Juriştii forului mondial sunt aproape cu certitudine puşi pe treabă în rescrierea unor prevederi contractuale din reglementările de transfer stipulate de FIFA, dat fiind evaluarea efectuată de către Curtea Europeană de Justiţie în cazul lui Lassana Diarra.
Fost internaţional francez mijlocaş al celor de la Chelsea, Arsenal, Real Madrid şi Paris Saint-Germain care în urmă cu 10 ani o lăsa pe Lokomotiv Moscova, atrăgându-şi o suspendare şi penalizare de 10 milioane de euro pentru încălcarea contractului.
Un an mai apoi, pe când încerca să-şi reînnoade cariera în Belgia, la Charleroi, FIFA refuzându-i emiterea certificatului de transfer internaţional.
Belgienii insistând pe-atunci că nu-s cu nimic datori moscoviţilor în baza unui cuantum compensatoriu impus de FIFA pentru „Cocoşul galic” care avea a strânge până în 2016 la ale sale 34 de selecţii pentru Franţa, pe prima bifând-o în 2007.
Diarra avea în cele din urmă a nu mai ajunge să joace pentru Charleroi, preluat fiind de Olympique Marseille, după care Al Jazira, în Qatar, respectiv PSG i-au fost frugalele ultime destinaţii înaintea retragerii în februarie 2019.
După care Diarra a demarat o acţiune pe calea legii în Belgia împotriva FIFA, reprezentat fiind de către Jean-Louis Dupont, nimeni altul decât avocatul care ducea la verdictul „Legii Bosman” în decembrie 1995.
Încât unii observatori ai situaţiei au pomenit de o potenţială „Lege Diarra”, deşi Curtea Europeană a validat de ceva bună bucată de vreme sistemul contractual de transfer al arenei fotbalistice ca formă esenţială de menţinere a stabilităţii în structura jocului profesionist la nivel internaţional.
Ceea ce a fost recunoscut de către CEJ în cazul Diarra, stabilind totuşi pe de altă parte că FIFA a fost în eroare în a se folosi de pârghia certificatului de transfer internaţional ca măsură disciplinar punitivă.
Dupont a subliniat că şi alţi jucători „arşi” prin “aceste reguli ilegale” ar putea solicita compensaţii şi că întregul sistem de transferuri este ameninţat.
Ceea ce a fost negat de Emilio Garcia, ofiţer şef de conformitate juridică al FIFA: “FIFA e satisfăcută că legalitatea principiilor cheie ale sistemului de transfer au fost reconfirmate în decizia de azi. Care pune sub semnul întrebării doar două paragrafe din 2 articole ale reglementărilor legate de statutul şi transferul jucătorilor.”
După evaluarea din partea celor de la CEJ cazul revenind pentru un verdict în tribunalele belgiene, incluzând contestata aplicare a compensaţiei, vizavi de care inclus în speţă e aspectul că Diarra încălca prevederile contractuale odată ce-i întorcea spatele lui Lokomotiv.
Iar European Club Association (ECA), repretentant al 700 de grupări profesioniste de fotbal de pe continent, a remis un comunicat oficial în lumina „deciziei CJEU în cazul privitor la Lassana Diarra”.
ECA recunoaşte că verdictul concluzionează că anumite prevederi din reglementările legate de statutul şi transferul fotbaliştilor, acel RSTP al FIFA, „Regulations on the Status and Transfer of Players”, al căror scop este de a menţine stabilitatea competiţională şi contractuală, se arată a fi în contradictoriu cu legislaţia unională, decizia finală urmând a fi adoptată la nivel naţional în sistemul judecătoresc al Belgiei.
„Deşi judecata naşte certe preocupări”, după cum continuă ECA, reacţia acesteia „observă că prevederile analizate de CJEU se referă la asecte specifice ale RSTP”, care „în mare rămân valide”.
Una peste alta, ECA fiind încrezătoare că „în general acest sistem funcţionează bine şi reuşeşte a găsi necesarul echilibru”.
Cât de bine cu adevărat, rămânând de urmărit şi prin prisma judecării în continuare a acestui „caz Diarra” trenând cu anii.