Campionatul Naţional de fotbal american: Timişoara 89ers – Cluj Crusaders 14-8 (14-0). Vicecampionii înving campioana!

Timişoara 89ers a depăşit astăzi pe arena „Textila”, din nordul oraşului, campioana en-titre Cluj Crusaders, grupare care se impunea anul trecut de două ori în faţa entuziaştilor de pe malurile Begăi, mai întâi în sezonul regulat, în Banat, iar apoi în finala de pe Cluj Arena.

Cu alte cuvinte, un pas înainte pentru formaţia de fotbal american a Timişoarei, 89ers câştigând în întâlnirea de la ora 11 din cadrul Campionatului Naţional de fotbal american: Timişoara 89ers – Cluj Crusaders 14-8 (14-0).

După ce în prima etapă timişorenii au învins cu 44-0 la Baia Mare, cel de-al doilea meci, din cadrul rundei secunde a Campionatului Naţional de fotbal american, a scos mai clar în evidenţă progresul reuşit de sportivii pregătiţi de Alexander Klein – head-coach, Ion Stoica – line-coach, Hanno Heinrich şi Raul Siladi – defence coach. Învinsă cu 14-8 în finala RoBowl 2013 din iunie anul trecut, după ce conducea cu 8-6 şi era depăşită cu două minute înainte de final, gruparea înfiinţată în 2010 a dat în această primăvară semnale că este pe un drum ascendent, cedând mult mai strâns pe „Textila” partenerilor tradiţionali de jocuri amicale de la Bekescsaba Raptors, rezultat 13-26, cu 5 săptămâni înaintea debutului competiţional, deznodământ incomparabil mai bun decât înfrângerile la zero suferite în faţa maghiarilor în 2012.

Iar astăzi a venit şi confirmarea, 89ers izbutind o primă repriză pe placul timişorenilor, la finele căreia reuşeau să conducă cu 14-0. În partea secundă oaspeţii s-au apropiat, izbutind 8 puncte, insuficient însă pentru evitarea înfrângerii. Vioară întâi pentru timişoreni a fost Mihai Anghelescu.

Etapa următoare, Timişoara 89ers se vor deplasa la Târgu Mureş.

Antrenorul Alexander Klein, din Austria, are la dispoziţie în urma preseleţiilor şi selecţiilor efectuate un lot mai numeros, incluzând şi 4 jucători din Germania, şi câte unul din Marea Britanie, SUA şi Rusia: Alexandru Roi, Mihai Anghelescu, David Cristian, Burada Daniel, Roth Robert, Adrian Săvoiu, Alin Roşca, Paul Ruja, Nicolae Trifan, Petre Cătălin, Florin Velcotă, Crina Horia, Zoltan Bogre, Alexandru Chiriţan, Remus Baizath, Andrei Muntean, Alexandru Raţ, Bogdan Cocoşilă, Dan Stockdale, Timur Gilyazov, Claudiu Balint-Codrean, Erik Adler-Michaelson, Florin Perta, Andrei Popescu, Cristian Vanea, Tamaş Szabo, Petru Lup, Silviu Percze, Vlad Crancău, Tom Ablasmaier, Andrei Vătavu, Alexandru Coşoveanu, Mihăiţă Labău, Vlad Boitor, Ionuţ Hogea, Octavian Săvoiu, Balint Adorjan, Dani Mărgăuan, Valentin Cocrean, Harald Heinrich, Vlad Gorgoţiu, Alexandru Gimoiu, Hanno Heinrich, Raul Siladi, Raggad Murad şi Călin Vuţan.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal american și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal american: