Zece sezoane la rând, ediție de ediție, Liga 1 a demarat tot mai devreme la început de an calendaristic

La începutul săptămânii viitoare, odată cu meciul FC Botoșani – CFR Cluj, programat în seara de luni 8 februarie, se va încheia un adevărat marș forțat al Ligii 1, comprimând nu mai puțin de 7 etape de campionat într-o perioadă de 28 de zile, dintre care strict numai și numai două zile fără partide în calendar, mai exact pe 20 și 21 ianuarie, un ”maraton” fără precedent în fotbalul intern, și cu atât mai mult cu cât s-a derulat în plină iarnă, începând din 12 ianuarie, ba chiar din 11 dacă se pune la socoteală și restanța FC Viitorul – AFC Hermannstadt, fără egal și prin faptul că a fost declanșat deja din a doua decadă a lunii ianuarie.

Terapie de imunizare la îngheț, devansarea startului în 2021 fiind aplicată sub pretextul participării reprezentativei de tineret sub 21 de ani a României la cele 3 jocuri oficiale de la Budapesta din perioada 24-30 martie în Grupa A din turneul final al Campionatului European de profil, meciuri în ordine cu Olanda, gazda Ungaria și Germania, în funcție de ale căror rezultate ”tricolorii” ar putea apărea ulterior și din 31 mai în fazele eliminatorii ale aceleiași competiții defalcate așadar pe două intervale calendaristice.

Cu calendarul în față, FRF a dat tonul iar LPF s-a executat, astfel încât a înghesuit majoritatea returului până la începerea primăverii, antepenultima rundă din sezonul regular fiind programată pe 20 martie, cu câteva zile înaintea întâlnirii tinerilor ”tricolori” cu batavii, iar penultima după completarea aparițiilor României pe Dunăre în Grupa A, din 3 aprilie.

La ceea ce s-a recurs însă din 12 ianuarie, mult prea de tot și în orice caz fără o reală acoperire justificativă, indiferent de argumentele în favoarea intereselor prioritare ale selecționatelor naționale, și asta pentru că, dat fiind condițiile meteorologice binecunoscute din primele săptămâni ale anului, cu temperaturi adeseori negative dar și precipitații, inducând deteriorarea suprafețelor de joc, riscul apariției accidentărilor a fost în mod cert mai ridicat, amenințând oricare fotbalist, inclusiv dintre cei pe cale de a fi convocați sub ”tricolor”.   

Budescu n-a fost vreo primadonă exagerată când a relevat obiectiv realitatea, evidentă prin prisma temperaturilor uneori foarte scăzute nu doar la acele ore ale serii când mai erau programate unele partide în nocturnă. În consecință, calitatea prestațiilor dintr-o competiție și-așa fără a excela în plan valoric a avut cu atât mai mult de suferit, cantitatea primând în detrimentul calității. 

N-ar fi fost cu certitudine chiar așa dacă la ceas de august, mai degrabă pentru a fi salvată cumva Dinamo, nu s-ar fi recurs la balonarea peste vară și din scurt a numărului cluburilor participante în Liga 1, de la 14 la 16, inducând implicit un număr mai mare de etape de campionat, dar la ceea ce s-a hotărât atunci, consecințele s-au manifestat și sub forma acestei forțări peste măsură din ianuarie.

Dar oare olandezii, primii viitori adversari ai României peste 7 săptămâni la Budapesta, nu se vor alinia la rândul lor în Ungaria în plin sezon competițional intern? Ba bine că nu, iar o exemplificare comparativă din bătătura unui fotbal mai așezat, structurat, echilibrat, cadrat – atuuri induse de a sa calitate valorică superioară, sugerează că batavii n-au ieșit mai deloc din albia continuității tradiționale și n-au recurs la invocarea anumitor pretexte.   

Astfel, dacă ediția 2020-2021 a Ligii 1 a început din 21 august și a avut parte de 15 etape până în 22 decembrie, Eredivisie a și început mai târziu cu peste 3 săptămâni, din 12 septembrie, disputând 14 runde în sezonul de toamnă, dar chiar și așa n-a apelat la atâtea etape în ianuarie 2021, deși este aclimatizată de ani buni cu desfășurarea partidelor de la mijloc de ianuarie și deși deține un număr și mai mare de cluburi în elită, 18. Desigur, este evident că într-un fotbal mai competitiv și deciziile adoptate sunt pe măsură, mai chibzuite, adecvate, potrivite, ceea ce și înrâurește mersul bun al lucrurilor, cauză și efect.

