Pilde chinezeşti dintr-un singur geamantan

Arena sportivă e parte integrantă a vieţii sociale şi, după cum bine putem din păcate vedea în ultima vreme, ajunge asociată tot mai adesea, fără voia sa, cu mai ascunse jocuri de putere ţesute de controversata arenă politică, aşa încât câteva rânduri cu vedere dinspre griul cotidian sunt mai mult decât binevenite fie şi într-un cotidian de sport. Mai ales când sunt semnate de Marcel Tolcea, în rubrica LA CATEDRĂ, de pe coloana dreaptă a primei pagini…

„Omul nu a fost creat pentru muncă, ci pentru a se odihni. Dacă el ar fi fost creat pentru muncă, tălpile sale ar fi fost cel puţin la fel de late cât spatele”, spune un vechi proverb chinezesc.

Mă gândesc la el de ori de câte ori vine în Români o delegație chineză și, mai ales, când vine vorba despre muncă și aud îndemnuri propagandistice la hărnicie ce culminează cu stupida propoziţie „Românului nu-i place munca!”. De parcă americanii, englezii sau nemţii nu dorm nici noaptea de bucurie că a doua zi merg la lucru. Nici vorbă! Diferenţa vine din altă parte, anume din faptul că munca celor sus-menţionaţi le este răsplătită la adevărata ei valoare şi, în consecinţă, pot trăi bine din munca lor, oricare ar fi ea.

Iar propaganda comunistă a mai făcut ceva: a tras în jos, foarte jos, sensul cuvântului, fiindcă, de multă vreme, noi, românii, înţelegem prin muncă doar munca fizică. Barosul. Cine nu îşi câştigă banii dintr-o prestaţie cotidiană ce începe la 7 dimineaţa şi sfârşeşte la 3 după-amiaza, de preferinţă într-o fabrică de stat, acela nu munceşte cu adevărat. A risca în afaceri înseamnă a fura. A fi inteligent în speculaţiile bursiere, tot asta. Încă mai grav, concepţia, creativitatea, inovaţia nu înseamnă nimic în preţuirea societăţii. Răcnetul proiliescian din primii ani de după Revoluție, “Noi muncim, noi nu gândim!”, e consecinţa firească a acestei inversări sau, poate, ignorări a valorilor, prelungite şi astăzi.

Ca să înţelegeţi şi mai bine, ar trebui să vă spun că, în ţările arabe, de pildă, cel mai bine remuneraţi sunt dascălii şi medicii. Cei ce grijesc mintea şi trupul, adică.

Şi, ca să închei tot cu o pildă de înţelepciune chinezească, în prag de grevă generală a medicilor, am să vă spun că, în Evul Mediu, membrii comunităţilor îi plăteau pe medici cu o taxă modică doar atâta vreme cât erau sănătoşi. Înţelegeţi de ce, nu-i aşa?

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Exclusiv: