Trebuie că a fost visul ascuns al atâtor chibiţi de fotbal din România. Întrupat în primul sfârşit de săptămână din aprilie 2025.

Şi cu certitudine nu şi-ar fi închipuit să zicem acum douăzeci de ani ceea ce, iată!, este realitate, una curentă. 

Căci dacă e să ne luăm după ultima etapă din grupa I valorică a scenei de elită, spectatorul român a asistat în propria ţară la goluri ale jucătorilor străini. 

Aspectul incomod, dar probabil trecut cu vederea în fuga evenimentelor, ţinând pe de-altă parte de faptul că românii n-au fost deloc pe lista marcatorilor din acţiune în respectiva rundă. 

Se spune să ai de regulă grijă la ceea ce-ţi doreşti. 

Iar românii au ţinut nespus să se simtă parte a „familiei internaţionale” a fotbalului, cei rămaşi „pe metereze” ajungând doar în baza achiziţionării unui bilet de acces să asiste în propriul oraş la reuşitele unor fotbalişti de peste hotare. 

Dar chiar nu şi-ar fi imaginat chibiţii că nu vor mai vedea golul vreunui român, conform situaţiei din etapa a III-a în aşa-zisul play-off. 

Ei, bine, a fost totuşi cel al timişoreanului Miculescu, acasă pentru trupa lui Becali, însă dintr-un penalty clătită răsucită ulterior pe toate părţile, dar în rest, bilet de voie.

Koljic decizând apoi din minutul 32 întâlnirea bucureşteană Rapid – Dinamo, 1-0, iar Kamara şi Korenica tot până la pauză CFR Cluj – Universitatea Craiova, 2-0 conturat în minutele 23 şi 44.

În aprilie 2005 spre exemplu neexistând încă un play-off prevăzut primei scene, aşa cum nu-l au nici azi campionatele competitive din Europa, ci doar un prim eşalon cu un parcurs tur-retur sub „demodata” denumire Divizia A, iar în ton cu respectiva „modă”, aproape numai şi numai marcatori români.

Pe-atunci scuturând la început de primăvară plasele stadioanelor primei divizii un Lazăr, Caramarin, Stancu sau Niculescu, un Buga, Boştină, Iacob ori Dică, un Petre, Cristocea, Vrăjitoarea sau Schumacher, un Gane, Zicu, Cursaru ori chiar un anumit Giuchici. 

Dăm timpul înainte şi totul s-a redus vizavi de ultimele întâlniri ale primelor şase clasate la unicul gol al unui român, Miculescu, şi-acela din lovitură de la 11 metri. Şi bineînţeles „analizată” până s-a uitat de unde s-a plecat cu ideea.

Cât despre încotro se merge, destinaţia e precisă. Către nicăieri, în rătăcirea spiritului. 

Doar cei „înşurubaţi” în fenomen crezându-se „bine orientaţi” şi pe cai mari, într-o tipică impetuozitate fără pic de dubii. 

Suntem mai „afluenţi” şi mai „emancipaţi”, mai „sofisticaţi” şi „simandicoşi”, mai „importanţi” şi „avuţi”, mai (chiar degeaba) „umblaţi” şi mai ales mult mai „pro-europeni”, iar lista ar putea curge gârlă, fără fisură mai mult şi mai bine, însă când e să fie băgată în aţe în propria ţară, dueluri ale cursei la titlu de pe harta triunghiularului din play-off Bucureşti – Cluj – Craiova sunt decise pare-se de străini. 

Dar bineînţeles că doar cârcotim noi, aceşti veşnici căutători de nod în papură, când de fapt n-ar fi nici cea mai mică problemă din punctul de vedere al atâtora. 

E chiar în matca lucrurilor ca rezultatele unei întregi etape din play-off să fie 1-0, iarăşi 1-0 şi 2-0, unul dintre acele unu la zero având şi pecetea marcatorului român, fie şi din penalty. 

E chiar un semn de bine când localnicii sunt într-atât de precauţi încât nu-i urmă de jucător vizitator, că-i român sau străin, să le scuture măcar o dată plasa întreaga rundă. 

Iar la cum a jucat în capitală un fost lider de durată al SuperLigii, „U” Cluj, şi greu ar fi fost ca laureata totodată lider FCSB să nu rămână în minoritate absolută fără înfrângere după primele trei reuniuni din zona 1-6. 

Părând atractivă la prima vedere prin prisma celor interesaţi din cele două localităţi reprezentate de cinci din cele 6 cluburi protagoniste, dar de fapt mai diluată valoric şi mai ales ca identitate ca niciodată. 

S-or fi câştigat niscaiva drepturi de difuzare şi totul pare atât de „profesionist”, dar pompos denumita SuperLiga şi-a rătăcit de fapt tocmai ce-avea mai de preţ, caracterul său identitar. 

Greu de regenerat în actualul bazar cu măldare second-hand, iar grămada de regulă cere vârf. 

Şi e deja într-atât de înaltă, însă şi-atâta vânzoleală pentru banale 1-0. Şi iarăşi 1-0.

Chiar nu-i absolut nimic nefiresc în toate astea?

Dar o nouă doză de adrenalină aşteaptă spectatorul şi telespectatorul, runda viitoare propunând şi-un duel de podium în seara duminicală de la ora 21, în Bănie cu campioana FCSB vizitatoare. 

Iar apropo de „ai noştri” ca brazii, tot nişte rezultate pereche de 1-0 au survenit şi-n etapa grupei a II-a valorice, prima echipă care a câştigat deja de două ori acasă în aceste trei runde, şi încă de fiecare dată la zero, UTA, asigurându-şi acest procentaj maxim la Arad în play-out graţie tot unui marcator… străin, Mpoku, strict la spartul târgului, în minutul 90 cu botoşănenii.  

Dar tare greu cu golul şi în sextetul trupelor care trag la pătrunderea în SuperLiga din play-off-ul eşalonului secund, primele două clasate ale anticamerei elitei fiind pesemne apăsate de miza confruntării la vârf, acest clişeu mereu căutat pentru a camufla mai elegant ineficienţa „periată” ca fiind anihilare reciprocă, Csikszereda – Clubul Sportiv al Armatei 0-0.

Aşadar nici măcar acel unu la zero.

Şi totuşi să nu fim cârcotaşi, căci victoria acasă a rundei din play-off a fost asigurată de un sportiv român, Tudose, încă din primele zece minute ale disputei CSC FC Argeş – Metaloglobus Bucureşti, una în pribegie în judeţ pentru piteşteni. 

Iar în toate cele şase întâlniri din weekend ale grupei I valorice în SuperLiga şi Liga a II-a a fost totuşi chiar şi una cu ambele formaţii marcatoare, pe zăpada Voluntariului, unde ilfovenii credeau că l-au luat pe Dumnezeu de picior prin reuşita lui Doru Andrei, unu la zero în ultimul sfert de oră. Care însă n-a rezistat.

Mici Dumnezei ultramoderni ştiind ei mai bine, Sîc!, cum să interprezeze litera regulamentului având drept funcţie variabilă interesele de moment, încât să nu lase meciurile din play-off fără măcar unul cu goluri de ambele părţi.

Zis şi făcut, în cel de-al şaselea minut de prelungiri, când până şi tribunele goale suspinau după fluierul de final.

Dar a fost cel indicând punctul cu var, cadou duminical „Muncitorescului” Reşiţei din Banat din partea centralului Roman din capitala Banatului, Timişoara.

Salvator cu o chică aducând aminte de executanţii nazişti ce a scos weekend-ul fotbalistic al grupei I valorice din monotonia lui 1-0 şi 0-0, cel mult 2-0. Încât să înscrie şi nişte vizitatori măcar o dată, fie şi din penalty.

Mai ales dacă „om de fotbal” al oaspeţilor este cel uns cu toate alifiile jocului în unsprezece degenerat la noi spre a fi curat-murdar, Bobar, al cărui ales în spaţiul tehnic, ex-„tricolorul” la viaţa sa şi cu două treceri ca jucător pe la Dinamo, chiar trei ca antrenor, şi-anume Flavius Stoican, a picurat ulterior din puţul gândirii: „Aşa a decis, înseamnă că a fost!”

Oricum nu contestăm în ţara asta autoritatea, reflex predecembrist, iar cu-atât mai mult când propriile interese „o cere”.

Sau cum moare încet fotbalul românesc cu fiecare această nouă zi în care ori e decis vreun derby al ditamai capitalei cu milioane de locuitori de unica reuşită a unui străin, ori înscrie totuşi odată şi-un român dar din penalty, ori vreun mic „autoritar” Dumnezeu cu chica ideală pentru a intra sub un chipiu cu însemne încârligate are brevet de inventator scoţând din joben salvatoare lovituri întârziate de la 11 metri în prelungiri, musai pentru „Muncitorescul” în faţa tribunelor pustii, ori este manifestată exersarea logicii în extrem, „aşa a decis, înseamnă că a fost!”

Dar asemenea vorbe sunt cât se poate de fireşti în climatul corupt şi putred al „circului şi pâinii” fără prea mult public din fotbalul „sistemului lui 272-0”, oglindire din sport a tragediei conştiinţelor din societate.

Nemaiputând exista revelaţii, le-ai cere chiar prea mult. Să fie omul altfel decât subiectiv şi să îngaime altceva decât o minciună, rostogoleşte-o cumva şi mergi mai departe, pentru că-ntotdeauna există şi-un alt sfârşit de săptămână viitoare în care fotbalul să mai moară cu-o zi. 

Fotbalul românesc mai degrabă cu salvarea aparenţelor, pe când jocul e făcut mai mult de-alţii prin Carpaţi. Sau altfel spus, nici măcar la tine-acasă… Ori şi mai precis altfel zis, ceea ce cândva a fost propria-ţi „casă”.