Solilocviu

Ca și în alte domenii de activitate și în fotbal interesele financiare primează în detrimentul fenomenului propriu-zis. Exemplul recent al transferului lui Dennis Man în Italia nu lasă să se întrevadă lucruri deosebite, așa cum vrea să le prezinte Ioan Becali. El își va lua banii din transfer și crede că misiunea se încheie aici. Nu cred că este un mare câștig ca Man să evolueze la o echipă retrogradată din Italia în loc să evolueze măcar până la vară la FCSB, o prezumtivă campioană a României.

La fel se prezintă și Mihăilă, fost jucător la Universitatea Craiova. Dacă cei doi jucători vor evolua mai puțin și, fiind susceptibil chemați la lotul național, antrenorul Mirel Rădoi va fi pus în dificultate. Exemplele nu se opresc aici, dar aceste aspecte ar trebui să-i preocupe pe cei în drept.

Un alt moment care a produs o oarecare nedumerire este numirea antrenorului grec Marinos Ouzounidis la Universitatea Craiova. Cred că Emil Săndoi ar fi fost mai nimerit în postura de antrenor, el cunoaște bine fenomenul fotbalistic de la Craiova, este un tip ponderat și are cunoștințe solide în domeniu.

Revin obsesiv la greșelile de arbitraj, dar sunt atât de multe și de elocvente, încât nu le poți trece cu vederea. La partida Sepsi – Politehnica Iași, arbitrul Găman le-a refuzat un penalty clar ieșenilor, noroc că aceștia au egalat în ultimul minut. Ionuț Coza i-a favorizat pe cei de la Mediaș în partida cu Chindia Târgoviște. Dacă acești arbitri pomeniți sunt abonați la greșeli, m-a surprins în schimb maniera de arbitraj a lui Kovacs Istvan, care, în partida UTA – FC Hermannstadt, nu a văzut un fault în careu asupra lui Antal și nici golul valabil marcat de sibieni prin Mayoral.

Primele două clasate, FCSB și CFR Cluj, au fost învinse în ultima etapă, așa că ierarhia s-a păstrat. Dacă FCSB se străduie și reușește să desfășoare un fotbal de calitate, CFR Cluj nu se poate debarasa de maniera de joc decrepită, indiferent de cine este antrenor.

Referitor însă la FCSB, mi se par cam forțate aprecierile la adresa tânărului jucător Octavian Popescu. Să nu-i dăuneze mai târziu! Regretatul Ladislau Brosovszky mi-a povestit că avea 19 ani și era de două ori campion cu UTA, dar nu se sfia să le ducă sacoșele la autocar lui Iosif Lereter și Mircea Petescu.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Păcurariu †

<span style='border:2pt solid black; padding:0px 1px;'>Ovidiu Păcurariu †</span>
Data nasterii: 10 Aprilie 1951, Arad. Absolvent al Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, Specialitatea TCM - promoția 1975; 1980-1984, vicepreședinte al secției Fotbal Vagonul Arad; 1991-1998: jurnalist la săptămânalul Fotbal Vest; 1998-2005, purtător de cuvânt A.C.U. Arad; fiul regretatului Păcurariu Gheorghe, component al echipei Politehnica Timișoara în perioada 1945-1950, cu care a promovat în Divizia A în anul 1948.
Decedat: 31.01.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei − = 1