Nu doar rezultatele catastrofale dar cât se poate de previzibile, eşecuri cu 8-82 şi 0-76 cu Irlanda şi Africa de Sud, apasă revenirea României în cadrul Cupei Mondiale la rugby, ci cu atât mai mult suferinţa din spatele lor, preţul plătit în tentativa eşuată de a face faţă standardelor şi rigorilor competiţionale de care Ovalia carpatină s-a îndepărtat încet şi sigur în ultimii ani prin a rămâne de căruţă în raport cu scena internaţională, copleşesc prezenţa „Stejarilor” la turneul final, 3 fiind constrânşi de accidentări şi probleme medicale să renunţe la continuarea competiţiei, pentru ultimele două partide ale „tricolorilor” în Franţa din weekend-urile viitoare, şi înlocuiţi fiind deja în lot, iar alţi 3 fiind în recuperare sau incert – caz al lui Boldor, pentru proxima încleştare de sâmbătă cu Scoţia, tot ca urmare a impactului dur cu nivelul întrecerii.
Iar la tot mai mulţi selecţionabili inapţi fizic pentru ultimele aproape două săptămâni de antrenamente şi tot atâtea meciuri oficiale pe scena IRB Rugby World Cup 2023, vitali fiind înlocuitori în plenitudinea forţelor care să reîntregească rândurile necesare pregătirii ultimelor apariţii, s-a dat sfoară în ţară, SOS de recrutare în cursul căruia pur şi simplu au fost „luaţi pe sus” 3 rugbişti care n-au participat absolut deloc în ultimele aproape 3 luni de cantonamente, stagii, pregătiri centralizate, teste şi testări ale „Stejarilor” în tot ceea ce a însemnat anticiparea revenirii Ovaliei carpatine la Cupa Mondială odată cu a X-a sa ediţie.
A se înţelege aşadar cât se poate de bine aspectul esenţial că trioul înlocuitor, centrul Bucur de la timişoreni, şi mai tânărul Nichitean de la băimăreni, la 24 de ani, respectiv Graure, dinamovistul de 20 de ani, n-au făcut absolut deloc parte până acum din tot ceea ce a avut de-a face peste vară cu pregătirile României pentru turneul final, nefiind convocaţi iniţial în lotul lărgit de 50, cu care s-au demarat antrenamentele „tricolorilor”, nici atât în cel intermediar de 43, rămas extins după primul triaj, în vederea anunţării componenţei de 33.
În schimb, respectivii au rămas la echipele lor de club din Ovalia carpatină, adică la un nivel competiţional cu atât mai scăzut peste vară în condiţiile absenţei „internaţionalilor” din faza a II-a „de umplutură” şi emanată de FRR pe seama campionatului intern pentru a fi întreţinută continuitatea activităţii şi prin jocuri, dar departe de nivelul a ceea ce înseamnă un „Mondial”.
Şi totuşi, cei 3, care nu erau iniţial în vederile selecţionerului Apjok pentru conturarea lotului final de 33, aşadar nici printre cei 17 la care s-a renunţat gradual pe parcurs, au devenit brusc necesari a-şi face simţită prezenţa în Franţa, în ultimele nici două săptămâni de pregătiri ale partidelor cu Scoţia şi Tonga.
Într-atât de mari deveniseră dificultăţile cu care se confruntau „Stejarii” lângă Bordeaux, 3 pe picior de plecare, alţi 3 cu „buletinul medical” şifonat, încât pregătirile în toată regula aveau de suferit.
Se pune totuşi întrebarea, dacă tot era într-atât de necesar trioul înlocuitor, unul care, însă, n-avusese deloc contact în această vară cu pregătirile naţionalei, aşadar şi implicit ar fi avut nevoie de o acomodare unui lot cantonat şi omogenizat în ultimele aproape 3 luni, de ce s-a anunţat cooptarea lor cu doar 4 zile înaintea celui de-al treilea meci al României la „Mondial”, de sâmbătă de la Lille cu scoţienii, dar la nu mai puţin de 9 zile deja după cel de-al doilea joc, cedat sud-africanilor, odată ce devenise clar că „tricolorii” erau cam „şifonaţi”?
Adică să nu fi fost cei 3 în planuri pentru ultimele aproape 3 luni legate de pregătirea şi prezenţa la Cupa Mondială, dar să fie dintr-odată direct „băgaţi în pâine” pentru ultima săptămână şi jumătate.
Direct de la meciuri interne „de umplutură” cu Politehnica Iaşi, Ştiinţa Petroşani, RC Bârlad ori RC Gura Humorului – toate secund-divizionare luate şi acestea „pe sus” din 2022 şi forţate pe prima scenă a Ligii Naţionale pe care n-ar avea de fapt ce să caute dat fiind handicapul valoric, deficit pe care cei din Valea Jiului îl recunoşteau ca atare prin simplul fapt elocvent al renunţării la statutul prim-divizionar în ciuda locului adjudecat pe teren prin promovare, jocuri câştigate de exemplu pe rând în ultima lună de campionii băimăreni cu 66-3, 63-3, 90-9 ori 83-9, la pregătirea în Franţa a încleştărilor cu scoţienii şi tonganii, partide oficiale la turneul final.
Sună mai mult a compromis decât a cazuri de forţă majoră şi aduce mai degrabă a idei întârziate, punându-se şi întrebarea cât de eficientă a fost selecţia iniţială a celor 50 de potenţiali „tricolori”, în iunie, dacă ultimii 3 convocaţi n-au figurat la vremea respectivă în planuri dar dintr-odată ar fi eligibili pentru a completa rândurile direct la „Mondial”.
Şi e valabil şi pentru timişoreanul Bucur şi tânărul dinamovist de 20 de ani Graure, care, rămaşi până acum acasă, au avut parte în ultima lună de jocuri interne cu alde nou-înfiinţata Rapid, CS Năvodari ori Griviţa-UNEFS, unul şi unul în cazul bucureştenilor, căci bănăţenii i-au mai întâlnit de fapt doar pe cei de pe litoral, adiţional disputei din Ronaţ cu roş-albii din capitală, acel 45-50 în care au evoluat atât Bucur cât şi Graure.
Asta-i conectarea la jocuri, meciurile în picioare cu care se înfăţişează cei 3 ultimi recruţi în cantonamentul din Franţa. Într-atât de disperată s-ar arăta de fapt a fi situaţia de la faţa locului, încât să se lanseze asemenea apeluri.
Iar prin prisma accidentărilor suferite de „Stejari” în Hexagon, aşadar nu unul sau doar câteva, ci ceva mai însemnate, revenirea după 8 ani în cadru, timp în care Ovalia carpatină a pierdut evident teren şi contact cu „lumea bună” a rugby-ului, a constituit mai degrabă un chin cu potenţial periclitant pentru „buletinul medical”, şi în perspectiva unui nou sezon competiţional de club în care tinerii ar trebui în mod normal să se avânte din plin. Cât de periclitaţi pot fi aşadar şi implicit cei 3 „luaţi pe sus” de la meciuri cu alde Bârlad ori Năvodari pentru a se pregăti brusc şi dintr-odată cu selecţionabili reuniţi de 3 luni pentru a face faţă cumva, dar de fapt fără nicio şansă, rigorilor la zi ale scenei mondiale, e cu atât mai lesne de înţeles.
Federaţia Română de Rugby trimitea 33 de „miei la tăiat” în Hexagon, şi nu „Stejari”, iar acum a mai expediat trei. E echivalentul în plan sportiv a ceea ce face de peste un an vecina Ucraina în plan aşa-zis militar cu floarea naţiunii, potenţială perpetuatoare a speciei dar de fapt carne de tun bătând spre jumătatea de milion de vieţi curmate-n sânge.
Iar pentru acest turism sportiv de faţadă se poate mulţumi rezervei sud-africane de pilier folosite puţine minute de Spania în preliminarii, cu consecinţe la „masa verde”. România n-avea de fapt ce să caute la „Mondial”, victimă sigură pentru bifarea condicii, salvare a aparenţelor şi inducere a unor false impresii opiniei publice interne. Vinovaţii reali fiind prin FRR, căci unii chiar se fac vinovaţi de picajul în gol al Ovaliei carpatine, cu principala cauză indubitabilă ţinând de necultivarea cum se cuvine a sectorului juvenil. În care până şi Olanda a ajuns să ne „dea cu terenul în cap” iar chiar şi Cehia să învingă noi generaţii carpatine, aşa încât, în acest ritm, n-ar mai fi mult şi ar putea suna „provincia”. Dinspre… Beograd ori Budapesta. Ar fi cuiele cuielor în coşciugul frumosului joc în XV din Carpaţi.
