Naţionalele U19 şi U21 au participat în această lună la turneele finale ale Campionatelor Europene. Cei mici au ajuns în semifinale, tineretul n-a scos niciun punct. Rezultatele sunt mai puțin relevante la acest nivel, important este cum am jucat, dacă ne apropiem ca fotbal de țările puternice de pe continent, dacă găsim în cele două echipe jucători care pot progresa și care pot ajunge la prima reprezentativă, precum și cum au evoluat fotbaliștii crescuți în țară. S-o luăm pe rând.

România U19

Mie mi-a plăcut această națională. Am văzut spirit, ambiție, implicare, efort dus la extrem, dueluri fizice câștigate, ai noștri au mai și driblat, au tras și la poartă. Bineînțeles că s-a observat fără putință de tăgadă că suntem departe de două sisteme fotbalistice foarte bine puse la punct, cel spaniol și cel olandez. Dar ne-am bătut cu cele două echipe mai puternice decât noi, am încercat să le punem probleme, am jucat curajos în unele porțiuni de meci. Am pierdut, logic, ținând cont de diferențele de organizare de la copii și juniori.

Și, atenție, 6 dintre titularii din partida cu Olanda nu sunt instruiți pe meleagurile noastre, ci provin din străinătate, s-au antrenat și pregătit într-o altă lume, cu alte metode, cu tehnicieni bine updatați. Deci contra batavilor, fotbalul autohton a produs doar 5 titulari, spre deosebire de al lor, cu 10 jucători din Olanda, doar portarul jucând pentru Sparta Praga!

Cam asta e diferența. Noi am căutat disperați copii români pe afară, ei își cresc singuri jucătorii. Avantaj mare – ei.

Dintre tricoloriii care au evoluat mai mult la acest turneu final, cred că mai au potențial de creștere toți cei 6 veniți de la cluburi din străinătate (Fălcușan – de la Empoli, Marincău – Mainz, Szimionaș – Verona, Tarbă – Celt Vigo, Vermeșan – Verona și Kodor – Lecce). Sper să mai vorbim despre ei în următorii ani și măcar 2-3 să ajungă la prima reprezentativă.

Dar am observat posibilități de progres și la Cercel (FCSB), Guțea (FC Voluntari), David Matei (crescut de Steaua București și ajuns în vara asta la Universitatea Craiova) și David Barbu (Universitatea Craiova), precum și la Luca Băsceanu (Farul), chiar dacă a fost folosit mai puțin.

România U21

Vă supun atenției primul 11 din ultima partidă, cea cu Slovacia, în care am avut trei stranieri (Strata, Akdag și Rareș Ilie), un jucător de la CFR, Matei Ilie, dar care s-a dezvoltat în Italia, și 7 din campionatul intern. Iată ce a produs fotbalul nostru la acest nivel:

Hindrich – un portar decent, călit de Dan Petrescu în Liga 1.

Borza – bun, poate aspira la mai sus.

Perianu – modest, nu a ieșit cu nimic în evidență când a jucat. A câștigat doar 40% din duelurile la sol în care a fost implicat, 0,7 șuturi per meci.

Grameni – slăbuț, parcă în regres de când a venit la Rapid. Un șut la poartă per meci, niciunul pe poartă! Două mingi recuperate per joc.

Octavian Popescu – zero barat. Inexistent din toate punctele de vedere: Zero goluri, zero pase decisive, zero șuturi pe poartă, zero driblinguri reușite, zero driblinguri încercate, zero ocazii mari create!!! Peste toate acestea, o nouă accidentare. Mai credeți în Octavian Popescu, „marea speranță a fotbalului românesc”?

Ianis Stoica – dezamăgitor. Așteptam mai mult de la el, pentru că are deja experiență în Liga 1, dar se pare că mai mult vorbește decât face. Multe zerouri și la el, ca și la Octavian Popescu, 0,3 șuturi per meci, asta înseamnă un șut în total în trei partide!

Louis Munteanu – este singurul jucător cu calitate din sistemul nostru ofensiv. A dat un gol senzațional contra Spaniei, dar, din nou, pare că pune lamentările și reproșurile în prim-plan, în detrimentul efortului. Măcar el nu e pe zero: 1,7 șuturi per joc, o ocazie mare creată, 0,7 driblinguri reușite per partidă. Dacă vrea la naționala mare, trebuie să lase „fumurile”.

Nici cei care au intrat pe parcurs contra Slovaciei nu s-au evidențiat, Cristi Mihai sau Mitrov fiind depășiți de nivelul competiției, ultimul cu o ratare monumentală contra Spaniei, în ultimul minut, la 1-2!

Dintre stranieri, l-aș remarca în primul rând pe Umit Akdag – puternic, se poziționează bine, un bun joc aerian, apare periculos în careul advers la fazele fixe (a și marcat contra Slovaciei), însă el va alege, probabil, naționala mare a Turciei. Fundașul dreapta Strata nu e rău, chiar dacă nu știe românește, nu asta e important în zilele noastre. Rareș Ilie, inexistent.

Dintre stranierii care au venit de pe bancă, Burnete e un atacant interesant, în timp ce Amzăr, Corbu și Cristi Mihai au evoluat cu frâna trasă.

Concluzie

Cam ăsta e bilanțul celor două loturi, U19 și U21. Privind în ansamblu, am mai mare încredere și îmi pun mai multe speranțe în juniori și mai ales în băieții veniți din străinătate, pentru că au altă mentalitate și s-au dezvoltat în sisteme bine puse la punct. Din România, de asemenea, mai mulți fotbaliști la U19, iar la tineret – doar Borza și Louis Munteanu au perspective.

Așadar, fotbalul românesc n-a produs mai nimic la generația care a jucat acum la Campionatul European Under 21, dar sunt câteva licăriri de speranță la naționala formată din jucători născuți în 2006. Poate cu ei să ajungem și noi la Mondiale, în 2030…