Deşi nu principal protagonist al jocului în sine – care neîndoielnic rămâne sportivul participant la disciplina în 11 practicanţi, arbitrajul a tot crescut în timp în proeminenţă din cele mai spinoase motive într-o naţie într-atât de coruptibilă pe fondul compromisurilor induse în cascadă în regimul socialist şi exacerbate în postdecembrism, în pofida faptului că fluierarea şi semnalizarea din steguleţ ar fi trebuit a rămâne întru sănătatea organică a fenomenului doar la stadiul acelor utile accesorii asociate în „completarea” întrecerii sportive în sine, şi nu prin propulsarea adesea în prim-plan, însă dacă tot a căpătat arbitrajul atâta anvergură în percepţia consumatorilor sportului rege intern în ultimii peste 30 de ani, cu un rol tare nefast în acest sens jucat de nepotrivitele „disecţii” de la „Procesul etapei”, după chipul şi asemănarea unui fals profet crezându-se şi eronat considerat a fi vreun Alfa şi Omega al ilustrării realităţii lumii arenelor, dar fără a se insista atunci în plus şi-n paralel pe metehnele observării acoperindu-i şi implicit întreţinându-i arbitrajului hibele, atunci, dacă tot i s-a acordat atâta şi-atâta putere, să pomenim şi-n aceste rânduri aspecte din sfera trimişilor delegaţi prin a puncta una-alta despre… observare.
Nicolae Grigorescu demisiona nu tare demult invocând motive de sănătate din activitatea sa la AJF Timiş, mai exact la Comisia Judeţeană de Arbitri, convenabilă modalitate de ochii lumii în interesul părţilor de a masca renunţarea de către “Asociaţie” la serviciile sale la CJA, însă iată că ex-asistentul lui Crăciunescu tocmai a reapărut în cadru ca observator în liga a IV-a judeţeană, coincidenţă sau nu, de când cu creşterea baremurilor de către cei din Pop de Băseşti.
Baremurile firesc mai mari din sistemul divizionar sub egida FRF inducându-i în schimb o suficientă stare de bine în vremea în care era “demisionar” pe plan judeţean pentru a efectua şi în continuare observări ca trimis al forului federal naţional la întâlniri din eşaloane superioare.
Mai sănătos aşadar pentru a efectua observări în delegaţii prin ţară, dar insuficient de sănătos în acelaşi timp pentru a le efectua la nivel judeţean?
Slavă Domnului că Nicolae Grigorescu se simte mai bine pentru a observa şi pe pitoreştile coclauri ale Diviziei D Timiş, momentan pe raza mai scurtă de acţiune de la Giarmata la „Electrica”, dar întrebarea e dacă într-adevăr şi-a şi revenit pe deplin.
Căci mai toată lumea din fenomen ştie, nimic nou sub soare, dificultăţile cu care se confrunta reputatul fost şef al CCA dat fiind cochetarea cu jocurile de noroc, cu toate consecinţele neplăcute ale acestei adicţii.
Iar în ciuda substanţialelor venituri şi multiple beneficii de care se bucură FRF, ioc susţinere de exemplu sub forma consilierii necesare smulgerii rădăcinii răului acestei dependenţe.
Care i-a influenţat negativ existenţa şi starea de bine, înfrânându-i şi capacitatea de a-şi înfrânge adicţia, dimpotrivă, alimentată fiind de indulgenţa nesănătoasă a unor semeni de a-l împrumuta financiar, nu pe post de rezolvare a problemei, ci drept parte a acesteia, exacerbând-o.
Şi ca o paranteză, nu-i absolut nici cea mai mică ruşine vizavi de acest lanţ al slăbiciunilor, pudoarea neavându-şi deloc rostul dat fiind că-i vorba doar despre rezolvabile aspecte ce pot căpăta un caracter trecător în cazul chibzuitei lor abordări deschise, iar atât să şi fie răul într-o societate în care s-a ajuns de exemplu, într-un elocvent contrast cât se poate de semnificativ, ca mult, mult mai tineri semeni să se stingă din senin sau cu zile. La care, privind lucrurile dintr-o perspectivă comparativă, provocarea cu care se confruntă fostul „preşedinte al arbitrajului românesc” ajuns la 70 de primăveri – multe înainte!, e realmente o bagatelă.
Mai nimeni n-a fost însă suficient de perspicace în cazul lui “Grig” pentru a-l orienta spre binele tuturora în direcţia unei consilieri de specialitate, care, în cazul unei competente detectări a cauzelor reale de la bază şi a unei eficiente aplicări a consilierii – iar nu chiar toţi “marii specialişti” în varii domenii din ziua de azi sunt doar precum ciupercile după ploaie, câte unul chiar mai având chemare vocaţională şi potenţialul de a veni în întâmpinarea nevoilor reale ale oamenilor, ar fi putut induce extirparea viciului.
Din contră, Grigorescu se rostogolea din împrumut în împrumut, într-un duel inegal cu curmarea dependenţei, doar amânând spulberarea problemei ce putea fi atacată din faşă şi care nu i-ar fi afectat implicit şi starea de bine, încât i-a fost influenţată negativ şi activitatea la AJF Timiş, ducând până la stoparea sa.
După ce Nicolae Grigorescu a încasat, la cârma Asociaţiei Judeţene de Arbitraj fiind, taxe aferente aplicării vizei asigurându-le arbitrilor şi în continuare dreptul de activitate în această capacitate la nivelul eşaloanelor “fotbalului mic”, fără însă ca unii să se aleagă la mână cu o dovadă a efectuării plăţii, şi în acest caz, precum cel al primirii de bani sub formă de împrumut, fiind vorba despre o potenţială sursă pe post de tentaţie în sensul alimentării dependenţei, sau utilă pentru stingerea datoriilor în care se prinsese.
Nu-i tocmai foarte clar dacă ceea ce prelua dinspre arbitri se şi regăsea în contabilitatea AJFT dar cert e că sunt şi unii arbitri care au aruncat în timp prosopul – pierderi ale unei bresle tot mai diluate valoric, partea intermediară pretinzând că lucrurile ar fi într-un fel, cealaltă, că n-ar fi tocmai aşa, de unde şi ruptura indusă nu demult de „Asociaţie”, acoperită sub forma demisiei de către fostul şef al CJA timişene invocând starea de sănătate.
S-a cusut cu aţă albă o demisie pentru a nu „da rău” expedierea sa de către „Asociaţie”, care şi emitea o „lacrimogenă” la vremea despărţirii la 28 iulie 2022, bla-bla cum că „în calitate de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş doresc să vă informez cu privire la faptul că domnul Nicolae Grigorescu, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri, a demisionat din funcţie, din motive medicale. Este o pierdere semnificativă pentru noi toţi, deoarece domnul Grigorescu a fost un arbitru de excepţie şi a adus o contribuţie inestimabilă în dezvoltarea și promovarea arbitrajului în județul nostru. Colaborarea noastră cu el a fost una fructuoasă și inspirată, iar pasiunea și dedicarea sa pentru arbitraj au fost întotdeauna evidente. Doresc să îi mulţumesc lui Nicolae Grigorescu pentru tot efortul depus şi pentru modul exemplar în care a condus Comisia Judeţeană de Arbitri. În aceste momente, înţelegem că sănătatea domnului Grigorescu este prioritară şi îi transmitem toate gândurile noastre bune pentru o recuperare rapidă şi completă. În continuare, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş va face tot posibilul pentru a asigura continuitatea şi buna funcţionare a Comisiei Judeţene de Arbitri. Astfel, de activitatea acesteia se va ocupa în continuare domnul Zaharie Ciev, vicepreşedintele actual al CJA şi este important să ştiţi că AJF Timiş va fi alături de voi în orice demers şi va continua să sprijine dezvoltarea arbitrajului în judeţul nostru.”
Iar AJF Timiş se face şi ar pretinde acum că nimic nu s-ar fi întâmplat, trimiţându-l pe Nicolae Grigorescu în calitate de observator atât la inaugurarea vineri de la ora 18:30 a etapei a III-a a Diviziei D Timiş odată cu jocul CSC Millenium Giarmata – CSO Deta, încheiat 2-1, cât şi sâmbătă 14 septembrie la matineu pe „Electrica” în runda a V-a a eşalonului 4, la meciul CSU UVT – CSO Deta, reactivându-l tacit după scoaterea camuflată din scenă în 2022.
Altfel, revenind la acel comunicat ca o mai mică paranteză, apropo de „înţelegem că sănătatea domnului Grigorescu este prioritară”, să se fi conştientizat priorităţile la fel de bine în trecut de către „Asociaţie”, prin simpla înlocuire a variabilei nume, „X”, de exemplu în cazurile lui Florian Mierea ori Alexandru Dumitraşcu, ex-secretarul general al AJFT revenindu-şi Slavă Domnului, însă fostul sufletist al sectorului juvenil şi nu numai găsindu-şi în schimb sfârşitul dar şi liniştea, Dumnezeu să-l odihnească în pace!, în toată alergătura sa, „frecat” fiind ca destoinic cunoscător bun la multe şi util forului din Pop de Băseşti. Închisă paranteza.
Care fiind aşadar oare tâlcul şi scopul real al reintroducerii lui Grigorescu „în schemă”, că doar n-au fost reactivaţi recent mai mulţi experimentaţi observatori, delegaţi ori arbitri, ceea ce ar explica una-alta, ci iată, strict „pe sprânceană”!?
„Pe sprânceană” pentru cel nu demult demisionar prin a invoca motive de sănătate.
Care-o fi poate sprijinit camaradereşte pe fondul recentei măriri a baremurilor de către şefie în discreţionara măsură estivală pe care a adoptat-o fără consultare.
Dar care “Asociaţie” ar fi făcut bine în conjuncţie şi cu forul „de la centru” a-l susţine în detaşarea de-acele evitabile altfel de jocuri spre care derapa.
Se speră că, abordând lucrurile la suprafaţa problemei, prin a-i asigura fostului conducător al CCA un venit suplimentar, care să-i uşureze necesităţile de ordin financiar, s-ar mai şi stinge şuşotelile pe la colţuri ale unor nerăbdători în a-şi vedea “investiţia” în jocuri de noroc returnată la sursă.
Când de fapt, deloc de mirare, AJFT n-are chemarea de-a-i oferi colacul realmente salvator în vâltoarea în care se lăsa prins în aşa-zisul “stil de viaţă” bineînţeles de import dinspre iluştrii parteneri de la apus dar şi al aşa-zisei “civilizaţii”.
Asta din moment ce “greii” AJF Timiş nu se pot ajuta în primul rând pe sine, captivi fiind pseudoalimentaţiei de chiolhan considerată în societate pe pilot automat drept bună şi „sănătoasă” în totală necunoştinţă de cauză, care bineînţeles doar le exacerbează confruntarea eşuată cu pântecele.
Nimeni n-are pretenţia ca inşii acestor zile de pe urmă s-aducă aidoma unor generali prusaci de odinioară, ca traşi printr-un inel, precum exemplar îşi afişau prestanţa masculi de altădată, ai unor vremuri mai curate spiritual, sufleteşte, moral şi mental, dar “mai mari” ai “Asociaţiei” n-aduc nici pe departe a “oameni de fotbal”, nici atât de sport, deşi în convingerile limitative din folclorul naţiei ar fi fără doar şi poate identificaţi şi asociaţi tocmai tiparului „bărbatului bine”.
Ci mai degrabă a sfere rostogolitoare spre următoarea masă copioasă, la fel de nesănătoasă în fapt şi amplificându-şi îmbătrânirea prematură într-o inconştientă spintecare grosieră cu toporul din acei ani de viaţă într-o totală capacitate funcţională.
Iar asemenea dependenţi de-ai pseudonutriţiei cum ar şi putea oare alina un dependent de alt tip!?!
S-au prins de după umeri, iar schiţa caragialescă are şi o suită nu doar de figuraţie şi de decor alcătuind corul nemulţumiţilor pe sub mustăţi. Să nu-l fi împrumutat, că doar l-au “îngropat” şi mai mult.
Dar ce să le mai şi ceri semenilor în general în aceste vremuri realmente post-gândire, timpuri doar ale fugii după bani ca scop interesat în sine!? Existenţiala interogaţie, încotro ne grăbim şi de ce?
Căci altfel mai marele AJFT, remunerat fiind oricum lunar cu miile din “dările” cluburilor afiliate pentru a administra şi-n acest mandat fotbalul judeţean, n-ar mai intra şi-n pielea delegatului de joc recipient al baremului aferent, majorat din scurt peste vară tocmai de către decidenţi în lipsa unei împărtăşiri consultative urmată de un scrutin.
Ci s-ar mulţumi cum ar fi firesc cu arhisuficientele mii dinspre un alt organism bugetar al sistemului, Consiliul Judeţean Timiş, plus cu miile pe lună din partea Federaţiei Române de Fotbal, în calitate de trimis delegat de joc al forului din strada Sergent Şerbănică Vasile la prăfuitele şterse partide ale eşalonului asociat dinspre “centru” începerii “marii performanţe!”
Unor dependenţi nu le este chiar de-ajuns, mai tot trebuindu-le, dar este mai mult decât discutabil să mai încasezi şi sutele baremului rotunjit din moment ce te-alegi lunar cu mii din toate plăţile afiliaţilor pe adresa AJFT.
De parc-a-i fi salariat şi nu gestionar al bunului mers al lucrurilor în fotbalul “ciocului vestic”.
Când s-ar cădea de fapt exercitarea onorifică a funcţiei şi direcţionarea veniturilor spre copii, juniori şi-n general fenomenul în sine, cu toate nevoile sale reale, doar că tare mulţi români chiar n-au deloc simţul ridicolului.
De unde şi toate cele puse zilnic la cale în această rătăcită naţie spre nicăieri, de către impetuoşi convenţionali fără dubii în exersarea interesată a pârghiilor post-gândirii.
Nici de mirare implicit că-ntr-un asemenea cadru şi climat fotbalistic s-a derapat la unison în 2022 spre unanimitatea 272-0, o enormitate nemaipomenită nici chiar în vremuri totalitare ceauşiste, salvând un „2,75% abţineri” de impresie artistică.
Puţin de mirare implicit că în aceeaşi rundă a treia mai marele “Asociaţiei” şi-a exercitat şi rolul de delegat de joc la întâlnirea celor de la CSU UVT Timişoara cu CSC II Ghiroda şi Giarmata Vii, încheiată cu 7-0, tot „universitarii”, coincidenţă sau nu, urmând a fi aşadar „călcaţi” şi de un alt „greu”, în runda a V-a.
Dependenţi şi dependenţi cu banul buruiană a tuturor relelor în fenomenul acestui frumos joc siluit de-a binelea de felurite personaje, încât iniţiatorii din secolul al XIX-lea ai acestui sport pesemne se răsucesc în mormânt, la constatarea neplăcută a daunelor, pe mâinile cui a încăput şi cine-a ajuns a-l altera încet şi sigur; nefiindu-le cu-adevărat devotaţi slujbaşi onorând un privilegiu, ci ferm convinşi că totul şi toate li s-ar cuveni.
Unii ar trebui să-l administreze din rolul de modele exemplare prin a-i cultiva toate faţetele sale, astfel încât să-l dezvolte armonios – ca un tot unitar în care absolut toţi sufletiştii fenomenului să-şi aducă aportul în spirit colectiv, iar spiritul sportului şi al jocului, având fair-play-ul din toate punctele de vedere etalon reper şi carte de căpătâi, să primeze fără doar şi poate.
Însă realitatea din teren e că un grup relativ restrâns a deturnat în Timiş la discreţia sa, “pe persoană fizică” şi pe-alocuri încălcând stipulări statutare, ceea ce-ar trebui să fie neîndoielnic un bun comun al bănăţenilor iubitori ai disciplinei în 11, de la cel mai venerabil observator şi până la ultimul copil de mingi.
Şi bineînţeles cu presa parte integrantă a fenomenului, şi nu doar… o anumită parte a sa, cea linguşitoare “de casă” şi lipsită totalmente de dentiţie, alimentată cu “bezele” atunci când “interesele o cere”, pentru a proiecta în imoralitatea sa chiuretată de rost şi menire dar mufată în schimb tot dependenţei de încasări întreaga propagandă mincinoasă a ahtiaţilor şi după imagine, generatori implicit ai falselor impresii din gama aparenţelor care înşeală, mai totul o iluzie.
Când realitatea e că fenomenul a fost târât într-o stare de îmbolnăvire, pe avarii, după chipul şi asemănarea dregătorilor care au dovedit în varii cazuri că nu meritau cu-adevărat privilegiul onorant de a-l administra.
Ba forţând “demisii” pe motiv de boală, ba încuviinţând delegări odată baremurile rotunjite aidoma taliei.
Iar până când toate aceste contraexemple nu-şi vor vedea mai degrabă de tratarea propriilor felurite slăbiciuni omeneşti, nici fotbalul din „ciocul vestic” nu va avea cum să se însănătoşească.
Momentan fiind inflamat la greu.
Cu gradul de toxicitate şi nocivitate amplificat brusc la ceasul alegerilor la fiecare 4 ani, atunci când toată contaminarea – din frici şi convingerile limitative ale compromisurilor constrângând conştiinţele strict la nivelul burţii şi al coatelor ascuţite în strânsoarea intereselor de grup şi clică – este deversată fără căpătâi în urna de vot.
Sau cea mai bună dovadă că fenomenul îşi şi merită totuşi absolut din plin decidenţii care-l taxează, vlădică şi opincă şi meritându-se reciproc, iar „vinovat” fiind nu aspiratorul cerşetor de sufragii, ci cel care-l preferă şi validează pentru încă 4 ani. Pentru a fi ulterior dus cu preşul sub masca mereu a celor mai bune intenţii.
Mască în coborâre vara sub bărbie, barem majorat. Iar toamna, iarna şi primăvara, baremul! Cine mai prinde primăvara.
