Bogdan Herzog, invitat în Sporttim. Dumneavoastră aţi făcut vreodată ceva cu mâinile?

Una dintre cele mai strălucite minţi ale Timişoarei actuale, Bogdan Herzog, dar desigur, nimeni nu-i profet în ţara lui, va semna în cadrul rubricii editorial „NUCA-N PERETE” din Sporttim. În lumea tot mai interconectată a zilelor noastre, implicit şi sportul e tot mai influenţat de cele din jur, încât şi alte scrieri decât cele strict despre lumea arenelor sunt mai mult decât necesare într-o publicaţie de nişă, chiar binevenite în noul context. Iar când spusele aparţin unui erudit intelectual rasat, fin analist şi excelent expert, antreprenor şi autor de carte, un localnic şi cu violetul în sânge de mic, onoarea e de partea Sporttim la acceptul dat de Bogdan Herzog pentru a-i fi aşternute ideile în pagina I a publicaţiei.  

Dumneavoastră aţi făcut vreodată ceva cu mâinile?

Acum o săptămână sună telefonul. Număr necunoscut de mine. Răspund. La telefon o voce politicoasă de bărbat îmi spune că a văzut interviul pe care i l-am acordat lui Florentin Ţuca şi că ar dori să mă cunoască. Din interviu se puteau presupune anumite preocupări ale mele legate de spiritualitate, de chestiuni care merg mai spre profunzimea lucrurilor.  

Domnul care mă apelase era pasionat de Guenon şi de corifeii acestuia din România. Pentru a preîntâmpina o ulterioară discuţie în contradictoriu, am ţinut să precizez că eu sunt creştin ortodox practicant şi ca atare am anumite reţineri faţă de doctrina lui Guenon şi şcoala perenialistă. Totuşi, întrucât am înţeles pasiunea sa pentru subiect, precizase că tradusese articole şi cărţi şi îi cunoștea personal pe unii dintre autori, aş parcurge unul sau două volume care i-au plăcut lui. 

Duminica ajungem să ne întâlnim la Timişoara într-o cafenea. În faţa mea apare un domn mai mic de statură însă bine legat, zdravăn pe picioare, elegant, politicos, civilizat. Din sacul de sport din spate scoate vreo 20 de volume pe care le pune pe masă.  Mă uit peste ele şi nu prea ştiu cu ce să încep. A urmat însă o conversaţie de două ore din care anumite aspecte merită, zic eu, să iasă din zona privată.

• Am înţeles că Dumneavoastră aveţi anumite rezerve faţă de Guenon şi.. spune interlocutorul meu.
• Corect, aşa e.
• De ce?
• Vedeţi Dvs., eu nu am neapărat rezerve faţă de Guenon sau tradiţionalism, ci faţă de ezoterism în general, spun eu. Îl consider fundamental eronat şi incompatibil cu doctrina creştină. 

Se aşterne tăcerea. După o pauză în care încerc să îmi calibrez corect cuvintele, fără a dori să fac nici pe deşteptul, nici a jigni interlocutorul care în mod evident acordase un timp substanţial temei în discuţie, încerc să îmi explic opinia.

• În măsura în care am înţeles eu corect, ezoterismul presupune existenţa unei doctrine secrete, a unor taine care nu sunt accesibile marilor mase ci sunt rezervate unui grup de indivizi speciali, celor iniţiaţi. Eu nu cred aşa ceva. Eu cred ce scrie în Biblie, anume că nu există adevăr ascuns sau taină care să nu fi fost dezvăluită tuturor. Eu cred că o babă care se roagă unei icoane, are acelaşi acces la Dumnezeu ca şi un intelectual care a citit zece biblioteci. Intelectualul „iniţiat” nu are acces la nimic mai special. Mai mult decât atât, aş merge chiar mai departe afirmând că „iniţierea” şi promisiunea accesului la unele taine a constituit de la bun început o ispită aruncată intelectualului căruia i s-a cultivat orgoliul „Tu nu eşti la fel ca babele proaste care merg la biserică. Eşti special. Tu ai putea înţelege mai multe.” Finalmente e o ispită demonică. Dumnezeu se împărtăşeşte în acelaşi fel şi analfabetului şi profesorului universitar. Aşa zic, eu, poate greşesc. 

Interlocutorul mă priveşte tăcut. Îmi spune apoi că mama sau bunica lui aveau câteva clase. mergeau la biserică şi nu aveau griji metafizice, căutări.

• Da, eu cred că erau mai plăcute lui Dumnezeu decât poate suntem noi. Smerenia şi liniştea sufletească sunt lăudate în ortodoxie, în măsura în care mă pot pronunţa.

Din nou se lasă tăcerea iar eu cam stingher încep să răsfoiesc prin teancul de cărţi din faţă.

• Preocupările mele spre această zonă au venit mai degrabă din studiul geopoliticului şi chiar al Revoluţiei din 1989. Eu am văzut că între organizatorii loviturii de stat existau oameni cu astfel de preocupări ezoterice, după cum acelaşi lucru se întâmplă şi în centrele de putere globală. De aceea m-am apucat să cercetez, cine sunt, ce vor, ce-i mână în luptă..
• Aţi citit ce au scris istoricii militari, procurorul X … ?

Sunt nevoit să-mi dezamăgesc din nou interlocutorul.

• Nu, nu-i citesc, sau citesc foarte selectiv. Văzând privirea nedumerită caut să mă explic. E foarte multă lume care nu ştie despre ce vorbeşte şi atunci vorbesc prostii. Plus, un mare număr de „istorici” provin din fostele instituţii şi atunci au o agendă de apărat. Mai important decât toate însă… Mă opresc pentru a formula cu atenţie… Vedeţi Dvs., cei care au coordonat Revoluţia din Decembrie conduc şi acum România.
• Iar procurorii şi istoricii simt că e o zonă sensibilă pe care nu vor să o atingă, completează ideea interlocutorul meu.
• Exact. Haideţi să mă corectez puţin. Nu pot să spun că nu îi citesc, dar sunt foarte atent şi încerc să nu pierd timpul. Vă recomand documentarul făcut de regizoarea germană Susanne Brandstaetter intitulat Şah-Mat apărut în 2004. În el veţi vedea interviuri cu primul ministru al Ungariei, cu şefi CIA. În mare asta s-a întâmplat. Personal, eu am avut discuţiile mele inclusiv cu oameni apropiaţi de Ceauşescu însă sincer nu mi s-a părut că au înţeles exact ce s-a întâmplat. De fapt nici Ceauşescu nu a înţeles, dacă ar fi înţeles…

Mai vorbim un pic despre Revoluţie, despre centrele de pregătire de Bicske din Ungaria şi din Germania de la Zirndorf. Aflu că pe domnul din faţa mea Revoluţia îl prinsese militar în termen la trupele de comando. În 22 decembrie se prezentase comandantului spunând că el nu va trage în populaţie. Ulterior a fost scos în faţa unităţii, comandantul întrebând dacă mai sunt soldaţi care au o poziție similară. (Informaţie pe care am avut posibilitatea să o verific, deşi l-am crezut imediat pe domnul din faţa mea). Aşa ceva e greu de întâlnit. Îmi arăt admiraţia.

• Ce aţi făcut Dumneavoastră este extrem de greu. Nu numai curajul, puteau să vă trimită la curtea marţială, dar şi capacitatea de a face faţă presiunii restului unităţii. Foarte puţini oameni sunt capabili să-şi menţină opiniile contra presiunii unanime a celor din jur.  

Ar mai fi două momente pe care aş dori să le aduc în discuţie. La un moment dat, în contextul 1989, interlocutorul îmi spune că într-adevăr s-au făcut şi câteva lucruri pozitive în vremea comunismului.

• Poftim?! S-au făcut câteva lucruri bune? Domnul meu, între anii 1950 şi 1970 societatea românească a cunoscut o dezvoltare incomparabilă cu orice altă perioadă istorică. S-au făcut şcoli, s-a eradicat analfabetismul, generaţii întregi au fost trimise la facultate, s-au făcut fabrici, mii de fabrici, spitale, stadioane. În ciuda imaginii idilice care se creează acum şi exceptând o subţire pătură de intelectuali, societatea românească interbelică era o lume a înapoierii, a analfabetismului, a copiilor care veneau desculţi la şcoală. Eu cunosc o istorie din localitatea Dvs. unde tatăl unui prieten de familie era învăţător. În poza de la finalul anului şcolar jumătate din copii apar desculţi. Asta era realitatea anilor 1930. Sigur că în anii 1980 s-a intrat în criză, adevărat că sistemul era epuizat, adevărat că s-au făcut abuzuri multe, dar să nu uităm şi ce s-a realizat şi de unde am pornit.

Am şocat aşadar din nou cu părerile mele anapoda. Discuția alunecă spre intelectualii români.

• Dumneavoastră îi citiţi pe X, pe Y?
• Nu. Nu-i citesc pentru că mi se pare că nu au nimic interesant de spus. Urmăresc foarte puţini oameni din România, cu majoritatea mă cunosc personal, avem relaţii apropiate. Dau şi câteva nume…

Domnul din faţă completează:

• Ştiţi că acum câteva luni m-am întâlnit cu Mihai N.?  M-am uitat la mâinile lui şi ştiţi ce l-am întrebat? L-am întrebat dacă el a lucrat în viaţa lui ceva cu mâinile. După părerea mea orice bărbat adevărat trebuie să ştie să lucreze ceva fizic, altfel o ia razna. 
• Aici aveţi dreptate, zic eu … Sunt 100% de acord. 

Privesc apoi cu plăcere o lucrare de restaurare pe care domnul din faţa mea o realizase pentru aniversarea soţiei. Ne-am despărţit apoi, fiecare cu gândurile lui. Eu aveam deja în cap lista cu lucrările de reparaţii din casă pe care le amân de luni de zile. Să le fac singur, provocând soarta sau mai bine chem un meşter?