A patra oară 6 goluri în retur. Declarații și GALERIE FOTO: ASU Politehnica – Cocoșul 6-0

Imagini și declaraţii la cald de la ASU Politehnica Timișoara – Cocoșul Orțișoara 6-0, apropiindu-i și mai mult pe alb-violeți de câștigarea Diviziei D Timiș.

Sorin Brîndescu, antrenorul lui ASU Politehnica, a spus după a 14-a victorie succesivă a liderului în returul ligii a patra că ”am întâlnit o echipă bună dar astăzi noi am repetat jocul foarte bun din repriza secundă de la Sânnicolau Mare, cu Unirea. De această dată nu am mai primit gol. Meciul de astăzi a fost bine pregătit la antrenament, mai ales după jocul din etapa trecută, când am primit două goluri foarte repede, iar azi nu s-a mai repetat. Dorim să jucăm cât mai bine până la sfârşitul campionatului, pentru a avea încredere şi să pregătim cât mai bine cele două jocuri de baraj. Meciul de Cupă îl jucăm pe Tehnomet săptămâna viitoare, miercuri, şi îl abordăm cu toată încrederea”.

Gheorghe Chimiuc (antrenor Cocoşul Orţişoara): ”Arbitrul nu trebuia să-i ajute pe ASU, pentru că ei sunt capabili să câştige singuri, fără ajutorul nimănui. Nu mai am cuvinte, sunt foarte supărat pe băieţii mei”.

Ciprian Trancă (director sportiv, Cocoșul Orţişoara): ”Prea sever este scorul, dar de departe ASU Politehnica este cea mai bună echipă din acest campionat. Sperăm să scăpăm odată de ei. Sunt nemulţumit de atitudinea unor jucători de la care mă aşteptam la altceva şi aveam pretenţii de la ei. Le doresc succes la baraj, să promoveze, și au o galerie superbă, nu văd cum au atâta suflu în ei… Chiar au cântat tot meciul!”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + doi =

 


Alte articole legate de acest subiect: