„Transpiră” din insula invadată, conform rezultatelor investigaţiei în baza unor date oficiale, că nu mai puţin de 141 de milioane de lire sterline din dările contribuabililor britanici au fost cheltuite din 2022 pentru a asigura migranţilor clandestini, „deghizaţi” în „solicitanţi de azil”, inclusiv bilete de acces la meciuri de fotbal sau vizite-tur ale unor stadioane, printre altele precum lecţii de… DJ sau console Play Station.
Oricum cu foarte mari probleme în urma celor două mari războaie în care insularii erau împinşi şi târâţi în secolul trecut împotriva voinţei lor, în 1973 le era semnată sentinţa ce-i condamna irevocabil la toate cele care aveau ulterior a fi puse la cale în următoarea jumătate de secol, odată cu aderarea atunci a Regatului Unit, laolaltă cu Danemarca – ambele din septetul Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, la Comunitatea Economică Europeană reunind din 1957 şase state, şi-anume Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi RFG conform componenţei iniţiale a acesteia, şi-având drept obiectiv principal dezvoltarea unei pieţe comune, oferind libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalului, libera circulaţie a produselor fiind stabilită în principiu printr-o uniune vamală a sextetului.
Toate bune şi frumoase doar la prima vedere, repercusiunile în timp ale aderării din 1973 echivalând de fapt cu sentinţa condamnării Regatului Unit la naufragiul pe post de stat eşuat cu care se confruntă la ora actuală.
Efecte bineînţeles asociate de către necunoscători, foarte puţin informaţi şi mai ales dezinformaţi, în baza unei întregi propagande unionale, a retoricii manipulării şi fricii, a atâtor clişee prefabricate şi şabloane convenţionale, cât se poate de convenabile „sistemului”, tocmai aşa-zisului „Brexit”.
Când de fapt nimic din starea actuală înrăutăţită n-are de-a face cu decizia necesară şi populară de retragere a Regatului Unit din struţocămila unională oricum pe cale de inexorabilă dezintegrare, totul legându-se în schimb, conform analiştilor pertinenţi şi stăpâni pe subiect, de aderarea premeditată din 1973, identificată astfel ca atare ca sâmbure al neajunsurilor ulterioare.
Fals asociate actualmente aşa-zisului „Brexit”, într-atât de convenabil retoricii propagandiste, într-un alt superficial exerciţiu de raportare la simptome şi nu de semnalare a cauzelor ducând în timp la consecinţele inevitabil negative.
Iar pe-acest fond al problemei, complicaţiile doar s-au amplificat inclusiv prin diversificare.
Şi sub forma migraţiei clandestine în valuri, camuflată sub masca umanitarismului, prin prisma „solicitanţilor de azil” şi a „refugiaţilor”.
Cărei migraţii i se asigură, conform auditului efectuat de cotidianul The Telegraph în rândul a 110 aşa-zise „autorităţi” locale şi republicat în presa nealiniată sub titlul „Consiliile cheltuie 141 MILIOANE lire cash ale plătitorilor de taxe pentru a da migranţilor Play Station, lecţii de DJ şi bilete la meciuri de fotbal”, nişte bunuri şi servicii pentru care nativul băştinaş e nevoit a scoate bani din buzunar.
Cheltuială pe seama căreia autorii consemnării remarcă pe bună dreptate că nu face obiectul „liberalismului” bine intenţionat, identificând în schimb drept obiectiv al acestei stratageme încurajarea unui şi mai intens flux al imigraţiei şi solicitanţilor de azil în insulă.
Iar datele investigaţiei n-au nicidecum darul de a stârni satisfacţia britanicilor, dimpotrivă, doar răsucind cuţitul în rană.
Tocmai în contextul în care numeroase consilii locale insulare se confruntă cu severe constrângeri bugetare, multe dintre consilii propunând deja creşterea la maximum cu începere de anul viitor a taxelor locale.
Iniţiativele favorabile celor ajunşi în insulă fiind finanţate prin granturi din partea Ministerului de Interne, în ciuda creşterii presiunii resimţite de finanţele publice, dar şi a creşterii vertiginoase a găzduirii migranţilor în hoteluri de când cu preluarea „puterii” de către laburişti în iulie 2024.
Astfel, între exemplele enumerate conform investigaţiei, Consiliul Bristol, deşi se confruntă cu necesitatea de a stinge datorii de 53 de milioane de lire sterline, a cheltuit 270.389 lire sterline din grantul guvernamental pentru a-i duce pe migranţi la meciuri de fotbal.
Iar Consiliul Denbigshire din Ţara Galilor a plătit 550 de lire sterline pentru ca solicitanţi de azil să efectueze turul oficial organizat al incintei stadionului lui Liverpool FC, Anfield.
Exemplele putând continua.
Sub forma a 6.900 lire alocate de către consiliul sud-londonez Croydon pentru lecţii de instruire în îndeletnicirea de… DJ, dintr-un total de 317.224 lire prevăzute drept servicii suplimentare pe adresa celor sosiţi.
Sau a 496 de lire sterline de către Consiliul West Sussex pentru ore de… yoga.
Consiliul laburist al aşezării galeze Cardiff oferind îndrumări în îndeletnicirile de circ şi lecţii de… Tai Chi.
Mai multe consilii finanţând lecţii de conducere rutieră, cel al comitatului Staffordshire cheltuind 18.000 de lire pe sesiuni teoretice iar Bracknell Forest în valoare de 300 de lire pentru ore practice rezervate afganilor.
La care Rupert Lowe, cunoscutul ex-preşedinte al prim-divizionarei Southampton FC, actualmente membru al parlamentului din partea partidului Reform UK, a catalogat situaţia ca fiind „dezgustătoare” şi a solicitat urgenta reconsiderare a sistemului: „Nu jocurilor pe computer, lecţiilor de şofat, telefoanelor, laptopurilor şi orice altceva. Ar trebui să primească doar un bilet de avion dus.”
William Yarwood, din partea „Alianţei plătitorilor de taxe”, semnalând că „contribuabilii vor fi furioşi că există un mai mare interes în a cumpăra Play Station pentru solicitanţii de azil decât pentru a astupa găurile în carosabil. În vreme ce britanicii înghit decăderea reţelei de transport auto şi declinul serviciilor publice, ei au tot dreptul să întrebe care sunt cu adevărat priorităţile Consiliilor”.
Cheltuielile în ansamblu ale Ministerului de Interne al guvernului de la Londra pentru aşezarea noilor sosiţi din intervalul 2023-2024 fiind de 5,4 miliarde lire sterline şi în creştere cu 38% de la un an la altul.
Iar o grămadă de alte date statistice sugerează indubitabil, la fel, că insula are totuşi… limitele ei iar „corabia ia treptat apă”. Până va deveni în cele din urmă de nerecunoscut. O ţară datoare vândută şi aidoma uneia din lumea a treia, dar încă totuşi cu aere şi retorică de superputere.
