Ce era însặ real, a fost atenţia deosebitặ pe care puterea sovieticặ a acordat-o şahului: Stalin însuşi considera cặ şahul ca sport al minţii poate fi unul din puţinele domenii unde Uniunea Sovieticặ poate surclasa Vestul capitalist. O gramadặ de antrenori, programe şi fonduri au dus la întemeierea şi dezvoltarea unei formidabile structuri având drept scop descoperirea, creşterea si şlefuirea tinerelor talente. Urmarea firească s-a făcut simţită, astfel că după 1945, până în 1970, şahul sovietic a dominat categoric lumea. Nu e greu de înţeles, atâta timp cât în prima linie erau Botvinik, Bronstein, Tal, Smâslov, Petrosian, Spasski iar imediat după ei jucặtori precum Keres, Kortchinoi, Polugaevski, Stein, Geller sau Averbach.
Şi mai importantặ era însặ continuitatea, fiindcặ tot timpul apặreau talente pe bandặ rulantặ, asigurând fặrặ întreruperi succesele viitoare. O mare importanţặ a avut-o calitatea excepţionalặ a antrenorilor si secundanţilor la toate categoriile de vârstặ şi calificare.
Talentele fie ele geniale, au nevoie de îndrumare, explicaţii, gradaţie, pentru a atinge cunoaşterea si competenţa, altfel de ce ar mai fi nevoie de învặţặtori şi profesori chiar în şcolile generale. Noi, şahiştii, obişnuiam sặ spunem cặ jucặtorii din spaţiul sovietic cunoşteau perfect “şahul de bazặ“, adicặ acel cumul de noţiuni care îţi oferặ cheia pentru poarta trecerii spre marea performanţặ. Un jucặtor venit din alt spaţiu decât cel sovietic avea handicapul lipsei unei echipe competente de secundanţi, dar mai ales trebuia sặ înfrunte o armatặ de jucặtori sovietici excepţionali ca sặ ajungặ în vârf.
Primul care a spart parţial blocada a fost danezul Bent Larsen, care s-a bătut cu succes în turneu cu vârfurile şahului sovietic dar nu a putut accede la titlul mondial. Cel însặ care a reuşit ceea ce pặrea practic imposibil, şi anume sặ ajungặ campion mondial, a fost Bobby Fischer . E greu sặ compari campionii mondiali din perioade diferite , dar ţinând cont mặcar de concurenţa sovieticặ fantasticặ pe care a avut-o, de sistemul infernal de calificare, de lipsa unei echipe ultracompetente de secundanţi, Bobby va rặmâne probabil cel mai puternic campion mondial!
În ciclul urmặtor, FIDE, prin nişte funcţionari stupizi şi probabil bine sfặtuiţi, au schimbat sistemul de calificare şi disputare al campionatului mondial, mizând pe încặpặţânarea îndreptặţiţa a lui Fischer. Şi au câştigat! Fischer a refuzat sặ mai joace, a dispặrut din şah, privând lumea de multe partide nemuritoare, creând o ierarhie artificialặ şi deschizând drumul unui alt mare campion, Anatoly Karpov.
Dar cum birocraţia e singurul lucru care nu moare pe lumea asta, de curând FIDE a schimbat din nou sistemul de desfặşurare a Turneului Candidaţilor chiar în timpul ciclului de calificặri! Magnus Carlsen, noua stea a şahului mondial şi foarte probabil unul din viitorii campioni mondiali, a refuzat sặ participe, sustinând pe bunặ dreptate cặ nu poţi schimba un regulament al unui ciclu aflat în plinặ desfặşurare. Sperặm ca istoria să nu se repete fatalmente.
Revenind la şcoala sovieticặ de şah, unul din neajunsurile sistemului era numặrul foarte mare de super şahişti şi antrenori care nu puteau sặ-şi punặ în valoare calitặţile datoritặ concurenţei şi limitărilor naturale sau birocratice ale sistemului (de exemplu exista o singurặ echipa olimpicặ a URSS , iar plecặrile la turnee mari din strặinặtate erau limitate sau dedicate!).
Dupặ desfiinţarea Uniunii Sovietice, nu numai cặ s-au creeat 13 noi echipe olimpice, dar foarte mulţi mari jucặtori şi antrenori au luat drumul vestului. Sặ luặm de exemplu ultimul campionat al USA, unde gặsim la bặrbaţi mari maeştri precum Gata Kamski, Varushan Akobian, Jaan Ehlvest, Alexandr Stripunsky, Alexander Onischiuk, Gregory Kaidanov, Alexander Shabalov, iar la femei Anna Zatonski, Irina Krush, Camilla Baginskaite, Rusudan Goletiani, Alisa Maleskina, Germania, cu Naidisch şi Friedmans, Dautov, Franţa cu Tkacev şi Dorfman, Spania cu Shirov, Israel cu toatặ echipa olimpicặ la bặieţi şi fete.
La antrenori putem menţiona Dvoretky şi Iusupov în Germania, Mihalchisin în Slovenia şi mulţi alţii care antrenează în diverse ţặri din Asia şi Africa. Progresul evident fặcut în ultimii ani de şahul chinez şi indian, norvegian sau francez, i-a determinat pe mulţi sặ clameze începutul dispariţiei şcolii sovietice de şah.
Şi – surprizặ – dupặ cum remarca cu umor Kasparov, la turneul Candidaţilor de la Kazan se vorbea numai ruseşte: 7 jucặtori proveneau din fostul spaţiu sovietic iar unul, Topalov, din Bugaria.
Astfel au fost Vladimir Kramnik şi Alexandr Grisciuk din Rusia , Gata Kamski (campionul USA – tặtar), Boris Gelfand, Bielorusia – (Israel ), Levon Aronian – Armenia (trăieşte în Germania), Teimour Radjabov –Azerbaijan, Shakhryiar Mamedyarov (Azerbaijan).
A câştigat surprinzặtor Boris Gelfand, cel mai în vârstặ dintre participanţi, la 42 ani, favoriţi fiind consideraţi Aronian, Kramnik şi Kamski. Interesant cặ Mihail Botvinnik, întrebat acum mulţi ani pe cine vede în viitor printre candidaţii la titlu, i-a menţionat pe Boris Gelfand şi Vasili Ivanciuk.
Gelfand accede acum la un meci împotriva lui Anand, într-o confruntare ce se anunţă foarte interesantặ. Ivanciuk în schimb, chiar dacặ nu a ajuns la candidaţi, poate sặ se mândreascặ cu cel mai mare numặr de mari turnee câştigate de-a lungul anilor.
Aşadar şcoala sovieticặ de şah nu moare, din contră, dặinuie şi produce…
Glumind (sau nu ) aş putea spune cặ luând în considerare numặrul mare-mare de miliardari proveniţi din spaţiul exsovietic, stabiliţi în vest, numặrul imens de proprietăţi imobiliare din Manhattan, Monte Carlo, Palma de Majorca, Muntenegru sau Croaţia deţinute de cetặţeni exsovietici, numặrul imens de muzicieni, artişti şi balerini din toatặ lumea, numặrul experţilor militari exsovietici din diverse ţặri, numặrul fetelor active în marile metropole, numặrul mafioţilor de sorginte sovieticặ din marile oraşe ale lumii, Şcoala Sovieticặ stặ încặ foarte bine la majoritatea capitolelor, atâta doar cặ nu îşi aratặ efectele doar pe teritoriile fostei Uniuni Sovietice, ci pretutindeni în lume!
Doresc sặ mai fac două precizặri şi anume că aproape în acelaşi timp s-au desfặşurat superfinalele USA şi Rusiei. La St. Louis, finalele americane au avut câştigặtori pe Gata Kamski la bặieţi şi Anna Zatonski la fete. De remarcat valoarea ridicatặ a premiilor, 18.000 USD la fete şi 30.000 USD la bặieţi, precum şi interesul mediatic deosebit de care au avut parte campionatele. Întrucât şi noi suntem dispuşi sặ apelặm la şcoala sovieticặ de şah dar prin filiera americanặ, cei 2 proaspeţi campioni vor juca anul acesta pentru echipa noastrặ de şah, AEM-LUXTEN Timişoara.
Superfinala Rusiei a adus la start crema şahului rusesc cu excepţia lui Kramnik. A câştigat cu mult noroc Ian Nepomniacthchi, campionul European din 2010 (la campionatul European de anul acesta Mircea Pârligras, de la AEM-LUXTEN, l-a bặtut mặr). În multe partide jucate foarte riscant norocul i-a surâs dar câştigặtorul moral rặmâne Serghei Karjakin (un ucrainean care s-a mutat în Rusia, dovadă că se mai fac mişcặri şi în interiorul fostului spaţiu sovietic), al cặrui joc excepţional a impresionat pe toatặ lumea (a confirmat şi la superturneul de la Bazna). Cred cặ va conta mult în viitoarele confruntặri pentru titlul mondial! Problema lui ar fi cặ este o persoanặ prea civilizatặ, deschisặ şi blândặ, ori marea performanţặ cere mai multặ rặutate (mặcar în turneu). Aş sublinia iarặşi interesul enorm al publicului şi valoarea premiilor. Tradiţia sovieticặ se menţine iar dragostea oamenilor pentru şah se materializeazặ în fonduri mari pentru jucặtori şi echipe în special în Rusia şi Azerbaidjan.
