncat în Timișoara mileniului III dar ar fi ajuns de fapt sub vreun pod dinspre Iosefin, pe Bega în aval. 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi − 2 =