Nici pe departe numai două zile fără fotbal și în Eredivisie, precum în nebunia pusă la cale în Liga 1 între 11 ianuarie și 8 februarie, ci 8 zile de pauză în calupul celor 6 runde programate în ianuarie în elita olandeză în intervalele 9-10, 12-14, 16-17, 22-24, 26-28 și 30-31, așadar cu observația că respectivele etape s-au limitat în jumătăți egale la perioada a două-trei zile, pe când în România majoritatea rundelor s-au întins peste 4 zile, cu numai două excepții în această perioadă, etape a câte 3 zile la rând.

Tipic exces de zel dezechilibrat conform manierei de abordare a lucrurilor în spațiul carpatin, hei-rup la birou cu pixul în mână… 

Cum spuneam, semnificativ, Liga 1 nu mai demarase vreodată la început de an mai vremelnic de 31 ianuarie, însă deja din 11 în anul în curs, ceea ce n-a fost cazul nici pe departe în aceeași măsură în Eredivisie, în care în precedentele 3 sezoane s-au repornit motoarele după Anul Nou tot în a doua decadă din ianuarie, pe 19 ale lunii în 2018 – cu etapa a XIX-a,, în 18 ianuarie 2019 cu runda a XVIII-a respectiv în 17 ianuarie 2020 etapa a XIX-a. Iar și în anii precedenți din deceniul trecut prim-divizionarii olandezi erau oricum acomodați reluării întrecerii din aceeași a doua decadă din ianuarie, în ordine pe 20 ianuarie în 2012, pe 18 ianuarie 2013, și tot așa, în continuare, pe 17, 16, 15 respectiv 13 ianuarie. Nu era ceva nou…

În schimb o noutate absolută în Liga 1 din România, unde, începând din anul 2012, așadar zece sezoane la rând, ediție de ediție, campionatul elitei a demarat tot mai devreme la început de an calendaristic. Pe 2 martie în anul 2012, în 22 februarie în 2013, pe 21 în 2014, în 20 februarie în 2015, când se desfășura ultima ediție în sistem tur-retur cu 18 participante, iar apoi pe 12 februarie 2016 – primă ediție completată de întrecerile pe grupe valorice, 3 februarie 2017, 2 februarie 2018, 1 februarie 2019 respectiv 31 ianuarie 2020.

Consecvență și constanță, însă într-o direcție greșită, de la ceas de martie spre… 11 ianuarie. Încotro? Cât de numeroase sunt participările seniorilor ”tricolori” sau ale altor selecționate la turnee finale continentale ori mondiale pentru a genera tot mai mult loc în calendarul competițional intern!?

Și cât de calitativă este infrastructura sportivă a fotbalului Ligii 1 pentru a face omenește față acestei solicitări a împingerii protagoniștilor spre terapia de imunizare la îngheț? Ar trebui ca FRF și LPF să se inspire din fotbalul unor țări care în mod cert exersează ceva cu mai mare succes, și să nu recurgă la experimente sub pretextul invocat sub auspiciile celor mai bune intenții. 

Nu era oricum de-ajuns că sportivii sunt privați de aproape un an de zile de căldura prezenței în tribună a susținătorilor care să însuflețească ambianța arenelor Ligii 1!? Dar pe deasupra jucătorii au mai și fost supuși în acest ianuarie terapiei de imunizare la îngheț în niște arene pustiite în lipsa iubitorilor fotbalului, injust și ilegal stopați dintr-un bun obicei de-o viață. În condițiile în care și-așa tot mai puțini erau în noul mileniu simpatizanții care luau calea stadioanelor… 

Pentru conformitate, Eredivisie are programate 4 etape luna aceasta, pe 5-7, 12-14, 19-21 și 26-28 februarie, observându-se așadar că olandezii nu apelează la desfășurarea unei runde în 4 zile, și încă 3 luna viitoare, pe 5-7, 13-14 și 19-21 martie.

Programul etapelor 21-22 din Liga 1, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal. ACSM Politehnica Iași – Universitatea Craiova inaugurează marți 2 februarie de la ora 20 noua rundă de campionat din care jocul FC Argeș – Sepsi a fost amânat pentru 16 februarie ca urmare a restricțiilor impuse ilegal și sportului sub false pretexte pseudo-medicale în cadrul proiectului SPRP al Băncii Mondiale de simulare pe viu a unei situații de criză cu tematică ”virusarea” și cu derularea până în 31 martie 2025.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + 6 =