ACS Poli Timişoara, încă două victorii la juniori, de ziua de naştere a antrenorului Cristian Contescu

Disputată de această dată sîmbătă, etapa a 18-a a Seriei 6 în Campionatul Naţional de juniori A şi B a fost una bună pentru adolescenţii lui ACS Poli Timişoara, cei mari, lideri fără eşec, oferindu-i drept cadou un 2-0 antrenorului lor, Cristian Contescu, ajuns la 45 de primăveri. La juniori B a fost ACS Poli Timişoara – Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva 5-1.

După deplasarea la Motru, unde timişorenii au învins la trei goluri diferenţă, iată că în meciul disputat de la ora 12 pe sinteticul de la ”Dan Păltinişanu” scorul nu a fost unul conform aşteptărilor, deşi junii din Banat şi-au dorit foarte mult acest lucru, mai cu seamă că antrenorul lor împlinea 45 de ani…

Până la urmă, chiar dacă jocul nu a strălucit în intensitate, liderul a învins ocupanta locului 10 cu 2-0, prin punctele realizate de Traian Ciobanu în minutele 14 și 53, astfel că victoria a fost dedicată, cum era normal, antrenorului Cristian Contescu, celui căruia îi spunem și noi ”La mulţi ani!”

Revenind la joc, putem spune că a fost unul mediocru, deși timișorenii au dominat la toate capitolele, păcătuind, ca și cu alte ocazii, la finalizare și, off!, la mijlocul terenului, unde dragostea pentru ţinutul mingii s-a transformat deja într-un egoism greu de priceput, chiar dacă Cristian Contescu a cam răgușit spunându-le să paseze.

La această vârstă, fără nici o reţinere, dacă unii vor fi în continuare încăpăţânaţi și vor juca în detrimentul echipei, fără nici o exagerare, se vor autoelimina singuri din conceptul și spiritul de echipă. Oricum, pe fondul disputei contra juniorilor de pe Mureș – care nu au pus nici un fel de problemă – remarcăm doar cele trei puncte puse în joc, cât despre modul cum au fost obținute, nu putem face nici o remarcă. Poate o laudă în plus i-am putea atribui lui Ciobanu, care a marcat cele două două goluri și s-a zbătut în permanenţă, fără a omite faptul că acum o săptămână – în confruntarea de la Motru – acesta a jucat fundaş central.

Cum meciurile care mai sunt de disputat până la play-off nu mai pun cine știe ce probleme, cred că orientarea întregului grup trebuie axată pe modul de gândire și recepționarea ideilor venite din partea antrenorului. Exercițiu permanent cu băgatul la cap a importanţei transmiterii pasei la timp și cu adresă precisă! Dacă acestea vor fi conștientizate, partidele următoare nu vor mai avea un caracter întâmplător în defensivă, atac, şi mai cu seamă în linia mediană.

Au jucat la juniori A: Gîrlea – Artimon, Mihali, Miheţ, Mureşan – Opriş, Scheau, Duţu, Cosovanu – Stoichescu, Ciobanu.

Au mai jucat: Popa, Ardelean, Lihoni, Bărbuţ.

*

5-1 la juniori B…

„În jocurile returului din 2013 avem numai victorii, 4 la rînd, apropiindu-ne calificarea în play-off. Meciul de astăzi l-am controlat de la un capăt la celălalt, pe terenul sintetic”, a remarcat Roberto Ivan, antrenor al juniorilor B, după succesul cu 5-1 în dauna omologilor deveni.

ACS Poli juniori B are acum linia de clasament 18 12 1 5 48-22 37 puncte, menţinîndu-se pe locul 3, calificant, în urma Pandurilor, învingători cu 6-1 la CSŞ Drobeta, în vreme ce derby-ul cărăşean CSŞ Caransebeş – CS Municipal 2012 Reşiţa s-a sfîrşit 1-1.

Yazji a deschis scorul în minutul 10, cap în urma unui corner, după care timişorenii au mai marcat de 4 ori în partea secundă, prin Balaure, Buzducea, Totic, aflat la primul său gol la juniori B, respectiv din nou Balaure. Devenii reduceau din handicap la 4-0, din penalty, în urma unui fault comis de Miculaş.

ACS Poli, juniori B, s-a impus prin Rusu – Marghitan (Miculaş), Kovacs, Yazji, Gligorovici – Dalea, Pîrvulescu (Stolojescu), Simionov, Balaure – Nicoară (Buzducea), Sorescu (Totic).

Pe bancă: Bercuci – Golda.

ACS Poli va juca în runda a 19-a la Caransebeş, cu CSŞ, duminica viitoare, iar apoi în intermediara din 10 aprilie, acasă cu cei din Reşiţa. Ar mai rămîne alte două etape din retur, urmînd ca faza play-off să înceapă încă înainte de Sfintele Paşti.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× doi = 6

 


Alte articole legate de acest subiect: