ACS Atletico Timișoara, un trofeu și o cupă de golgheter cu copiii de 2006 și 2007 în Austria

Bune experiențe în procesul de formare al copiilor și juniorilor sunt turneele internaționale iar pentru două grupe de copii din generațiile 2006 şi 2007 ale clubului ACS Atletico Timişoara tocmai a existat o astfel de oportunitate, echipele pregătite de Adrian Bungău participând la un turneu de jocuri în Austria, din care nici nu s-au întors cu mâna goală, câştigând un trofeu iar cupa de golgheter revenindu-i lui Robert Tomuş, cu 12 reușite.

Grupa de 2006 a celor de la ACS Atletico a disputat 4 meciuri în turneul în țara alpină, Wiesen impunându-se cu 2-1 şi remizând 1-1 în prima ”dublă”, în care golurile timișorenilor au fost marcate de Alexandru Joiţa şi Laurenţiu Luca, iar Rohrbach câștigând cu 3-1 respectiv 2-1, partide în care bănățenii au înscris prin Laurenţiu Luca respectiv Ştefan Vlădu.

Lotul de jucători al timișorenilor a fost compus din Sebastian Driţan, Ştefan Vlădu, Raul Buzatu, Ionuţ Matei, Bogdan Markus Bunoiu, David Iacovonea, Laurenţiu Luca, Ardel Luca şi Andru Joiţa.

Grupa de 2007 antrenată de Bungău a câştigat toate cele trei meciuri jucate în Austria, marcând 14 goluri fără a încasa vreunul iar goleador fiind Robert Tomuş, cu 12 reuşite.

Rezultatele au fost foarte bune, și anume Wiesen – ACS Atletico Timişoara 0-8, marcatori fiind Tomuş – chiar de 5 ori, Moiş, Buzatu şi Crăciunel, precum și Rohrbach – ACS Atletico 0-5 prin golurile lui Tomuș – 4 şi Fotoniu, respectiv Sieggraben – ACS Atletico 0-6, cu Tomuş din nou principal marcator, a 3 goluri, Moiş autor a două goluri și Culic.

La încheierea întrecerii, micii fotbalişti au fost premiaţi cu un trofeu şi cupe, și nu în ultimul rând cu un tort pe măsura băieților. Lotul folosit de bănățeni în Austria a fost compus din Robert Pascu, Patrick Culic, Rareş Crăciunel, Alexandru Buzatu, Darius Fotoniu, Robert Tomuş și Milan Moiş.

În ansamblu, ar fi de punctat că de la înfiinţarea clubului în anul 2013 s-au format 8 grupe de copii în care deprind tainele jocului pe dreptunghiul verde circa o sută de micuţi fotbalişti iar ACS Atletico evoluează în actualul sezon în Seria 1 a juniorilor E, de 2006, din Campionatul Județean Timiș.

Adrian Bungău a remarcat la întoarcere că ”a fost un turneu util pentru ambele grupe, care s-au simţit foarte bine, fiind o reuşită din toate punctele de vedere. Și cu distracţie, excursii, şi ne-am întors cu un trofeu şi cupa de golgheter! Pe această cale doresc să le mulţumesc domnului Bogdan Bunoiu, reprezentant al Hotelului Exclusiv, Andreei Han şi conducerii Piller Gerald din Austria, care a suportat cheltuielile pentru acest turneu”.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: