0-0: Gazonul, oglindă federală, cu mizeria ascunsă sub preş

Acum, că Mărie are altă pălărie, de paie în nocturnă, iar cooperativa s-a capitalizat, am întreba şi noi, aşa, pentru menţinerea echilibrului, în toată această aproape dementă vervă şi cacofonie mediatică de înălţare în superlative a unei construcţii şi nimic mai mult, doar fără ceva iarbă ca lumea, <To-aăşu´, putem să nu fim de-acord?> Dar mai întâi, cu oile noastre. Foste. Păcăleala absolută. Srdjan Luchin, cedat în contul unor datorii trecute către un impresar, deci pierdut pe nimic de Poli, şi care încă juca în violet în urmă cu doar 10 zile, la Slatina, a debutat ca titular pentru România la inaugurarea Naţional Arena. Alex Bourceanu, cedat de nevoie vizavi de termenul achitării unor dări la buget, deci pierdut uşor de Poli, şi care până la finele lui iulie asuda în violet, i-a ancorat pe „tricolori” la inaugurarea Naţional Arena.

În condiţiile în care numeroşi truditori ai sportului nostru, inclusiv în Timişoara, îşi desfăşoară zilnic activitatea în condiţii dintre cele mai improprii, un scump mastodont rareori folosit într-un an nu e o emblemă a fotbalului românesc ci un simplu implant, pecete corporatistă cu reclamele culisante în prim-plan. Esenţa şi rostul se reduc însă, cum sugestiv a fost marţi, la un... zero-zero

Parşiva păcăleală. Costel Pantilimon, cedat sub preţul pieţei cu pretenţiile că s-ar fi reuşit o lovitură de imagine pentru fotbalul nostru, a inaugurat Naţional Arena din şezut, dezolant pentru un tânăr talentat dar firesc pentru previzibila sa nouă postură în Eldoradoul iluzoriu. Bine că are mai multă insulaţie decât forţă de a-şi păstra echipa, căci istoria va consemna inaugurarea Naţional Arena cu Luchin dinamovist, Bourceanu stelist şi Pantilimon mancunian!

Păcălicii sans frontieres. Ce bine i-a stat bossului FRF între Sepp şi Sorin şi aşa cum globalizarea răspândeşte Auchan sau Carrefour, aşa însămânţează şi stadioane stas cu mici variaţii şi o aceeaşi hibă, gazonul, fie că e vorba de Wembley, ArenA sau vestul Bucureştiului. Aeraţia? Betonul. Ceea ce contează poate cel mai mult, suprafaţa de joc, e reflecţia fidelă a minciunii, ipocriziei, făţărniciei şi batjocurii servită ca model în zilele noastre, aici şi pretutindeni, nu vă amăgiţi altfel…

Zero-zero e rezultatul potrivit pentru această inaugurare întârziată iar un marasm tinzând spre zero este cam ceea ce se ascunde sub poleiala de suprafaţă a unui fotbal românesc corporatizat la vârf de UEFA, FIFA şi tendinţele globaliste ale căror promotoare sunt.

Privind gliile smulse ce-ar face de ruşine orice păşune comunală din zonele rurale încă puţin atinse de barbaria şi lipsa de civilizaţie a păcălelii în derulare, cu caviar, snobism, tocuri, ţâfnă, poşetuţe, impetuozitate a infatuării şi de fapt micime umană cât cuprinde, îmi aduc aminte de un antrenament efectuat de nişte campioni naţionali la zi, în fotbalul juvenil, şi cu rugăminţile la vremea respectivă de a nu răsufla că juniorii se pregătesc – ca unică alternativă de moment – pe asemenea bunăciune de teren. Erau pe nămolul altora.

Văzut de la nivelul acelui inexistent fir de iarbă, Naţional Arena e ideala tichie de mărgăritar, frişca pe tortul unui fotbal în care meciuri inaugurale ale sezonului se amână sau nu din cauza furtului de chiuvete şi garduri, iar frenezia infantilă a purtătorilor de microfon, pix şi laptop la eveniment precum şi a excitaţilor lor interlocutori e crâmpei din Corabia Nebunilor. Noi am întreba, la asemenea festiviste desfăşurări de forţe cu tot cu caviar, de ce nu organizează FRF şi cea de-a doua ediţie a Campionatului Naţional al Selecţionatelor Judeţene sub 16 ani, lăsat în suspensie după inaugurarea sa în 2010. Sau de ce juniori în lungul şi latul ţării se antrenează pe terenuri ca vai de mama lor, fiind suficient să ajungi să vorbeşti după vreun joc cu un antrenor din Oradea sau aiurea pentru deconspirarea întreţinerii sărăciei la baza piramidei, pe când vârful – de faţadă – se lăfăie?

Punem pariu că federalilor puţin le-a păsat într-o aceeaşi seară de anonimatul Cupei României Timişoreana, pe care o păstoresc, dovadă fiind că pe portalul www.frf.ro nu sunt anunţate nici măcar rezultatele turului II, dar mai V, semn al preţuirii şi propagandei făcute competiţiei. Şi mai punem pariu, tot judecând după inexistenţa scorurilor finale la meciurile de debut disputate duminică în Campionatul Naţional de juniori din această ţară, neafişate pe aceeaşi pagină, că încă se trăieşte cu iluzia că generaţiile viitoare vin de la sine…

O vorbă şi pentru mass-media… Gliile rupte ale implantatorilor de arene şablon fără suflet şi pic de personalitate sunt echivalente cu fesele goale, nurii şi abominabilităţile trusturilor media sub titluri (in)conştient alese şi cu un public ţintă prostit şi necultivat, ochit de scriberi-lătrători-aplaudaci de ocazie şi pentru buzunar al unui fir de iarbă rupt în cursul unui zero-zero.

Cât despre rateul acestui 6 septembrie 2011, care se dorea a fi un nou început dar despuiat de poleială la adevărata sa dimensiune prin prisma calităţii gazonului, a zeroului şi a veştilor dinspre Bosnia şi Herţegovina, este exact ceea ce merită profitorii fotbalului românesc, panglicari de profesie remascat-deghizaţi mai nou cu pălării de paie anti-nocturnă şi care au sufocat firul de iarbă cu tentaculele caracatiţei şi prelungirile lor în teritoriu, insinuaţii, „oamenii de afaceri”, „oamenii de fotbal”, de la mici fripturişti şi până la lichidatori de echipe întru stingerea pe moment a datoriilor…

E sistemul lor, al lor şi numai al lor, şi pe zi ce trece tot mai ipocrit şi insidios, fals şi cu sclipici, urât şi corupt, cu reclama ca scop în sine şi jocul ca vehicul paravan, cu agenţi de pază şi „stewards” cu simţul exacerbat al răspunderii şi un public docil, spăşit, înregimentat dar şi fluturând din când în când steguleţe puse la dispoziţie ca la daciada, într-o debilă sărăcie cu duhul şi parcă gândind tot mai puţin şi mai puţin cu capul său, încântat de scoica de plastic de sub şezut.

Dar iarba desţelenită e mărturia încă vie a importului de uniformitate la tonă iar gliile rupte din gazon, unic petec de naturaleţe sugrumat de betonul „Naţional”, sunt dovada că da, Românie!, „civilizaţia” fotbalistică ţi-a pus mâna în cap. Plecăciuni. Aplauze. Sistemul creat este al lor dar lumea nu încă, dacă purtătorii de suflete cu bilete cu cod de bare la piept ar ajunge să se trezească în cele din urmă din aiureală şi să discearnă prin praful în ochi firul rupt al jocului pe iarbă şi al unei societăţi pervertite.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 48

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: