Anul 2022 în fotbalul timișorean nu va fi rememorat pentru ”calamitățile” din prima sa parte, două în februarie și încă una în primăvară, căci adevărul inconvenabil este mereu măturat expert sub preș și dat rapid uitării în amintirea colectivă, mult prea sensibilă pentru a face față realității factuale obiective și total dependentă de pansamentele psihologice sub forma minciunilor frumos ambalate, ci pentru exclamațiile elogios laudative la ceas de vară, cu tot cu urmele dreptunghiulare ale bătăilor cu cărămida în piept de tip postdecembrist gen ”Avem campioană europeană!”, dar tot din gama celor antedecembriste precum ”Avem Gheată de Aur europeană!”, chelului tichie de mărgăritar. Căci într-o societate nu doar coruptă moral, ci de-a dreptul falimentară moral, cu gândirea pervertită de șmecherie aidoma unui măr stricat ca urmare a conștiinței limitate și a mentalităților lăsând de dorit, nici măcar nu se mai poate băga de seamă cu vreo urmă de jenă ditamai stridența penibilă, ridicolă și bătătoare la ochi a contrastului între starea actuală de fapt din fotbalul local – la acesta referindu-ne punctual, una praf și pulbere, și trâmbițarea trompetistă a adjudecării de către Universitatea de Vest în Polonia a întrecerii studențești a sportului în 11 din cadrul ”Europenelor” universitare, una semnată de către instituția de învățământ superior de pe Bega, spre rușinea sa, cu fotbaliști secund-divizionari așa-zis ”profesioniști” în componența lotului, pe când respectivii jucători ar fi trebuit de fapt să transpire în pregătirile estivale pentru noul sezon intern al Ligii 2, ceea ce ar fi fost absolut valabil la orice club care cât de cât se respectă dintr-un campionat cât de cât mai competitiv decât cel românesc.
Și măi să fie că nu-s universități străine mai organizate fotbalistic în întreaga Europă decât în Timișoara, iar studenți mai fotbaliști decât cei de la UVT pe întreg bătrânul continent!
Dar nu neapărat decidenții din cadrul Universității de Vest din Timișoara care au avut ultimul cuvânt și ”au dat verde” compromisului acceptării delegării la start peste hotare a unui efectiv cu unii componenți a căror prezență comporta o discuție legată de etică și principii, au plantat de unii singuri semințe rele în plan moral, căci lanțul slăbiciunilor este ceva mai lung, iar slăbiciunile în sine sunt adânc sedimentate, reflex comportamental și de atitudine.
Astfel, pe când relansat era cu cele mai bune intenții Campionatul Național Universitar al României la fotbal, în primăvara anului 2015, programat anual în organizarea Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar din România (FSSU), Ministerului Educaţiei Naționale (MEN) – între timp retras din cadru, Federației Române de Fotbal (FRF) și Universității Politehnica Timişoara (UPT), cei cu conceperea regulamentului de desfășurare au început cu stângul prin a lăsa tipic românesc loc de interpretări și o poartă larg deschisă sub forma concesiei rezervate participantelor de a nu se limita strict la studenți jucând cel mult în ”fotbalul mic” și cel mult la nivelul ligii a patra județene, Divizia D, dar oferindu-le larghețea de a se ”adăpa” și din eșaloane superioare, fără ca inițiatorii să realizeze la acele începuturi că implicit și indirect atentau detrimental cu un mare deserviciu la adresa spiritului studențesc veritabil și autentic în adevărata putere a cuvântului.
Căci pe când sportivii și studenți aveau oricum competițiile lor federale în care concurau ediție de ediție, în schimb vreun student nelegitimat sportiv ”din cămin” cu ochii pe lecții dar și cu oarecare înclinații spre mișcare – student căruia în mod normal i-ar fi dedicat și rezervat în exclusivitate Campionatul Național Universitar la fotbal, iar asta în orice societate consolidată, cu scaun la cap și care poate face cu lucid discernământ distincția între ceea ce este corect și ceea ce le-ar surâde unora – n-avea nicidecum vreun alt cadru de întrecere pentru a concura în spirit pur studențesc decât acest Campionat Național Universitar al României la fotbal.
Iar astfel și-au ales câștigătorii medii universitar sportive străine, prin concursuri oneste strict în spiritul studențesc al întrecerii în adevărata accepțiune a ideii, dedicate acelor studenți nelegitimați ”din cămin”, și fără a le sta măcar gândul la a ”importa cu împrumut” competitori-studenți angajați la cluburi (semi)profesioniste, pentru că nu acestea ar fi scopul și menirea demersului, și oricum nu le-ar sta în caracter.
Scopul în țările cu o societate civilă consolidată constând din acest punct de vedere tocmai în stimularea și cultivarea sportului veritabil studențesc în întregul și profunzimea sa, demers cu tâlc pe termen mediu-lung pentru binele social, având mai puțin de-a face cu ”foamea de trofee” și faima de moment, ci cu încurajarea unei tradiții nealterate.
Ce universitate cât de cât responsabilă ”de afară” să-și fi permis neseriozitatea de a racola fotbaliști secund-divizionari doar în baza aspectului că respectivii îi sunt și studenți, și ce club din liga secundă a unor competiții superioare valoric ”fotbalului lui 272-0” să fi fost chiar într-atât de neprofesionist încât să-și lase sportivi sub contract la un concurs de amatori chiar în cursul pregătirilor pentru întregul sezon?
Dar ”la noi” orice este posibil, ba chiar cu girul instituțional al decidenților care croiesc regulamentele permisive, pierzând din vedere tocmai aspectul esențial că astfel mișcarea sportivă studențească este de fapt descurajată, ca un paradox, prin însăși competiția care în mod normal ar trebui să fie strict apanaj al studenților nelegitimați competițional, a căror șansă de a juca este ”scoasă din schemă”, luându-și gândul la constatarea că lucrurile stau într-un anumit fel, strâmb dar și impropriu.
Cutia Pandorei a fost așadar deschisă încă din 2015, iar atât îi trebuia unuia precum românul.
Astfel lărgind cadrul discuției și indicând fără ezitare cercul vicios căruia mulți i s-au făcut părtași, compromis cu atât mai detestabil în condițiile în care este asociat sferelor învățământului superior. Dar cine oare să se și sesizeze în marasmul colectiv al răului obicei ”las’ că merge și-așa”, ba chiar cu mentalitatea că ar putea merge de fapt și cu mult mai bine, căci dacă predecembrist era fentat un întreg continent cu câte-un golgeter al Diviziei A înscriind la normă pentru a fi atrase foloase necuvenite întregului ”brand” de țară, ”Gheata de Aur”, atunci și urmașii postdecembriști ai felului mioritic de a dribla suav puteau urma exemplul, adulmecând vreo distincție internațională, în acest caz sub forma trofeului European Universities Football Championship.
Cu alte cuvinte, promotorii competiției interne au creat din capul locului cadrul ”legal” pentru ca exponenții studențești ai ”tricolorilor” să fie neapărat și bineînțeles mai cu moț la ora expunerii internaționale, iar toată lumea, de la ”arhitectul” regulamentului din țară și până la ultimul jucător ceva mai mult divizionar decât studențel, și-a dat inconștient dar cu mare entuziasm concursul la încă o plantare tipic carpatină de rele semințe în plan colectiv, furt al propriei căciuli în condițiile în care instituțiile de învățământ superior participante de peste hotare au fost doar la prima vedere cele ”păcălite”, românii întrebându-se în schimb în grup, mereu și mereu contrariați și nedumeriți, de exemplu de ce tocmai ei – căci tot e acum la modă, ei, cei într-atât și peste măsură de ”austrieci, vienezi și alpini” de zeci și zeci de ani, s-o pățească ”în halul ăsta”!?
Fix și din cauza atâtor și atâtor rele semințe plantate cu inconștiență și iresponsabilitate sub varii forme în toate sectoarele de activitate, ca urmare a unui nivel foarte scăzut al conștiinței, generând o mentalitate detestabilă și repugnantă moral, iar câteva astfel de semințe au fost plantate, de la ”vlădică” până la ”opincă”, și în acest fotbal universitar românesc. ”Roadele” întorcându-se sub cele mai neașteptate forme, când și dincontro nu te-aștepți.
Ni s-a dus vorba ca nație dar mai nimeni nu-și pune mintea să ne spună pe șleau cum suntem cu adevărat percepuți, acționându-se în schimb de exemplu în sensul retragerii ”de pe piață” a ”Ghetei de Aur”, decât a fi încălțată de marcatori la normă, mai bine a se prăfui în odihna sa neîntinată.
La fel în cazul în speță, oponenții străini nu-și bat capul să recurgă în propriile întreceri la încuviințarea unor tertipuri care să le confere potențialul unor oportunități externe, alta fiindu-le viziunea, altul fiindu-le scopul de căpătâi, având de-a face cu vorba ”așa cum ți-i crești, așa îi și ai!” Integri și nu susceptibili pe viitor compromisurilor de ordin moral. Căci fie și semințele ”rele”, odată plantate, tot cresc și cresc și acestea. În buruienile de mâine.
Cei direct implicați în fenomen nu și-au pus niciodată întrebarea oare ce instituții de învățământ superior cu adevărat remarcabile din Europa s-ar preta să-și delege și reprezentanți având mai mult de-a face cu sportul profesionist decât cu studenția?
Și oare ce cluburi veritabil profesioniste din sportul competițional ar risca să-și lase angajați contractuali la o întrecere studențească de amatori chiar la ora esențialelor pregătiri estivale înaintea unui întreg nou sezon?
Care va să zică organizatorii Campionatului Național Universitar al României la fotbal ”au gândit-o” încă din start tipic românește, în stilul clasic și încetățenit, dar toți ceilalți, de la universitățile participante, de la cluburile divizionare, nu sunt exonerați de povara morală a compromisului pentru o cauză minoră, create fiind premizele adjudecării a ceea ce este de fapt doar o infimă ”bătălie” de moment și ”de luat fața”, trofeu continental în vitrina UVT. Titrând pe uvt.ro nici mai mult, nici mai puțin decât ”Sărbătoarea unei echipe de talie europeană”, talie joasă de la nivelul căreia lauda de sine nu miroase-a bine.
Și bineînțeles că suntem în asentimentul spuselor de-atunci ale preparatorului sportiv al Ripensiei, Iulian Muntean, ”ne bucurăm pentru băieți și succesul lor”, desigur și fără doar și poate, iar nimeni nu le răpește din meritele triumfului în sine pe terenurile Poloniei, foarte tineri fiind și să savureze clipa, însă una e una, iar alta e alta.
În meciuri, întâlnind studenți ai câtorva universități mai mult sau mai puțin oarecare din Europa, lista participantelor fiind cât se poate de sugestivă în acest sens iar întâlnirea finală taman româno-ucraineană fiind eșantionul absolut al acestui ”Eurovision” fotbalistic cu pretenții academice, galben-albaștrii de pe Bega și-au croit cu sârg drumul spre trofeu.
Dar prin prisma unei imagini de ansamblu, România fotbalului studențesc – atât cât o fi și acesta, s-a driblat de fapt singură pe termen mediu-lung, căci prea mulți studenți nelegitimați sportiv cărora le-ar fi adresat în mod normal un asemenea campionat nu vor fi ademeniți în acest stil pe teren.
Când de fapt plămânul sănătos al societății în general și al sportului în particular are de-a face cu creșterea organică a bazelor desfășurării sale, în plus și drept potențial ”rezervor” de alimentare al sferei competiționale.
Dar când-colo, România nici nu are un cadru academic cu adevărat performant și competitiv – învățământul superior intern fiind într-o cădere liberă plină de… luft, aere și pretenții, nici un sport studențesc complex în profunzimea sa, și nici un fotbal competițional profesionist în autenticitatea sa, totul rostogolindu-se inert de o manieră diletant amatoricească. Sub spectrul unei false stări de bine, această ”bătălie” de moment câștigată la Lodz făcând de fapt mai mult rău mișcării fotbalistice studențești în marele său ”război” de a stimula majoritatea ”tăcută și inertă” să lase ”tableta” și să transpire în joc. Căci acela ar fi sportul studențesc în forma sa autentică și în profunzimea sa, și nu cu secund-divizionari ripensiști și terț divizionari racordați deja rigorilor sportului competițional, precum a ”tăiat colțurile” UVT, de parcă o fabrică de opinci și-ar fi delegat echipa nu tocmai muncitorească la Festivalul Meșteșugarilor Europeni. Are ceva standarde sau treacă-meargă?
Sporttim, partener inițial al organizatorilor Campionatului Național Universitar de Fotbal, concluziona din nou deja și după cea de-a doua ediție a întrecerii, din mai 2016, conform spuselor de-atunci, că ”întrecerea studențească nu are de fapt autenticitatea și puritatea unei competiții care în mod normal ar trebui să se adreseze mai ales și în primul rând studenților amatori de fotbal, și nu fotbaliștilor divizionari de ligă, fiind pe undeva mai degrabă un alt campionat reunind jucători din eșaloanele 2 și 3 sau mai mici, dar cu atributul că respectivii sportivi sunt și studenți.”
Sporttim neavând un glob de cristal pentru a intui visul umed și fierbinte dar binișor ascuns al fotbalului ”universitar” românesc de a-și atrage faima internațională fie și prin încălcarea unor principii de bază ce țin de evitarea imixtiunii sportivilor profesioniști în concursuri pomenite ca fiind studențești, tocmai ”visul european” determinându-i pe decidenți să opteze înadins din start pentru deschiderea porții angajaților cu contract la Liga a II-a într-un cadru care în mod ideal ar fi trebuit rezervat amatorilor.
Dar românii – complexați postdecembrist că n-ar fi cumva suficient de europeni, deși apartenența era oricum absolută și de la sine, fără a fi fost neapărat necesare artificiile celei unionale, care nu-i fac cu nimic mai europeni, ci mai degrabă sclavi mentali ai unui demers deja falimentar și sortit pieirii – au căutat în fel și chip și pe toate căile să-și forțeze ”intrarea” în Europa, iar dacă n-au mai putut încălța ”Gheata de Aur”, străinii prinzând urma raportării recoltelor cincinale, atunci au căutat alte portițe, pârghii de manevră și modalități, oportunistului ivindu-i-se la orizont European Universities Football Championship.
În care și-au băgat neaoș și cu tupeu picioarele, iar în cele din urmă au și izbândit, în 2022 într-o finală ”a desculților” din țări nu în primul rând vecine ci în special ”bananiere” și corupte în asemenea hal încât tocmai de aceea și pot fi poligon de manevră pentru meschine interese geostrategice ale urzitorilor din umbră fără granițe și Dumnezeu, așa încât ce mai atâtea pregătiri în colectiv pentru un întreg campionat al Ligii a II-a, din moment ce Rectorul protector aștepta cu febrilitate acasă ocazia unei noi efuziuni tipic ”electorale” a înălțării învățământului universitar de pe Bega și prin intermediul sportului pe cele mai înalte căi de civilizație și progres, al fotbalului în mod particular, într-atât de studențesc și veritabil în autenticitatea sa. Oare?
Și-au descălecat ”campionii Europei” după finala cu ucrainienii, și n-are continentul niște universități mai fotbalistice decât la Timișoara și undeva în dictatura încârligată de peste graniță, iar puerilii locului au sărit nevoie mare să titreze exclamativ cu litere de-o șchioapă că ”galben-albaștrii” politicianului Pirtea cu inserții roș-galbene ripensiste au rupt gura Apusului dar și tuturor punctelor cardinale. Destinația râvnită, mai importantă în estimările promotorilor decât un parcurs principial corect, ”șuntat”, deși s-ar fi racordat mai just necesarei rigori academice.
Ăștia suntem de fapt iar Europa ne-a mai întins o scenă la picioare, pentru a ne desfășura fără a ne uita în oglindă.
Și-a ne reaminti cine suntem.
Drept recapitulare a ultimelor 10 luni, pătrași ai unei Timișoare fotbalistice defectându-i-se nocturna principalei arene încă din prima repriză a primului meci jucat în 2022 în întreaga țară la nivelul Ligii a II-a, și încă în compania liderului care avea să promoveze, și încă ”în direct” la nivel național, scurtcircuit grăbind deja din februarie trecerea ”în carantină” a bătrânului fost ”1 Mai”.
Ai unei Timișoare fotbalistice care tot în februarie 2022 afla dinspre vârful celei mai bine clasate grupări a Banatului în sportul în 11 românesc, Ripensia cea parteneră Universității de Vest, că s-ar reorienta din vară prin înscrierea cu o treaptă mai jos, în Liga 3, indiferent de rezultatele criteriului sportiv al sezonului de primăvară.
Și ai unei Timișoare fotbalistice care la sfârșitul respectivului sezon de primăvară suferea retrogradarea la baraj în Liga 3 a exponentei culorilor mult iubite în Banat, alb-violet, măsură reală a decăderii copioase a jocului pe dreptunghiul verde la malurile Begăi.
Dar aceste ”calamități” și naufragii sunt pur și simplu ”înghițite”, la câtă lipsă de integritate mustește în societate în general și în fenomenul fotbalistic în particular, restriște pe fondul căreia unii și-au permis insolența de a abera despre vreo campioană europeană în fotbal la Timișoara.
Indivizi cărora doar la numai 5 luni după ce iarna nu-i ca vara ar trebui să li se indice lecturarea clasamentului sezonului de toamnă în Divizia D Timiș, cu CSU Universitatea de Vest din Timișoara pe locul 17 în liga a patra județeană, 17 din 19 participante încă în întrecere. Și nici cea mai mică rușine în privința galben-albaștrilor, apărându-și șansele în limita posibilităților, dar exagerate au fost ”salvele” din vară în urma unei reușite internaționale în orice caz de duzină dar în tot cazul nu strict și pur ”studențească”.
Fală deșartă pe malurile Begăi, motiv pentru care înadins Sporttim a omis completarea orchestrării trompetistice, drept luare tacită de poziție vizavi de abordarea românilor. Care într-adevăr n-au încălcat regulamentele, dar au călcat în picioare un cod nescris și mutual convenit al sportului studențesc, iar indiferent dacă ar fi ”comis-o” și alții, din străinătate, n-ar fi trebuit nici măcar asta să fie treaba noastră, conform reflexelor cu ”capra vecinului”, ci să-și vadă strict de respectarea propriilor principii. Care pesemne sunt sublime însă lipsesc cu desăvârșire, de unde și ”problemele” societății românești, dar de ce ne-o merge oare așa? Păi fix de-aia.
Când va merge vreo echipă universitară românească învingătoare pe plan intern și va smulge o victorie externă cu studenți selectați ”din cămine”, atunci respectiva veste va fi demnă de semnalat iar succesul poate chiar mai prețios decât vreun amăgitor trofeu continental.
Până atunci însă, anul 2022 va rămâne pentru fotbalul timișorean strict doar cel al oferirii unei ”campioane europene”, ce mai ironie!, căci în rest, privind spre locul de baraj ocupat de cea mai bine clasată formație de pe Bega în fotbalul românesc, Ripensia, pe 15 în Liga 2 după 16 etape, în regres după ce încheia toamna pe 11, 12 respectiv 14 după cele câte 21 de runde ale întrecerilor mai consistente din 2017, 2018 și 2019, te ia cu frisoane.
Și ce-o fi fost în vară în capul ”profesioniștilor” Ripensiei, să se pregătească în efectiv descompletat pentru această alunecare cu două trepte de la încheierea unei toamne la alta, numai secund-divizionarii vor ști. Desigur, n-a ajuns Ripensia pe o poziție de baraj pentru că i-a lăsat pe alde Piftor să joace împotriva studenților amatori pe când ar fi trebuit de fapt să se antreneze în grup cu colegii lor de club, dar micile detalii care se adună alcătuiesc întregul, iar întotdeauna funcționează negreșit resortul cauză-efect, resimțit și de concitadina Politehnica, retrogradată în primăvară la baraj dar totuși reinstalată în vară de unde a căzut, în consecință ajunsă până în iarnă pe un loc inferior celui de baraj.
În totul și în toate sunt aceleași rele semințe ale furtului propriei căciuli, tâlc nedetectabil în absența unui anumit nivel al conștiinței, iar că este vorba despre ”Poli” în ”violet”, despre ”Ripi” cea îngăduitoare în parteneriatul său de farmec și vis cu UVT sau despre însăși Universitatea de Vest din Timișoara, toate se mint frumos, dar frumos, frumos. Pe locuri precum 19, 15 sau 17.
Iar în acest vid valoric și calitativ e suficient a se ivi prin învăluire dinspre împrejurimi un pasionat chiar priceput și cu har, care timișorean Cosmin Stan făurind un an memorabil pentru CSC Dumbrăvița – o nou-promovată în Liga 2 mai bine clasată, a scos indirect la iveală copleșitoarele limitări de pe malurile Begăi. Care limitări, în lumina ascensiunii de nicăieri și din puțin a junilor alb-verzi, s-au evidențiat de la sine pe cât de covârșitoare sunt.
Aspect prin prisma căruia, în ceea ce privește starea reală de fapt din fotbalul timișorean, slava Ucrainei, ăăă, pardon, a galben-albaștrilor UVT, ar fi trebuit a fi mai ponderată și mai echilibrată, mai de bun simț și fără surle și trâmbițe, fără exclamații, nu de alta dar o anumită muscă de pe căciula indulgenților permițând ”împrumuturile” între ”partenere”, de la pseudoprofesioniști la pseudostudenți, ar fi putut să facă hernie la ditamai bătăile în tobă.
Acestea fiind zise, nici nu suntem hateri – cum lesne am putea fi percepuți, și nici nu ne-am pus deloc paie în cap cum că ne-am opune pare-se ”progresului” spre înălțimile unui trofeu continental, ci doar am pus acel necesar punct pe i.
Căci fotbalul local chiar suferă dar chelul și-a luat tichie de mărgăritar din arenă studențească. (foto: uvt.ro)
