„Milioane de copii văd fotbalişti fentând săptămânal, căzând pe unde apucă, dar nimeni nu zice nimic”

La ceea ce se întâmplă în general în societate, bolnavă terminal sub satârul imoralităţii, şi la cât de mult s-a schimbat în particular la faţă – urâţindu-se – un campionat etalon de elită al Europei, Premier League, a auzi tocmai de pe scena-i ultracompetitivă şi fără menajamente nişte spuse aducând în discuţie şi chiar evidenţiind „standarde autentice” prin a le explicita în cadrul unei conferinţe de presă, este cât se poate de notabil şi salutar, ba chiar surprinzător pe undeva, înscriindu-se între excepţiile de la regula „de aur” de a nu-ţi „pune paie-n cap” şi meritând în consecinţă măcar o menţiune, dacă nu mai mult.

Mai mult tocmai pentru că, la modul cum a pus problema şi la ce aspecte mai semnificative a adus atingere prin câteva cuvinte cheie, antrenorul principal al lui Everton Liverpool chiar a ridicat ştacheta discursului şi a aruncat mânuşa.

Ceva special şi puternic, despre milioane de copii şi standarde autentice.

Sean Dyche (Everton) / foto: Getty Images

Deloc puţin lucru într-un climat în care discursul neutru şi plat, tinzând spre diplomatic şi într-o notă de complezenţă, tinde mai degrabă a ţine prim-planul, ceea ce este cu atât mai meritoriu pentru atitudinea unui tehnician care, revenit abia de două luni pe scena primei divizii din Albion, în mod cert n-ar fi aruncat cu cuvinte şi nu s-ar fi jucat cu ele dacă n-ar fi şi crezut în ceea ce subliniază întru evidenţiere.

Vezi Ponturile la Pariuri de Azi (+15 ani de experienta in pariuri sportive)

Şi cu atât mai mult cu cât a „luat în balon” într-o tentă negativă tocmai atitudinea nimeni altuia decât căpitanul reprezentativei Angliei.     

Pe seama căruia noul antrenor al „albaştrilor” portuari, Sean Dyche – căci despre el este vorba, a făcut o glumă, ironizându-l niţel că i s-ar fi zburlit o geană, într-o etalare verbală altfel cât se poate de serioasă, la obiect.

Tehnician în vârstă de 51 de ani care a revenit în cadru şi care n-a pierdut prea mult timp pentru a pune punctul pe i, precum bine o mai făcea cu elocvenţă şi-n trecut.

S-a întâmplat săptămâna aceasta în ultimul meci al etapei din Premier League, Everton – Tottenham Hotspur, 1-1 pe Goodison Park, la scorul de 0-0, spre sfârşitul primei ore de joc, când mijlocaşul din Mali al „Caramelelor”, Abdoulaye Doucoure, a fost eliminat pentru a-i fi pus mâna în faţă lui Harry Kane, de la londonezi, a cărui cădere la pământ a atras atenţia antrenorului celor din Liverpool, ridicând într-o notă critică la un mod general problema înmulţirii „trucurilor” pe teren, prin exagerări ale accidentării care să-i atragă celui lovit un avantaj suplimentar. 

Rarităţi absolute pe vremuri în fotbalul insular, unde „circarul” ar fi fost luat la ochi şi taxat la sânge, dar în primul rând n-ar fi tentat la „trucuri” tocmai pentru că nu-i stătea în caracter, importul de jucători străini aducând însă cu sine o schimbare în rău a situaţiei, molipsindu-se binişor chiar şi unii britanici, ajunşi uneori a-şi întrece „maeştrii”. 

Cele mai elocvente sunt însuşi vorbele antrenorului Dyche, cel revenit în elită pe 30 ianuarie 2023 după ce era demis spre finele sezonului trecut după aproape 10 ani de la Burnley – ulterior retrogradată din Premier League cu un locţiitor pe tronsonul final, „micuţă buturugă” pe care fostul fundaş junior mare la încheierea anilor ’80 la Nottingham Forest a promovat-o de două ori pe prima scenă de pe banca tehnică şi a calificat-o apoi în UEFA Europa League.

Iar Sean Dyche şi-a pus rapid amprenta la revenirea în cadru, nu doar debutând victorios în februarie cu 1-0 împotriva liderului Arsenal, dar şi, iată!, ridicând probleme demne de dezbătut în favoarea sănătăţii jocului, în plină conferinţă de presă.

„Nu-l văd ca pe un triş. E ştiinţa jocului. Harry Kane e un mare profesionist dar ceva din acest profesionism te lasă scărpinându-te în cap. Iar dacă faci o regulă, toţi vor încerca să găsească o soluţie s-o fenteze. Aşa că impui o stipulare conform căreia nu poţi atinge pe nimeni pe faţă, iar aşa toţi ajung acum să cadă dacă sunt atinşi pe faţă. Ditamai drama pentru nimic. E îngrijorător în viziunea mea când îl văd pe psihoterapeut consultându-l apoi de comoţie. Pe bune!? Hai să fim serioşi.”

Iar apropo de „drama pentru nimic”, Dyche a apelat la o comparaţie, scoţând în evidenţă şi faza acordării celui de-al doilea cartonaş roşu al meciului, în minutul 88, la scorul de 0-1, după ce tocmai Harry Kane transformase în minutul 68 un penalty în favoarea oaspeţilor în superioritate numerică, cea de-a doua eliminare fiind dictată unui fotbalist al vizitatorilor, Lucas Moura, cu crampoanele pe glezna lui Michael Keane, fundaş care avea apoi a egala în ultimul minut pentru localnici.

„Chestia ciudată despre fotbal e că într-o seară ai un jucător care, în teorie, s-ar fi putut alege cu glezna ruptă, fiind aproape de aşa ceva dar fără a se zice nimic, şi un altul care se alege cu o geană ruptă, dar e de parcă s-ar fi sfârşit lumea. Asta-i însă societatea şi cum s-au schimbat lucrurile. A fost mai nimic, dar fotbalul s-a schimbat. Toată lumea a devenit într-atât de preţioasă, şi nu-i aşa oare!? Regulile sunt într-atât de pedante, atât în societate cât şi în fotbal. Mă refer la asta de ani şi ani de zile. Milioane de copii văd fotbalişti fentând săptămânal, căzând pe unde apucă, şi nimeni nu zice nimic. Cuiva îi e zburlită o geană şi devine o mare problemă. Asta-i la ce s-a ajuns acum. Şi nu-i dinspre un antrenor de fotbal; e doar o chestie umană. Dacă băieţii cad în antrenamente, le spun să se ridice. Am propriile mele standarde autentice.”

Standarde autentice prin prisma cărora Dyche are atât discernământul cât şi coloana vertebrală de a lansa pe scena Premier League teme mai substanţiale şi de profunzime, altfel subiecte mai degrabă tabu în prim-planul cosmetizat al elitei din Albion, substanţiale teme ranforsate cu remarci cât se poate de pertinente dar nu tocmai pe gustul oricui, aşadar precum „asta-i societatea şi cum s-au schimbat lucrurile. A fost mai nimic dar fotbalul s-a schimbat. Toată lumea a devenit într-atât de preţioasă, şi nu-i aşa oare!? Regulile sunt într-atât de pedante, atât în societate cât şi în fotbal.”

Câtă dreptate are ex-fundaşul pentru câte 3 sezoane al londonezelor Millwall şi Watford, al cărei căpitan a şi fost în ultima ediţie şi la care şi debuta pe banca tehnică în 2011, înaintea decadei la Burnley, cât adevăr în spusele sale directe şi fără perdea!

Îngrijorându-se pe bună dreptate pentru percepţia a milioane de copii iubitori şi practicanţi ai fotbalului. Prin ochii cărora, cei din fenomen chiar ar trebui să fie mai mult decât preocupaţi de numeroase aspecte importante. 

Dyche a pus unul pe tapet şi a dat un excelent exemplu din mai multe puncte de vedere, dând şi de gândit. Celor cărora încă le mai pasă.

Şi e clar că autorului spuselor îi pasă din plin, din moment ce mai „are timp” şi de-aşa ceva în ulta-competitiva întrecere din Premier League, în care se confruntă cu provocarea majoră a salvării lui Everton de la retrogradare, fiind vorba despre clubul cu cele mai multe sezoane petrecute în elita fotbalului englez, cu a doua cea mai îndelungată şedere pe prima scenă din istorie, de fapt neîntrerupt şi la ora actuală în eşalonul I, din 1954.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × sapte =