Înecată la mal! Prim eșec în deplasare, cu om în plus. Țicleanu, ”nașul” lui Velcea: FC Brașov – ACS Poli Timișoara 2-1 (1-0)

Învins acasă cu 1-2 în 6 aprilie de Aurel Țicleanu, care promova apoi primul cu Corona Brașov, Valentin Velcea s-a înclinat vineri seară tot cu 2-1 în fața aceluiași Țicleanu, abia investit la FC Brașov, care a smuls în inferioritate numerică și în al patrulea minut de prelungire primul succes stagional în 6 etape, echivalent cu întâiul eșec al lui ACS Poli Timișoara în 3 deplasări.

Dezamăgire bănățeană de proporții la finele unui duel slab și murat de precipitații între foste grupări antrenate de Costică Ștefănescu, învingătorul Țicleanu invocând după 2-1 lacrimile din cer la un nou debut al său aducând cu ”un destin ciudat, incredibil”, asta apropo de corecția primăvăratică administrată tot cu 2-1 Timișoarei lui Velcea, pe ”Dan Păltinișanu”, atunci cu cealaltă brașoveană, Corona. Probabil că așa a fost să fie.

În pierdere de turație după prima înfrângere stagională, de vinerea trecută, 0-1 acasă cu nou-promovata FC Botoșani, ACS Poli n-a fost parcă avizată de faptul că FC Brașov a punctat târziu și a înscris ultima în fiecare dintre jocurile fără victorie în care a marcat în noul campionat, risipind un punct în chiar ultima fază a deplasării sub Tâmpa, udată până la os de ploaie, într-un scenariu oarecum similar celui din Gruia, unde era egalată – și tot în superioritate numerică – spre finele primei ieșiri, la CFR Cluj.

Un eșec conturat în ultima secundă e greu de îngurgitat, și cu atât mai mult când ai un om în plus în teren, fostul lider mai având acum doar 5 puncte în plus față de învingătoarea aflată la primul triumf în 2013-2014.

Timișorenii ar putea reclama poziția de ofsaid din care Andrei Cristea, intrat în minutul 31 în locul lui Danquah, s-a lansat în cursa decisivă spre 2-1, el preluând la centrul terenului dar în interiorul jumătății de teren a oaspetei o minge lungă trimisă de defensiva galben-neagră după ce Poparadu bubuia lung un balon tot de la centrul terenului, dar întrebarea rămâne cum de ACS Poli a putut fi surprinsă într-atât de descoperită în chiar faza finală a partidei, deși în superioritate numerică și părând a fi deja cu un sac în căruță.

Nouarul Cristea a profitat în cursa sa și de ieșirea neinspirată și parcă indecisă a lui Coca, lipsit de vitale meciuri în mână, ocolindu-l pe stânga și reluând din cădere spre colțul lung, de la distanță, de pe flanc, grea execuție în condițiile terenului ud, iar balonul ducându-se agonizant spre colțul lung, lângă bară, cu toată replierea disperată a aceluiași Poparadu, intrat abia în minutul 82 în locul înlocuitorului lui Petre, accidentat, și anume Gorobsov.

Brașovenii, veniți și ei după un eșec cu 1-0, la Galați, plus un altul cu 1-2, acasă cu FC Botoșani, în care marcau golul de onoare abia în minutul 79, au rămas din minutul 78 în 10 oameni, Madeira fiind eliminat pentru un al doilea cartonaș galben primit la un fault asupra lui Scutaru, în preajma careului timișorean, dar au exploatat la maxim o ultimă fază ce nu mai anunța nimic și care îi regăsea pe elevii lui Velcea în jumătatea celor de sub Tâmpa.

ACS Poli părea într-adevăr a rămâne invincibilă în deplasare, mai ales după ce a fructificat în minutul 60 o lovitură liberă expediată de pe stînga de Răzvan Trandu, stâng ”covrig” spre înaltul Alin Șeroni, care s-a înălțat din preajma a 3 galben-negri, ochind perfect colțul lung, cu capul: 1-1.

Abia ulterior, după minutul 70, odată cu introducerea lui Popovici în locul lui Bărbuț, de care FC Brașov era de-acum avertizată, a apelat Velcea și la 3 înlocuiri pe tot mai dificilul gazon de sub Tâmpa, îmbibat de ploaie, după ce la debut l-a preferat căpitan pe Scutaru și i-a menținut pe stânga pe Nicola respectiv aripa Nanu, în detrimentul fundașului Marovic, cu care începea sezonul, fiind totodată nevoit să reapeleze la Coca și să-l titularizeze pe Gorobsov în absența mai șubrezilor veterani accidentați Nuno Claro și Ovidiu Petre, dar și renunțând la Boldea în favoarea lui Keita.

Așadar s-a ajuns ca 11-le constant al primelor 3 etape să sufere tot mai multe alterări, iar ACS Poli s-a văzut pentru al doilea meci la rând condusă la pauză, de această dată fiind dejucată pe flancul său drept, unde Păun a sucit pașii lui Nohai, angajându-l în minutul 39 pe Serginho Rodrigues, care, de la 8 metri lateral stânga, cu stângul, i-a întors tare și sus pumnii lui Coca, deviind în propria plasă: 1-0. Deschiderea scorului venea după capul lui Madeira, respins de Coca, în urma cornerului aceluiași Păun, tot de pe stânga, și oarecum firesc după o primă parte controlată mai ales în fazele sale inițiale de gazda brașoveană.

Care a luat toate punctele la capătul unei partide slabe, tipice pentru nivelul Ligii 1, și în care ACS Poli n-a mai fost prea periculoasă, cu puține oportunități în cont și nu foarte clare. Și n-am vorbit mai nimic de golgeterul Szekely, fundașul Șeroni în schimb devenind al patrulea marcator acesist al stagiunii.

Ar fi urmat pentru timișoreni o altă deplasare, la Vaslui, în week-end-ul viitor, dar cum onor FRF a venit cu năstrușnica idee de a sări peste etapa a șaptea, în pregătirea dublei României din preliminariile C.M., și alb-negrii vor continua abia peste 3 săptămâni, în miez de septembrie, cu un meci acasă cu Viitorul Constanța, din runda a opta.

Pauză mai degrabă oportună pentru Velcea și ai săi, la turnura recentă a lucrurilor pentru o formație fără punct cucerit în ultimele două etape, în urma altor două victorii cu același scor, 2-1…

*

FC Brașov – ACS Poli Timișoara 2-1 (1-0): Rodrigues 39, Cristea 90+4 – Șeroni 60.

FC Brașov: Marinescu – Străuț, Oltean, Machado, Rodrigues – Păun (75, Tătar), Dias, Madeira, Popa (65, Wagner) – Buga, Danquah (31, Cristea).

ACS Poli Timișoara: Coca – Nohai, Scutaru – cpt., Șeroni, Nicola – Bărbuț (71, Popovici), Trandu, Gorobsov (82, Poparadu), Nanu – Keita (90, Boldea) – Szekely.

Pe bancă: Pap – Belu, Bocșan.

Cartonașe galbene: Madeira 25 și 78, Popa 32, Dias 37, Buga 84 – Keita 2, Szekely 35, Nanu 82.

+ Într-un alt joc al serii, Dinamo – U Cluj 6-0, Luchin, Curtean și Dorin Rotariu marcând pentru gazde.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 1

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: