Copiii joacă minifotbal: „Cupa Poli Timişoara Junior 2012”

Ediţia I a competitiei juvenile de minifotbal rezervată grupărilor de copii din Timişoara şi Timiş şi dotată cu „Cupa Poli Timisoara Junior 2012”, desfăşurîndu-se pe categoriile de vîrstă 2001-2002, 2003-2004 şi 2005-2006, a demarat vineri dimineaţă la „Arena Carlo”, lîngă Liceul Agricol, odată cu jocurile la 2001-2002 şi 2003-2004. Mai jos, cîteva rezultate şi scurte consideraţii…

În primul rînd, deşi iniţiativa în sine este foarte bună, pepiniera secund-divizionarei ACS Poli Timişoara punînd în sfîrşit pe roate o competiţie destinată copiilor de la cluburi locale, sistemul de desfăşurare a fost deficitar prin faptul că formaţiile învinse astăzi în partidele eliminatorii, în manşă unică, de accedere în grupele principale, s-au ales implicit cu un singur joc la turneu, care nu poate cîntări prea mult, nemulţumind unele dintre participante.

Sistemul de disputare constă în 3 grupe a cîte două echipe la fiecare categorie de vîrstă, cărora li se alătură şi o a treia formaţie, venită din calificări. Ulterior, cîştigătoarele celor 3 grupe se vor duela într-un triunghiular în sistem campionat, fazele finale pentru ocuparea locului I urmînd a avea loc duminică, în sala „Constantin Jude”, în intervalul orar 10 – 19. Echipele sunt alcătuite din 5 jucători plus un portar iar meciurile au două reprize a cîte 10 minute.

Totuşi, ACS Poli promite pe de altă parte încă de pe-acum o competiţie rezervată copiilor mai consistentă şi puternică în sezonul de vară, cu un sistem de desfăşurare mai bine structurat.

Partidele primei zile s-au derulat pe două terenuri ale „Arenei Carlo” iar competiţia va continua sîmbătă, tot în faza grupelor, între orele 10 şi 15, în sala Constantin Jude”, respectiv de la ora 15 la 17, cu încă 3 partide în sala-<balon> a liceului „Banatul”.

***

La categoria 2001-2002, 3 jocuri eliminatorii au cernit echipele care se vor alătura mîine celor cîte două formaţii plasate în 3 grupe principale. LPS CSŞ Banatul a dispus în calificări de AS Junior, trecînd apoi şi într-un prim meci al grupei principale de ACS Poli (antrenor Ovidiu Preda), cu 3-0, iar mîine urmînd a mai intra în concurs şi CSŞ Lugoj.

Într-o altă grupă, din care mai face parte şi FC Marcel Băban Jimbolia, FC Electrica 1869, pregătită de Marius Nichitean, a dispus astăzi cu 5-0 (3-0) de FC Auto Timişoara (antrenor Alexandru Chiu), care se califica din eliminatorii printr-un 3-0 prin neprezentarea lui CFR Timişoara.

Bînzar, de 3 ori, respectiv Miculescu, cu două goluri, au marcat pentru FC Electrica 1869, într-un joc disputat în 6 plus 1 şi abordat de învingători cu Popeţ – Dreţcanu, Morariu, Paşcu, Miculescu, Şofran, Bînzar. Au mai intrat Braşoveanu, Mohorîta şi Ciachir.

LPS Banatul Timişoara şi Unirea Sânnicolau Mare sunt echipele calificate din oficiu în cea de-a treia grupă a categoriei 2001-2002.

 

***

Acelaşi sistem aşadar şi la categoria 2003-2004, cu 3 grupe a cîte 3 echipe, cea de-a treia rezultînd după cîte un meci eliminatoriu. Iar duminică, faza finală, într-un triunghiular reunind cîştigătoarele celor 3 grupe.

Care au pornit momentan la drum…

Cu Talpaş golgeter şi aliniindu-i la start pe Buju – Balabuc – Contescu, Maroccolo, Trifa – Talpaş, ACS Poli 2003, pregătită de Iulian Prodana, aflat printre organizatorii competiţiei, a trecut la scor de garnitura de vîrstă inferioară a alb-vişiniilor, CFR II Timişoara, cu copii din generaţia 2004, scor 13-0, în care alb-negrii i-au mai rulat şi pe Ciobanu – Gaşpar – Icma, Sandu, Aboud Mohamad, Kuhn.

Această grupă este aşadar constituită din ACS Poli, Unirea Sânnicolau Mare şi CFR II (2004), calificată din preliminarii în dauna lui CSS Bega Timişoara, după 1-1 şi 5-4 la lovituri de departajare.

O altă grupă le reuneşte pe LPS Banatul, CS Dumbrăviţa plus ACS Poli II (categoria 2004; antrenor: Robert Fruşa), care s-a impus în eliminatoriu cu 2-0 în dauna lui ACS Kinder Timişoara, graţie lui Gologan şi Ţurcaş 0-2. ACS Poli II a cedat apoi într-un prim duel al grupei, lui LPS Banatul Timişoara (antrenor Pavel Velcotă), cu 0-4.

În fine, o altă grupă propune dueluri între LPS CSŞ Banatul, Electrica şi CFR I Timişoara (categoria 2003), care s-a calificat în dauna lui AC Recaş, cu 2-1.

CFR I avea apoi să piardă primul meci al grupei, 2-1 (0-1) cu FC Electrica 1869 Timişoara, echipa antrenată de Cătălin Ovidiu Rumega depăşindu-i pe copiii lui Alin Ionescu prin reuşitele lui Mădălin Ursu şi Andrei Bancoş.

Electrica s-a impus în formula Stănilă – Bancoş, Balint, Oniceanu, Ursu, Micula. Au mai jucat: Iseini, Kacavan, Ehli, Leonte.

***

În fine, categoria 2005-2006 propune duminică 3 jocuri în fiecare dintre cele 3 grupe, şi anume ACS Poli I – Unirea Sânnicolau Mare, Unirea – CFR II Timişoara şi CFR II – ACS Poli I, precum şi LPS Banatul II – Electrica, Electrica – CFR I Timişoara şi LPS Banatul II – CFR I, respectiv LPS CSŞ Banatul – ACS Poli II, ACS Poli II – LPS Banatul I şi LPS Banatul I – LPS CSŞ Banatul.

Cîştigătoarele celor 3 triunghiulare vor juca în sistem campionat, într-un alt triunghiular, pentru desemnarea cîştigătoarei întrecerii celor mai mici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Copiii joacă minifotbal: „Cupa Poli Timişoara Junior 2012”

  1. ACS POLI spune:

    E BINE si VA MULTUMIM, ca scrieti destul de detaliat si despre cei mai mici fotbalisti timisoreni, dar bineinteles, probabil conform „ordinelor de sus”, tot ce face, sau organizeaza ACS POLI, E COMPLECT GRESIT !

    • Nu trebuie să ne mulţumiţi chiar deloc, doar consemnăm. N-avem absolut nici un „ordin de sus”, nici n-am avea de la cine, ci facem ceea ce ne dictează conştiinţa, şi anume a nota că toţi participanţii au fost nemulţumiţi de sistemul de disputare, ceea ce pînă şi cei de la ACS Poli au recunoscut-o fără a-i întreba noi, doar că am preferat să nu îi cităm în această situaţie, tocmai pentru a nu exacerba problema, una minoră de fapt. Nu scrie absolut nicăieri că ar fi complet greşit ceea ce înfăptuieşte ACS Poli, ci din contră, din capul locului am scris despre foarte buna lor iniţiativă. Dovediţi în continuare o fixaţie vizavi de ceea ce ar scrie „rău” http://www.sporttim.ro apropo de ACS Poli, care nu vă face deloc cinste, ci vă reliefează chiar şi din spatele unui pseudonim drept o persoană extrem de frustrată, răutăcioasă, duhnind de cea mai crasă şi periculoasă ignoranţă – iar ignorantul este de obicei cel mai vehement în a înfiera tot mai puţinul adevăr rostit. Sunt destule subiecte în care tindem să reliefăm neplăcute aspecte neamintite din activitatea sportivă locală, dar asta nu înseamnă că am avea ceva cu respectivele entităţi, cum credeţi Dvs. că ar fi cazul cu ACS Poli. Sunteţi de multă vreme jenant cu fixaţiile şi presupunerile Dumneavoastră, precum şi fără pic de neruşinare. Nu ştim de fapt de ce vă mai permitem aşa-zisele comentarii în care pur şi simplu ne ponegriţi degeaba, complet fără nici un sîmbure de adevăr în cele pe care doar vi le imaginaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − 5 =

 


Alte articole legate de acest subiect: