Cine să nu fi auzit oare de AEM Timișoara, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni la șah? Un nume care a adus faimă internațională capitalei Banatului nu numai prin produsele exportate, ci și prin agerimea practicanților sportului minții. Un nume însă și pulverizat de dată recentă din lumea sportului românesc, primul și de departe cel mai semnificativ pe lista plângerii, tot mai lungă pe Bega în ultimii nici 2 ani. Sergiu Grunberg, președinte și antrenor al fostei secții de șah la CS AEM-Luxten, a pus degetul pe rană prin răspunsuri care nu s-au rezumat doar la soarta grupării de pe eșichier în raport cu sistarea finanțării din partea Municipalității Timișoara, ci și la alte interesante aspecte punctuale dar și de ordin general, economico-social….
Sporttim: Ce s-a ales de acea frumoasă echipă?
Sergiu Grunberg: ”Șahiștii s-au împrăștiat precum cenușa în 4 vânturi, sunt pe la diverse echipe… De exemplu, Pârligras și Nevednichy la Iași, Lupulescu a fost la Baia Mare, acum la Universitatea de Vest, Berescu la Galați, juniorul Toma la Medicina, în ultimul an. Iar când se duce câte-un club mare, nu-i bine pentru șah… Jucătorii merg prin alte părți dar și durează până se sudează echipa sau poate nu se mai sudează niciodată, se stinge și se uită. Căci în general mai nimeni nu-și mai amintește, ceea ce este un semnal foarte rău pentru sport, iar și în celelalte discipline bate un vânt de dezinteres, al lipsei de sprijin, care nu poate fi benefic. Cam asta e cu viitorul, nu sună grozav, însă de mult m-am împăcat cu ideea și rămân cu amintirile frumoase! Pe de altă parte, nu văd să mai ajungă un club de tăria și anvergura lui AEM, și în general mi se pare că în materie de șah Timișoara a pierdut un pic hățurile. Iașiul a preluat inițiativa, și cu băieții, și la fete, și la juniori, chit că Studențesc Medicina s-a ținut tare, pe doi, așa că…”
– Așadar, unii timișoreni au ajuns să se refugieze pe la alte cluburi din țară…
S.G.: Unii erau timișoreni prin adopție în timp, alții erau de-aici, Nevednichy cu Berescu, și Mihai, fiul meu, care nu prea mai joacă. Era Cristina… În memoria ei va fi organizat și în acest an Memorialul Cristina Foișor, turneu Open programat în 19-21 ianuarie, și pentru copii și juniori. Anul trecut, cu o excepție, au participat toți componenții echipelor naționale, în semn de respect și omagiu. Sper să vină cât mai mulți și acum, Ovidiu Foișor se îngrijește de organizare. Abia după mulți ani poate ajunge o echipă cu adevărat sudată, competitivă, serioasă, iar într-un asemenea colectiv se crează relații între componenții echipei, încât să formeze cu adevărat o echipă! Pe când acum observăm că UVT este ciudată din punctul meu de vedere prin maniera cum s-a înființat și cum merge mai departe, căci se poate observa un gen de dezordine… Nu-i aidoma unei echipe, ci parcă așa, o adunare, jucători care nu par a avea nimic în comun, nici să tragă în mod special unul pentru altul. La AEM exista un anumit spirit, căci tot jucând sub un anumit nume de succes, îți intră în minte și în sânge…
- – Mai există vreo șansă să revină vreodată AEM? Căci era un mare nume în șah…
S.G.: Nu, nu, nici vorbă, și nici nu văd pe altcineva, iar eu nu m-aș mai înhăma, după ce am suferit o mare dezamăgire, și în ceea ce privește numele, proprietarii echipei, dar evident, și în ceea ce le privește pe autorități, dar la respectiva dezamăgire măcar mă așteptam…
- – De cât a depins ca și contribuție a Primăriei Timișoara între a fi și a nu mai fi AEM și în continuare în șahul românesc?
S.G.: Era foarte important, oricât de puțin, oricât aloca, și în mod normal era vorba de 70-80 de mii de lei pe an, atâția câți erau, era un început! Apoi venea și CJT, iar astfel, mai încercam încolo și încoace, mai mișcau ceva și cei de la AEM, Luxten, dar ar fi fost foarte important gestul Municipalității, să avem o bază, căci altfel nu poți să pleci de la zero. Adică pleci de la ceva, și a sunat groaznic după anul în care AEM a fost campion național. Iar chiar atunci să te șteargă de pe listă… Atunci când să mai fii înscris pe listă, căci nu tot timpul poți fi campion al țării!? Dacă nici atunci, oare cât de prețuit erai de fapt!? A fost un dezinteres al autorităților, dar la vremea aceea toate tăierile au fost făcute pe o dambla, legată de fotbal. Căci procedeul de tăiere nu s-a făcut pe o chestie logică, pe baza unei analize, pe factori de performanță, ci a fost influențat de o lege dată aproape cu dedicație fotbalului, deoarece Robu a contat foarte mult că fotbalul său va putea fi astfel ajutat, și a început să taie la diverse alte sporturi. Erau unele micuțe, cu 20-30 de mii de lei, fără pretenții prea mari, iar unde a sesizat o sumă relativ grasă în accepțiunea lui, precum pentru AEM, acolo a tăiat complet, de-acolo se aduna… Deci nu a existat o gândire, iar scuzele și argumentele au fost absolut penibile… Să nu mai spun că și-a dat cuvântul în fața președintelui Federației Române de Șah că va activa secția de șah în cadrul clubului Municipalității. Însă la prima ședință de Consiliu n-au fost de-acord reprezentanții UVT. Sunt destule de spus… Am și oferit o declarație la vremea respectivă, și n-am nimic cu primarul Nicolae Robu, dar nu e ancorat în realitate și n-are rost să discut. Măcar la suprafață să fi existat o reacție… Nici de inteligență nu discutăm în cazul efectuării tăierilor, iar de onoare nici nu poate fi vorba…
- – Înțeleg așadar că poate exista o legătură între dispariția AEM și lansarea UVT…
S.G.: Bineînțeles că există o legătură… S-a intrat inițial dintr-o sferă politico-religioasă, iar la început au fost încurajați pe o mișcare creștinească, cu adunări pentru copii, binecuvântate la început cu rugăciuni, iar apoi, pe linie politică, pe linia Blaga, și au găsit chestia asta cu UVT, era ceva cu fonduri europene. Era de mare interes și sigur că și-au băgat antenele și la Primărie, și în alte locuri. De fapt am și scris, clubul blagoslovit… Îmi aduc aminte că, prima dată când s-a organizat pe respectiva linie religioasă o întrecere în Timișoara, am spus că nu e în regulă ca la începutul turneului să se rostească Tatăl nostru, căci șahul se desfășoară conform regulilor FIDE și nu face nici un soi de discriminare, nu poți să mergi cu mesajul ăsta numai pe-o parte. Nu știu câte tangențe se găsesc între șah și religie, le-am spus că nu există. Apoi s-a căutat organizarea unui festival la Drobeta Turnu Severin cu numele unui sfânt, denumire la care s-a renunțat descoperindu-se că fusese și legionar, exista un prospect cu raclă, niște amănunte cam ciudate, care nu-și au locul în lumea șahului și sportului în general. Una-i una, alta-i alta… În fine… Și-au existat chiar și presiuni mari la nivelul Ministerului Educației și Învățământului să fie ras din Timișoara și CS Studențesc Medicina. Există așadar fără îndoială legături între dispariția lui AEM și lansarea lui UVT, nu-i o pură coincidență.
- – Iar AEM Timișoara de când activa cu succes în șah?
S.G.: Din 1982… Este vorba însă și despre interesul oamenilor, ori am sesizat o schimbare chiar și la nivelul mediei. Când a fost cu desființarea, n-am văzut să miște unul un deget, să scrie ceva de la sine, chit că ce-i drept toți m-au apelat, și asta în condițiile în care toată presa e la cuțite cu Robu. Să nu se întrebe cum e posibil să desființezi din condei o asemenea echipă!?! Mi s-a părut dezonorant… Dar acum sunt mai interesați de can-can, de povești, nu mai e ce-a fost, și probabil și publicul e de vină. Căci mulți își duc copiii la șah dar n-au nici o viziune de ansamblu asupra acestei discipline sportive, ci doar fiindcă e trendy. Există o serie de virtuți foarte importante pentru educația copiilor, dar îi duc și nu înțeleg mare lucru din toată povestea.
- – Care ar fi perspectivele la nivel național?
S.G.: La nivel național există un anumit punct de vedere aparent pozitiv, dar și unul real, obiectiv, nici pe departe la fel de optimist. Avem într-adevăr destui copii talentați, însă nu știm să creăm mecanismele prin care să-i conducem spre înalta performanță, și este tot mai greu să faci asta. Cluburile sunt din ce în ce mai sărace și implicit slabe, Federația încearcă ceva, dar e limitată de bani, și-atunci vrând, nevrând, nu mai contăm la Olimpiada de Șah și la Campionatul European, ci doar la niște echipe de copii și juniori. Sunt buni dar în mod sigur nu ajung la înălțimea pe care le-ar conferi-o talentul manifestat la această vârstă. Însă asta e într-o țară în care nu se mai investește mai nimic, o țară doar de consum. Este tare greu să meargă bine un asemenea domeniu, așa încât nu e realist punctul de vedere pozitiv. Păcat de atâția copii talentați și în general de atâția oameni talentați, s-au dus prin alte locuri, și am ajuns să luăm decizii cum luăm, să votăm cum votăm, să trăim cum trăim…
- – Observați cumva tineri șahiști români la grupări de peste hotare?
S.G.: N-au suficientă valoare și e greu să fie convingători la 14-15 ani, încă nu sunt o valoare. Dacă ar fi mai valoroși, sigur ar apuca un loc, dar la șah concurența este uriașă, așa încât niciodată nu poți fi sigur. Văd în celelalte domenii, prin prisma întâlnirilor de 40-50 de ani de la absolvirea școlii, de facultate, că nu știu câți erau din străinătate. Eram singurul dintre cei prezenți care mai aveam copiii și nepoții aici, ceea ce spune ceva. Și asta din niște generații extrem de școlite și culturalizate. Când pleca unul din generația mea, fără să fi excelat, unul cu Bacalaureat, îi bătea la fund pe cei de-acolo de aceeași vârstă, cu facultate, și din punct de vedere cultural. Așa cum era hulit acel sistem, dar oamenii aveau și cultură, și chiar și un orizont mai larg. Acum orizontul s-a strâmtat și a dispărut și cultura… S-a intrat într-o criză de timp și o cursă pentru bani, deveniți într-atât de importanți încât pălește totul în jur…
- – Când a atins șahul românesc vârful?
S.G.: Vârful l-am atins în jurul anilor 2000, pe-atunci câștigasem deja și Cupa Campionilor Europeni cu AEM, iar la feminin România a fost pe locurile 2-3 la Campionatul European, cu jucătoare foarte bune. Pe-atunci am fost la o întâlnire cu Ion Țiriac, era președinte al Comitetului Olimpic Român, și a venit în această calitate la Hotel Continental, la o întâlnire cu președinți de club, și mi-aduc aminte că ne-a rugat să ne expunem ideile foarte repede și simplu, explicând că n-avea prea mult timp la dispoziție, că-l costase 2.000 de dolari, era venit cu elicopterul. Eu i-am spus că aveam câteva sportive de excepție, grozave… Corina Peptan, Luminița Cosma, Cristina Foișor, Gabi Olărașu. Dar că Federația n-are bani, și nici cluburile, iar ele au nevoie de pregătire, de condiții mai bune, ori la Națională jucau pe gratis, și în echipa olimpică. Și era păcat! Mai întâi, pentru că de-atâția ani era aceeași situație, dar și pentru că se putea trece pe lista altor țări. A reacționat vituperat, că nu se poate, o gargară cu patriotismul, din care l-am întrerupt. Cu ideea că patriotismul e foarte frumos, sublim, dar nu ține și de foame, ori dacă de 10 ani joci tot din patriotism, te mai și plictisești și te duci la mai bine. Ceea ce, i-am atras atenția prin a adăuga, a făcut și dumnealui. Dacă nu mă înșel, au înlemnit toți, erau zeci de față. A urmat o pauză de 15 secunde, s-a făcut roșu și i-a spus consilierului, trece-le cu niște laptopuri. Bineînțeles că nu le-au dat. Apropo… Tot pe-atunci, în 2000, a venit în Timișoara și Crin Antonescu, bineînțeles, înainte de alegeri. M-a rugat Mihai Costa să particip, și i-am spus, vezi că eu o să ți-l supăr tare. N-are nimic… L-au întrebat de una, alta; eu l-am întrebat cum se face că în toată lumea se angajează psihologi, pe când la noi Ministerul Tineretului și Sportului n-are nici măcar unul singur!? Mi-a zis aveți dreptate, știa despre ce e vorba, căci și prima sa soție a fost psiholog. L-am întrebat și despre cooperarea cu Ministerul Educației Naționale, în sensul ajutorării tineretului, ca bază de plecare. Se practică în șah în mai multe țări, în special în Turcia, la noi era nulă. L-am întrebat despre sporturile olimpice și neolimpice, și n-am absolut nimic cu cei din ramurile olimpice, dar cum să mai ia unul din disciplinele olimpice o indemnizație mai mare când noi nici nu mai fusesem de vreo 30 de ani cu respectivul sport la Jocurile Olimpice!? Doar așa, numai pentru că se numesc discipline olimpice!? Plus că unele discipline ajung în acel cadru, pe când altele, de exemplu șahul, nu se potrivesc. Căci nu poți să aduni 4.000 de oameni în 11 zile de concurs, ar fi mult prea complicat, deci nu se potrivește… I-am spus și că în 1998 am câștigat Cupa Campionilor Europeni cu AEM, dar n-a existat nici o premiere de la Ministerul Tineretului și Sportului, sub pretextul că nu era în calendarul competițional. Bine, bine, dar omenește vorbind, măcar portarul de la MTS putea să trimită o telegramă de felicitare. A roșit tot… S-a atins acel vârf pentru că încă existau cluburi mai puternice și am beneficiat și de o generație ieșită din tipare! Noi am luat avânt în șah de prin anii 80, în 1988 s-a organizat Campionatul Mondial de juniori la Timișoara, au apărut tot felul de jucători și în general un boom… După Revoluție s-au constituit cluburi, lumea care susținea șahul s-a coagulat în jurul tablei de șah. Exista pe-atunci un oarecare avânt pe toate planurile…
