Ai spune că Mihai Covaliu a luat cuvântul într-o ședință de partid și că, lecturându-i zisele, ai frunzări cu noduri în gât o publicație predecembristă, într-atât de tare au sărit în ochi așchiile limbajului de lemn cu care președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a radiografiat contraperformanțele ”tricolorilor” la ediția Jocurilor Olimpice de Iarnă recent încheiată la Beijing, de la tipicul vom face și vom drege, mai exact ”Vom face schimbări și vom lua decizii…” ori ”Vom analiza mult mai serios…”, la dojenirea sfătoasă invocând necesități, ”Trebuie să fim mai atenți când ne evaluăm șansele…”, ”Trebuie să învățăm de la cei mai buni…”
Nu s-ar fi putut însă înfăptui toate acestea la abordarea ciclului olimpic premergător alinierii în China? Și chiar a crezut diriguitorul COSR în estimările de reușită evident supralicitate ale federalilor înaintea plecării spre Asia, de parcă n-ar fi avut timp să deprindă subtilitățile ”bucătăriei interne” din bătătura forului olimpic pe care-l conduce din noiembrie 2016!? Căci pentru realiști așteptările erau nule, fiind de fapt binișor depășite de acel loc 9 la sanie ștafetă pe echipe – cel mai bun al participării ”tricolorilor”, adjudecat de Raluca Strămăturaru, Valentin Crețu, Marian Gîtlan și Darius Șerban, dar în schimb, fie și într-o nație complăcându-se din plin în subiectivitate, pentru un fost scrimer multiplu medaliat la nivel mondial precum Covaliu precizia de pe planșă ar fi trebuit transpusă în estimarea cu exactitate a nivelului valoric general al sporturilor competiționale de iarnă din Carpați.
Chiar își închipuie Covaliu că i-a băgat cineva serios în seamă pe federali cu supralicitarea șanselor la clasări cât mai bune? Știm între ce ”trompete” trăim, a sufla în trompetă e sport național. Opinia publică a băgat în schimb de seamă că ”e ceva putred în Danemarca” încă din capul locului, înaintea plecării delegației spre Beijing, dat fiind vâltoarea din jurul neparticipării schioarei Ania Caill, deranj în ”bucătăria internă” sugerând că tricolorul e purtat șifonat spre țara Marelui Zid, iar ceea ce începe rău, sfârșește de regulă și mai rău.
Sporturile de iarnă în Carpați sunt aidoma unui stat în stat, suficient de departe de radarul oricum dat peste cap al presei și implicit în largul lor, imperturbabil trai și lungă viață!, a-și face de cap și de exemplu a lansa la o adică verzi și uscate, gen o medalie cucerită și două clasări în top 10. Îi doare gura pe federalii respectivelor ramuri? Deloc, nici măcar la bască. Timpii lenți trec – și mai lenți ”la jocuri”, iar leafa merge din banul public, noi muncim cu spor.
Și de ce au emanat asemenea evaluări neancorate în realitate? Tocmai pentru că pot și își permit așa ceva. Semn că, oricât se va face și bineînțeles se va drege, vorba lui Mihai Covaliu, ”Vom face schimbări și vom lua decizii…”, totul ar trebui de fapt abordat de la cea mai mare și importantă schimbare, dar și cea mai dificilă de înfăptuit, și anume cea a mentalității. De departe cea mai delicată operație, una pe creier dar și sufletească, mentalitățile schimbându-se cel mai greu, fapt evident în România postdecembristă.
Căci mentalitatea potrivită, cultivată peste decenii prin elevarea nivelului conștiinței și o conectare spirituală la Sursă, i-ar fi înfrânat implicit pe cei în speță să supraliciteze șansele unora dintre cei 21 de ”tricolori” reprezentanți în 7 discipline, servindu-le în schimb de o manieră firească la cumpătată moderație. Ține de responsabilitate dar și de responsabilizare.
Dacă și-ar fi asumat într-adevăr responsabilități, atunci cei cu evaluările eronate și-ar fi și înaintat demisia, iar dacă mai marii lor i-ar fi responsabilizat ca la carte, atunci nici nu și-ar mai fi permis poate larghețea jocului de-a ”uite medalia, nu e medalia”. Și al cui o fi oare rolul responsabilizării acestor federali? Nu al lui Mihai Covaliu, din fruntea COSR, și al lui Eduard Novak, mai marele MTS?
Care au tras concluzii care încotro, Covaliu hăis, ”bobul s-a pregătit în Germania, de aia spun că nu e normal să te pregăteşti cu echipa Germaniei, să ai condiţii bune, să ai acelaşi număr de coborâri, iar la Jocurile Olimpice să vii la nişte timpi pe care nici ei nu îi pot explica”, Novak cea, ”sportivii și copiii noștri nu au aceleași șanse, deși ar putea să aibă aceleași rezultate. Dacă în următorii 4 ani reușim investiții în infrastructură și antrenori, cu siguranță în următorii 10-20 de ani vom avea și rezultate semnificative”, înțelege cine ce vrea, însă siguranțele folosesc prin alte părți, pe când certitudinile sunt tot mai puține.
Pe când un fapt este în schimb cât se poate de clar. Că sporturile competiționale de iarnă din țara Mioriței nu sunt nici pe departe imaculate, dar binișor camuflate de ochii opiniei publice sub stratul de nea, alint căruia Novak sau Covaliu nu i-au găsit adresare, răsfăț care a dus și la evaluări rupte de realitate.
Dar dovezile stăteau mărturie. Căci este mai mult decât suficient a sesiza fără prea mari eforturi indiscrețiile unora din sânul fenomenului sporturilor ”albe” interne când cu supralicitarea grosolană a unor rezultate mai mult decât mediocre în oarece concursuri pe bătrânul continent, sfidând inteligența publicului cunoscător, mai greu de indus în eroare, realizări din plin ”umflate” și ”pompate” în condițiile în care respectivele întreceri n-aveau anvergura pe care cei cu ”interesul poartă fesul” o lăsau a se înțelege, ori asemenea derapaje n-au fost taxate ca atare și din fașă de responsabilii din domeniu. În egală măsură, s-a supralicitat importanța unor competiții găzduite pe pantele din Carpați, alte semințe rele plantate cu inconștiență, iar toate acestea înainte de a fi dată cumva deoparte perdeaua ”bucătăriei interne” a unora dintre discipline, căci atunci ar putea răsufla și alte oarece minusuri ale ”sistemului”, precum cele semnalate de timișoreanca Ioana Teodora Gheorghe nu mai demult decât în noiembrie 2020 – accesibile aici, sau conturate prin prisma controversei din jurul neparticipării schioarei Caill la Beijing. Iar de-obicei nu iese fum fără foc…
România e inertă în captivitatea unei mentalități neprincipiale, văduvită de etică și moralitate, lacune întreținând corupția. Iar ”sistemul” doar se perpetuează, în absența implementării unei veritabile reforme, care s-ar fi putut înfăptui în cei peste 32 de ani de la evenimentele decembriste. Să nu fi fost destul timp până acum? Așa încât, oricât de aureolați au fost ca sportivi olimpici atât șeful COSR cât și ministrul din MTS, respectiv oricât de bine intenționați sunt Covaliu și Novak, una e una, iar alta e alta.
E jenant așadar a veni post-eveniment cu ”Vom face schimbări și vom lua decizii…”, ”Vom analiza mult mai serios…”, precum și cu ”trebuie”, ”trebuie”, iar asta de la înălțimea unui scrimer aureolat olimpic în 2000 la Sydney, în 2005 la ”Mondial” iar în 2006 la Campionatul European pe echipe, când de fapt ar fi trebuit să se coboare în prealabil cândva în acești peste 5 ani în fruntea COSR la detectarea acelor detalii ”sistemice” care pot induce diferența sutimilor de secundă invocate. Nu tocmai un ex-campion olimpic din fruntea forului de profil intern să fie valoarea și totodată exemplul la care să se raporteze mentalitățile care se doresc a fi schimbate!? Dar când tocmai Covaliu vine retroactiv și nu proactiv cu vom face și vom drege, ”vom analiza” dar și ”trebuie”, limbaj de lemn care-i trădează pe undeva apartenența de roșu-albul dinamovist încă de tânăr și până în zilele noastre, nu te hazardezi prea tare în a estima – asta apropo de evaluările amintite, că subiectivitatea nu-i va părăsi pe cei în speță, că mentalitățile nu se vor schimba semnificativ până la ediția milaneză din 2026, că salvarea aparențelor de către cei din fenomen va fi la fel de bine exersată, iar drept urmare și în consecință, resort cauză – efect, rezultatele mult dorite vor fi la fel de neperformante. Un sport necompetitiv, dezonorând postura privilegiată de care are parte într-o țară ai cărei munți aur poartă, doar că românii…
Ce-a fost, a fost și va mai fi, un fel de turism olimpic cu impresii de mărire, dar cum corb la corb nu-și scoate ochii, vom face și vom drege e la nivel declarativ. Așa cum unii au zis-o pe aia cu visele, medalie, mai marii lor au zis-o pe cealaltă, cu limbajul de lemn. Însă faptic vorbind, înaintea tuturor analizelor, schimbărilor și noilor strategii e primordială schimbarea mentalității, pe orizontală și verticală, condiție sine-qua-non a rezolvărilor dorite. Cu putința e mai greu și practica mereu omoară, căci altfel, apăsarea așteptărilor iluzorii covârșește negreșit mentalul mioritic.
Și totuși, în ciuda clasărilor și pe locurile 56, 64, 71, 86 și de două ori 89. delegația ”tricoloră” să sufle și-n iaurt că n-a ieșit și altfel șifonată de pe gheața sau zăpada artificială a mult lăudatei puneri în scenă din partea truditorilor Partidului Comunist Chinez, acest portdrapel al resetării la noua ordine, deranj de care au avut parte la Beijing mult mai titrate fondiste precum Ingrid Tandrevold, biatlonistă în vârstă de 25 de ani din delegația detașat trimfătoare în ierarhia generală pe medalii, Norvegia, care și-a încheiat prematur participarea la întreceri după un colaps la finele probei de urmărire pe 10 kilometri, pe făraș și mai repede acasă între fiorduri, respectiv Irene Cadurisch (30 de ani), elvețiancă în colaps în cursul probei de ștafetă și detectată ulterior la investigațiile medicale cu ”probleme circulatorii”. Putea fi așadar și mai rău.
