În weekendul 22-23 aprilie 2016 a avut loc competiția automobilistică Rally Raid BAJA 500 București – o premieră pentru motorsportul tot-teren din România prin complexitatea sa și prin proba specială de tip “Maraton” care a însumat peste 500 kilometri. Competiția a fost organizată de către Asociația Sportivă CAP 180, în colaborare cu cluburile So Moto Racing Team Bistrița și Transcarpatic Club Brașov.
BAJA 500 București a punctat ca etapa în Campionatul Est European BAJA Championship pentru echipajele auto și Balkan Rally Raid BAJA Championship pentru cei care au concurat pe motociclete. Totodată, punctele acumulate de către concurenți, vor conta în Campionatul Național de Rally Raid al FRAS și cel de Raliuri Tot-Teren al FRM.
În cifre, BAJA 500 București a însemnat înscrierea unui număr de 52 de concurenți, din care au luat startul concursului 44 echipaje,19 echipaje auto înscrise la clasa profi, 4 echipaje la clasa UTV (side by side) și două echipaje la clasa Buggy. La clasa promo s-au înscris 10 echipaje auto de entuziaști ai rally-raidului, doar 8 dintre acestea fiind prezente apoi pe grila de start. Totodată, au participat la concurs două quad-uri și 7 motocicliști înscriși la clasa Avansați și 2 la clasa Hobby. Concursul s-a remarcat prin caracterul lui internațional, la start fiind prezenți 25 de concurenți din România, un echipaj din Rusia, 7 din Bulgaria, 10 din Italia și un echipaj din Israel.
Pentru a desfășurarea în deplină siguranță a competiției, concurenții au fost monitorizați în permanență prin GPS cu ajutorul balizelor furnizate de către firma Evo Traking Ploiești, fiind urmăriți în timp real pe toată perioada desfășurării concursului. Asistența medicală pe traseu a fost asigurată de către două ambulante de tip B ale firmei Asistență Paramed Brașov, iar pentru siguranța concurenților, traseul a fost survolat în permanență de către două elicoptere particulare și unul aparținând Ministerului Afacerilor Interne.
Securizarea traseului s-a făcut de către arbitri și sportivi de off-road și rally-raid cu ajutorul a 8 autoturisme de teren aparținând clubului off-road Corb 44 și a altor 6 autoturisme de teren ale organizatorilor (So Moto Racing Team și AS Cap 180), care au monitorizat toate intersecțiile traseului de concurs cu drumurile deschise circulației publice.
Toate punctele de control de trecere, control orar, start și sosire au fost asistate și supravegheate de echipaje ale Jandarmeriei și ale Inspectoratelor Județene de Poliție.
În aceste condiții, concursul s-a desfășurat în condiții foarte bune, fără să fie înregistrate accidente, având parte totuși de un singur incident pe raza comunei Drajna, unde un cetățean a blocat drumul de acces al concurenților. Situația a fost rezolvată rapid de către echipajul de jandarmi care asista postul de arbitri și de către echipajul de politie sosit la fața locului.
După parcurgerea celor două etape de legătură însumând aproximativ 74 km, și a probei speciale de 502 km, clasamentele naționale după prima etapă sunt:
La clasa AUTO:
BERGER DAN / ZAHARIA COSTIN | RO | T 3.2 | JEEP CHEROKEE |
MIHAI BAN / ILEA RADU | RO | T 3.1 | KIA SPORTAGE |
ROBERTO CAMPORESE / A. TERRANOVA | I | T 1.2 | ISUZU D-MAX |
La clasa MOTO:
FLOREA IONUȚ | RO | KTM |
CĂTĂLIN BĂDOI | RO | KTM |
MIȚĂCHESCU ȘTEFAN | RO | KTM |
La clasa PROMO:
SUCIU MARIUS / MICLEA MIRCEA | RO | PROMO | DACIA DUSTER |
ROBERT OTOMAN / C-TIN BRASOVEANU | RO | PROMO | DACIA DUSTER |
ZOLD ZSOMBOR / ZOLD ZITA | RO | PROMO | DACIA DUSTER |
Totodată, acești concurenți și-au adjudecat și premiile Trofeului Dacia Duster.
Următoarele etape din Campionatul Național de Rally Raid se vor desfășura la Bistrița (27-29 mai), la Brașov Transcarpatic Rally Raid (31 iulie-6 august), și încă două etape spre sfârșitul sezonului, Timișoara în data de 01 – 03 septembrie, dar și una ”maraton” de aproximativ 2.000 de kilometri, organizată de asemenea de către A.S. CAP 180.