ACS Poli, 1-1 la Baia Mare în ultima deplasare a anului în Liga Elitelor U19. Trifon apără un penalty

ACS Poli și-a menținut avansul de 3 puncte față de egala sa CSȘ2 Baia Mare după duelul direct de astăzi de la ora 12, jucat pe arena ”Viorel Mateianu” în antepenultima etapă a turului în Seria de Vest din Liga Elitelor U19.

Abordând deplasarea în Maramureș de pe locul 3 din 10 participante în seria vestică, după ACS FC Ardealul Cluj și SCM Râmnicu Vâlcea, juniorii mari ai prim-divizionarei ACS Poli Timișoara au fost surprinși pe un contraatac în minutele de prelungire ale reprizei I, când băimărenii au deschis scorul, dar au egalat în urma unui corner, spre mijlocul părții secunde, după ce portarul Trifon apăra o lovitură de la 11 metri acordată în favoarea gazdelor.

Pe o vreme plăcută, dar pe un teren greu și cu bălți, ACS Poli a remizat 1-1 în etapa a VII-a din Seria de Vest în Liga Elitelor U19, având bilanțul la zi 7 3 3 1 7-6 12 puncte înaintea rundei finale programate în acest an, sâmbăta viitoare de la ora 12, acasă cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.

CSȘ 2 Baia Mare a deschis scorul la capătul unui contraatac declanșat în urma unei lovituri libere în favoarea timișorenilor, 1-0 în prelungirile primei reprize. Maramureșenii au ratat însă un penalty la scorul de 1-0, în repriza a II-a, acordat pentru hențul comis de Podină dar apărat de portarul Trifon.

Tot în urma unei faze fixe s-a stabilit și scorul final, ACS Poli beneficiind în minutul 65 de un corner după care Ochea a șutat iar Sevici a deviat cu capul: 1-1. A fost primul gol înscris de juniorii A timișoreni din 4 noiembrie încoace, de-atunci cedând cu 2-0 la Centrul Național Mureș și cu 5-0 la UTA în 16-imile Cupei României U19, după care au remizat alb acasă cu liderul ”Ardealul” Cluj.

Disputa din Dealul Florilor a mai avut însă parte de întorsături, Raul Bonda văzând ulterior al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu iar rezerva Horvath ratând neverosimil după o fază în care maramureșenii au trimis înapoi cu capul spre propriul portar, care a scăpat balonul, fără însă ca rezerva bănățenilor să profite din imediata apropiere a liniei porții.

ACS Poli U19 (antrenor Victor Collins): Trifon – Andreca, Demenescu, Cochințu, Podină – Dorobanțu – Sîrbu, Iseini, Ochea, Bonda, Sevici.

De la pauză au intrat Ursu și Horvath iar din minutul 70 Iovanovici, în vreme ce Mihai și Popeț au rămas pe banca de rezerve.

Bun arbitrajul prestat de Florin Ovidiu Mazilu din Satu Mare, asistat de concitadinii Costea și Neichi.

Încheierea turului în Seria de Vest din Liga Elitelor U19 a fost lăsată pe al doilea weekend din luna martie, astfel încât următoarea deplasare a lui ACS Poli va fi la CSM Școlar Reșița pe 11.03.2018 de la ora 12. Anul acesta se mai joacă doar optimile Cupei României U19, la mijlocul săptămânii viitoare, și cu meciurile CSȘ 2 Baia Mare – LPS Bistrița respectiv ACS FC Ardealul Cluj – UTA, precum și etapa a VIII-a, penultima din tur.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + 9 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: