”Represalii”, Dane

Dacă Dan Petrescu a adoptat atitudinea cât se poate de firească a luării în public la bani mărunți a absurdității înjumătățirii punctelor acumulate de către echipele din Liga 1 după sezonul regular, atunci cei cu pâinea și cuțitul în mână au reacționat cât se poate de prompt, în termen de o săptămână, prin a arăta sub o altă formă – cea a unei subtile împunsături pe seama lui CFR Cluj, cine are într-adevăr în mână acea pâine, acel cuțit, cu care taie și spânzură, în special în direcția celor care ar lua la o adică poziție, care ar ieși din rând.

Chiar suntem de-a binelea într-o dictatură – chit că mulți văd, puțini pricep, iar aceasta se manifestă în diverse moduri și în diferite sfere de activitate, fără ca fotbalul să fie scutit, fără ca decidenților să le surâdă cumva ”dizidența” cuiva, mai ales când acel cineva ar ridica o problemă de interes general, de discutat și dezbătut, care ar privi toate partenerele de întrecere. Noua ordine n-are nevoie de ”rebeli”, iar orânduirea, fie și cea a fotbalului, nu vrea a ajunge în punctul în care toate acele partenere de concurs să poată reprezenta o forță unitară, coezivă, căci atunci ar fi prea dificil de manevrat și dominat, căci atunci cluburile și-ar duce mai lesne lupta apărării propriilor interese.

Cât se poate de normal, pe cât de aberantă e ”regula” impusă aproape cu pumnul în gură acum sezoane bune de LPF în conjuncție cu deținătorii drepturilor de difuzare, antrenorul campioanei României, Dan Petrescu, a readus pe tapet la începutul lunii un subiect tabu, cel al înjumătățirii zestrei acumulate de echipele Ligii 1 după sezonul regular, o măgărie nici că se poate mai mare – și criticată ca atare în aceste pagini încă din capul locului, apoi aproape ediție de ediție, iar antrenorul celor din Gruia nu l-a adus oricum, ci prin a semnala că ”eu voi contesta mereu acest lucru.”

Ori ”stăpânirea” n-are nevoie de asemenea luări de poziție, n-are nevoie de ”agitatori” care să-i dea bătăi de cap prin a-i fi contestate deciziile, ci de participanți docili și cât se poate de maleabili la exercițiile de putere ale diriguitorilor competiției cadru. Ori ”stăpânirea” a simțit că subiectul care-l preocupă în formă continuată pe antrenorul laureatei ”vișinii” constituie un subiect care i-ar putea eventual interesa în mai mare măsură și pe alți tehnicieni din Liga 1, și asta tocmai pentru că avem de-a face cu o ”regulă” nu doar nedreaptă, dar de-a dreptul obtuză și împotriva legilor nescrise ale sportului și fotbalului, chiar împotriva legilor firii, strâmbă de-a binelea, așa încât cei cu pâinea și cuțitul în mână au contraatacat fulger ceea ce ar putea reprezenta scânteia unei opoziții mai largi, împingându-l subtil înapoi în banca sa pe Dan Petrescu, oricâtă imagine ar crea cel mai competitiv antrenor din elita internă întrecerii patronate de LPF.

La urma urmei, într-un fel, Dan Petrescu vorbea în numele tuturor partenerelor de întrecere, căci toate concurează sub spectrul acestui viciu al înjumătățirii punctelor după retur, iar fiecare ar putea ajunge la o adică într-o bună zi să constate pe propria piele ce înseamnă să ți se înjumătățească o zestre mai mare decât a altora, să ți se ia care va să zică mai mult decât altora. Firesc și normal, pentru că așa ar fi sănătos într-o societate democratică, să-ți aperi drepturile, crezurile și principiile, și nu să înghiți în sec în fața unor absurdități impuse ”de sus”, Petrescu a generat de fapt un act de prevenție, a nu mai păți și alții în viitor ceea ce CFR Cluj a resimțit cel mai mult în ultimele sezoane, căci fruntașei i se retează cel mai mare număr de puncte după agoniseala de zeci de etape.

E o aberație lovind în cei mai competitivi, dându-le o a doua șansă, nemeritată, celor mai puțin competitivi. Și bineînțeles că așa ceva nu s-ar fi putut testa și implementa în campionate puternice și serioase, unde voința individuală și colectivă a protagoniștilor s-ar fi opus prompt și fățiș unor asemenea experimente, unde cluburile n-ar fi fost duse cu preșul, dar orice ”merge” pe pielea românului în Carpații codrilor furați.

Dintre care unii români sunt mai lucizi, precum Dan Petrescu, dar și mai firești, prin a lua necesara poziție, ceea ce, într-o societate în general cu capul plecat, sare în ochi drept ”rebeliune”. N-ar părea deloc așa dacă suflarea fenomenului ar fi sănătoasă la cap și suflet, dar cum are creștetul în pământ și este cât se poate de divizată – fără a identifica interesul comun, așa pare, ca și cum antrenorul campioanei ”ar face pe nebunul”, ”s-ar afla în treabă”. Absolut deloc, ba din contră… „În continuare avem aceste reguli care ne omoară, depunctarea, înjumătăţirea, ne iau golurile… ne batem ca idioţii! Eu la Divizia B ştiu că nu se iau punctele. Nu înţeleg! Poate vine un doctor docent, care a făcut aceste reguli, şi îmi explică de ce la Divizia B rămân punctele şi la Divizia A se iau punctele. Nu înţeleg! Să ne lase punctele, am muncit pentru ele. Mergem în continuare pe play-off şi play-out, O.K., dar să ne lase punctele! Asta e o crimă! Eu voi contesta mereu acest lucru!”

Ei bine, Dan Petrescu are perfectă dreptate, dar regula e că în România mori cu dreptatea în mână. Fierbând în suc propriu, vorba lui Ilici. Și de ce nu înțelege? Exact pentru că doctorii docenți au emanat această aberație nu pentru a servi spiritului competitivității reale a unei întreceri, pentru a releva cât mai exact nivelul real al raporturilor de forțe din campionat, ci pentru a le servi strict propriilor interese, care țin de întreținerea atenției publicului telespectator și la ora fazelor pe grupe valorice ale Ligii 1. Este vorba tot despre rating, despre grila de program și orele de maximă audiență, căci interesul poartă fesul iar deținătorii drepturilor de difuzare sunt doar niște mici bieți șantajiști care n-au de-a face cu spiritul mai curat al sportului, ci cu încasările și marjele de profit, ținând de jugulară un fotbal dependent financiar de picăturile dinspre difuzori. Care sunt conștienți de propria poziție de forță și acționează ca atare, oricât de Dan Petrescu ai fi, oricât de multiplă campioană la zi ar fi CFR…

Unii sunt truditori din pasiune pe ogorul sportului, însămânțând plusvaloare, alții sunt cămătarii prădători ai recoltelor generate de cei cu suflet, har și talent, prădători interesați în a goli tribunele, cât mai multe fotolii ocupate în camere de zi, creștere a audienței, creștere de rating. Iar pe tarla nu se crâcnește, și mai ales nu se contestă la nesfârșit o găselniță a puterii, care are întotdeauna dreptate, oricât de mare măgăria. S-a înțeles? Și-acum, botnița pe chip! Dar și normal că cei mai ”mici”, cu puține puncte în cont, tac mâlc în privința înjumătățirii zestrei, pentru că așa-i românul, și mai ales dacă nu-i servește cauzei de moment, după cum bate vântul… Mentalitatea, bat-o vina, pentru că dat fiind cât de ”mici” se simt, nici nu pot cuteza a crede că într-o bună zi s-ar putea regăsi în poziția ingrată a lui Dan Petrescu, de a constata sezon de sezon cât de multe puncte îi sunt șterpelite cu fiecare ediție după faza tur-retur, regulară. Românului doar când îi ajunge cuțitul la os ar murmura eventual ceva coerent, probabil nici atunci… 

Iar tocmai pentru că a semnalat că va contesta mereu acest lucru, Dan Petrescu a fost readus rapid cu picioarele pe pământ, ce înseamnă să iei atitudine, prin a fi nevoit să constate o ”programare șocantă” conform propriilor spuse, aplicată de LPF la doar câteva zile după luarea sa de poziție în privința înjumătățirii punctelor, sub o altă formă, oarecum subtilă dar cât se poate de perversă, ”cadou” la chiar ultima reprezentație a clujenilor în 2021, așadar cu conotații simbolice. Să-și învețe lecția, să-și știe lungul nasului și locul limbii în gură pe 2022…

”Represalii”, Dane… Dacă nu înțelegea ce stă în ungherele ascunse ale minții doctorilor docenți cu interesele difuzorilor la sufletul din portofel, atunci poate înțelege altfel, prin simbolismul programării ultimei săptămâni din activitatea competițională pe 2021 a campioanei naționale la zi. Meci joi seară de la ora 20:30 la Ovidiu, fotbal la 16 decembrie la malul mării până spre ora 22:30, în chiar ultima partidă a etapei, Farul – CFR Cluj, meci deja și duminică de la ora 16 în Gruia, al cincilea al rundei, CFR Cluj – FC Argeș, pe 19 decembrie. Într-atât de subtil totul, încât tartorii ar avea și răspunsul pregătit: ”Păi ce mai și vreți!? Mulțumiți din inimă partidului, v-a dat vacanță cu o zi mai repede!”

Să trăiți, am înțeles!

Și nu să te arăți contrariat, ”programare șocantă”, precum a fost din nou cât se poate de firesc Petrescu.

Difuzorii deținători ai drepturilor sunt o hidră ascunsă a sportului și jocului, șantaj curat, audiență și rating, nu în slujba intereselor lumii arenelor, furându-i potențialii spectatori, metamorfozându-i în telespectatori musai lipiți de fotolii și în nesăratele faze play-off și play-out. Căci, la cât de necompetitiv e fotbalul românesc, la cât de dezechilibrată e Liga 1, aceste faze pe grupe valorice ar avea și mai puțină sare, și mai puțin piper, decât are oricum bietul sezon regular. N-ar mai interesa pe nimeni, cărți făcute. Și-atunci înjumătățim punctele, să dăm ”culoare” în obraji unui fotbal supt de vlagă în hărțuirea sa, aruncat pe drumurile șnur ale patriei, când joi pe litoral, când duminică peste munți.

E ca o plantație de sclavi în care niște neica nimeni din umbră savurează a da din bici, așa se simt și dumnealor mai importanți, nu într-atât de mici, și tare mic ești când te tot uiți cu jind de jos, de jos, la marcatori de gol la turneul final ”Mondial”. E vremea altora, a impostorilor. 

Dar dacă suflarea românească ar avea capacitatea să ia aminte și în calcul că mai tot ce mișcă la ora actuală în lume este abil constrâns din umbră pe făgașul ”noii ordini” comunistoide cu vedere spre transhumanism și mai departe, pură inginerie socială aplicată fiecărei sfere de activitate, cu laboratoare cobai de la un domeniu la altul în mai toate națiunile lumii, atunci și cei mai introspectivi ar putea trage concluzia că nu este absolut exclus ca una dintre nenumăratele forme de ”egalitarism” să fie testată și în sport, într-unul dintre ”laboratoarele” astfel alese și desemnate în funcție de nivelul detectat al obedienței participantelor – unul la cote ridicate în Carpați, unde s-ar înghiți orice în goana după bani, fără coloană vertebrală, fără a crâcni și a spune nici pâs.

Bineînțeles că nimic nu poate fi dovedit și bineînțeles că rândurile de mai sus par pură fantezie, și nu doar la prima vedere, hai domnule, fugi de-aici, science fiction, dar asta tocmai pentru că încă din capul locului se pornește de la premiza greșită că asemenea aspecte chiar n-ar exista și n-ar avea deloc cum să existe în lume, exclusă fiind implicit posibilitatea unei asemenea ipoteze. Dar din nefericire Liga 1 a fost aleasă pe post de laborator experimental pentru implementarea în fotbal a aberației cu înjumătățirea punctelor, iar participantele au înghițit gălușca ediție de ediție, supunându-se fără să știe unei condiționări psihologice ca parte a unei mult mai largi inginerii sociale, subtil indusă din umbră. Ținând de crezurile urzitorilor din spatele cortinei, crezuri încărcate de simboluri de căpătâi ale acelorași urzitori, tăind și spânzurând pentru a controla crearea în cât mai mare măsură și în cel mai scurt timp a unui cadru ”egalitarist”. Comunismul râvnit de oculta satanică mondială la scară planetară, cel al ”noii ordini” prin ”Marea Resetare”, își regăsește echivalentul în sfera redusă dar nu neapărat insignifiantă a fotbalului sub forma sustragerii din munca fiecăruia, dar în tot cazul a unor ”hălci” mai mari din zestrea celor mai buni. 

Acesta este noul lungmetraj, rulat peste tot, sportul neavând vreun tratament preferențial, ba din contră, fiind un ideal teren de încercare al ”noii ordini”, pură inginerie socială prin condiționare psihologică. Sub forma picăturii chinezești. Să știi că sezon de sezon ți se ia din agoniseală, ”noua normalitate”. Cel mai greu, pentru cei mai scăpătați. Și mai greu, pentru cei cu atitudine. Iar dacă ar mai servi și cauzei comune a celor mulți, chiar ai pus-o cu orânduirea. Te reeducă din scurt. Când joi până spre ora 22:30 în bătaia brizei marine în decembrie, când deja duminica peste munți. 

Ura, ura!

PS: Sporttim a criticat vehement peste ani, cu argumente justificate și pertinente, regulamentul înjumătățirii punctelor după sezonul regular în Liga 1, subliniind nota-i detrimentală spiritului jocului, competitivității și credibilității întrecerii. LPF și partenerii difuzori n-au renunțat însă nici până în ziua de astăzi la una dintre aberațiile majore ale fotbalului românesc în mileniul 3.

Programul etapelor de săptămâna aceasta în Liga 1, pe coloana clasamentelor la zi a secțiunii Fotbal.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + 3 =