168 de jucători în frunte cu Radu, de la liderul Fortuna, și portarul Bogdan, cu 11 goluri, pe lista marcatorilor turului în Divizia D Timiș. Clasamentul

S-a mai încheiat un tur de campionat în liga a patra timișeană, sezon de toamnă cu 17 runde în care s-au consemnat 78 de victorii ale gazdelor și 44 în deplasare, respectiv 21 de remize, înregistrându-se marcarea a 545 de goluri dintre care 332 de către amfitrioni, cu tot cu cele ulterior anulate din statistici dat fiind retragerea fără punct în cont a ”satelitului” lugojean după runda a șaptea, iar și clasamentul golgheterilor după prima jumătate a campaniei, desfășurat mai jos, nu include reușitele din respectivele confruntări.

Pe lista marcatorilor sunt 168 de jucători din acest eşalon, în frunte cu Zoran Radu, de la campioana de toamnă nou-promovată Fortuna Becicherec, urmat ca o inedită pată de culoare de nimeni altul decât portarul Andrei Nicușor Bogdan, un iscusit executant al loviturilor de la 11 metri pentru vicecampioana turului, Unirea Tomnatic.

Ar fi însă și alte aspecte inedite, precum înscrierea de către același sportiv a nu mai puțin de patru goluri într-un meci, careu semnat de Lucian Stoica pentru AS Seceani în poarta celor de la Timişul Şag, dar și de Rareş Blaga pentru Avântul Periam, în poarta celor de la ASO Deta. Iar alți șapte jucători au reuşit câte un hat-trick pe meci, pe când nu mai puţin de 35 de fotbaliști au înscris câte o ”dublă”. Dintre aceştia, patru au reuşit de trei ori câte două goluri într-o partidă, și anume Alexandru Rus, Dan Raţiu, Sebastian Lobonea şi nu în ultimul rând goalkeeper-ul Bogdan, toate fiind marcate din lovitură de la 11 metri, una fiind în schimb ratată, recent, în meciul cu ACS Voinţa Maşloc.

Iar pentru că turul s-a încheiat abia duminică, de notat și că în ultima etapă numai Lucian Stoica a reuşit un hat-trick, 7 jucători înscriind de câte două ori, și anume Bogdan Moroşanu, Alexandru Rus, Dragan Paulevici, Dan Raţiu, Sebastian Lobonea, Aleksandar Radovan și Emanuel Pătraşcu.

Iată însă clasamentul golgheterilor la sfârşitul turului Diviziei D Timiș, enumerați fiind jucătorii care au marcat minim trei goluri, și cu mențiunea că la finele sezonului de toamnă din 2017 fruntași la acest capitol erau Deian Pecarov, cu 20 de goluri pentru viitoarea promovată din Dumbrăvița, Valentin Grigore cu 16 și Andrei Sărăcin cu 15, ierarhia finală din iunie 2018, după 34 de runde, avându-i în față pe Radu Costescu cu 30 de ”boabe”, Sărăcin cu 26 și Grigore respectiv Nanu cu câte 24…

Pe locul I, cu 12 goluri, Zoran Radu (ACS Fortuna Becicherec)

Pe locul secund, cu 11 goluri: Andrei Nicuşor Bogdan (Unirea Tomnatic – toate din lovituri de la 11 metri)

Cu câte 10 goluri… Sebastian Lobonea (CSC Dudeştii Noi)Flavius Ion (Cocoşul Orţişoara)Alexandru Rus (Voinţa Maşloc), Denis Bud (Peciu Nou), Dan Raţiu (ASO Deta) și Lucian Stoica (AS Seceani)

Cu câte 9 goluri… Aleksandar Radovan (Progresul Ciacova), Eduard Codrean (AS Seceani) și Mădălin Livan (ACS Carani)

8 goluri… Alex Roberto Apostol (Unirea Tomnatic), Eugen Pistriţu (ACS Carani)Stelian Argatu (ACS Carani), Horea Onae (CSO Făget)

7 goluri… Răzvan Trandu (CS Avântul Periam), Ionuţ Ologu (Avântul Periam), Raul Costescu (ACS Carani), Ifeany Anagor (Fortuna Becicherec), Fabian Novac (Pobeda Star Bîşnov) și Florin Sandu (Unirea Tomnatic)

6 goluri… Robert Szalkai (Fortuna Becicherec), Raul Dragomirescu (Timişul Şag), Petru Râmneanţu (ASO Deta) și Andrei Hodiş (Fortuna Becicherec)

5 goluri… Andrei Cărpinişan (Unirea Sânnicolau Mare), Adrian Maraşescu (AS FC Bazoşu Vechi), Rocky Tranculov (Pobeda Star Bîşnov), Rareş Blaga (Avântul Periam), Dan Roman (Fortuna Becicherec)Răzvan Plopeanu (Flacăra Parţa)

4 goluri… Brian Filimon (Fortuna Becicherec), Valentin Grigore (Unirea Tomnatic), Dan Dragomirescu (Timişul Şag), Cornel Mihalache (Avântul Periam), Adrian Bungău (AS Seceani), Adrian Neagoie (Cocoşul Orţişoara), Raul Duţu (ASO Deta), Andrei Manoliu (Unirea Sânnicolau Mare), Bogdan Moroşanu (Timişul Şag), Dragan Paulevici (ASO Deta), Alexandru Neag (Voinţa Maşloc), Cosmin Mînecan (Avântul Periam), Tiberiu Popoviciu (ASO Deta) și Bogdan Andriucă (Flacăra Parţa)

3 goluri… Florin Schipor (AS Peciu Nou), Gheorghe Costescu (Timişul Şag), Alexandru Nichiforel (AS FC Bazoşu Vechi), Claudiu Apostol şi Cosmin Goia (ambii Ciacova), Vasile Mecleş (AS FC Bazoşu Vechi),  Ioan Kalapiș, Emanuel Michi (ambii Pobeda Star Bîşnov), Alin Pîrjol (AS Seceani), Mihai Hurdea (CSC Dudeştii Noi), Laczko Arpad (CSC Făget), Florin Natanticu (Progresul Ciacova), Mircea Şchiopu (Voinţa Maşloc), Gabriel Drăguş (Pobeda Star Bişnov), Ovidiu Glodean (Voinţa Maşloc), Ionuţ Nemiţeanu (Unirea Tomnatic), Mahadi Kayondo (ACS Carani), Daniel Nicolaescu şi Răzvan Plopeanu (ambii Flacăra Parţa), Marco Giurasevici (AS Seceani), Alexandru Moricz şi Emanuel Pătraşcu (ambii Unirea Tomnatic).

Clasamentul turului în Divizia D Timiș, pe coloana datelor tehnice.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei + 2 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: