ACS Poli Timişoara – LPS Banatul, 1-1 la juniori A

1-1 în derby-ul local al Seriei 6 în Campionatul Naţional de juniori A, mai bine clasaţii alb-negri, fără câţiva componenţi de bază, trebuind să se mulţumească şi cu un draw în acest duel din etapa a opta a sezonului.

Fără Dalea, Mărginean sau Kovacs, care sunt convocaţi mâine la Covaci la un criteriu de selecţie la nivelul generaţiei ´96, dar şi în absenţa lui Rogoveanu – accidentat, sau a lui Bocşan, care a evoluat în echipa a doua a clubului, implicată în Campionatul Judeţean Timiş, ACS Poli Timişoara a deschis astăzi scorul deja în primul sfert de oră al derby-ului găzduit cu LPS Banatul, dar s-a văzut egalată de pe punctul cu var.

Şi fără Silviu Balaure, recent cooptat în pregătiri cu echipa mare şi care a fost convocat în lotul deplasat de prim-divizionară la Cluj, alb-negrii n-au concretizat oportunităţile create după deschiderea scorului, în minutul 12, prin lovitura de cap expediată de Stoichescu la execuţia lui Livan din fază fixă, iar în fotbal ocaziile se răzbună.

Deşi a fost în general la cârma jocului, ACS Poli n-a reuşit desprinderea, ratând câteva ocazii prin Livan, care a ochit şi bara la 1-0 , respectiv marcatorul Stoichescu.

În partea a doua, în care s-a stârnit şi vântul, LPS Banatul a egalat în minutul 61 din penalty, acordat în urma unui fault comis de Fridrich, reprofilat de nevoie ca fundaş central, în absenţa altor componenţi. Radu, care fusese faultat, a transformat lovitura de la 11 metri.

„La fel ca la Atletico, ratăm prea mult”, a remarcat Octavian Benga, antrenor al alb-negrilor, pe când Claudiu Arba a spus: „Meci mai mult de angajament, de luptă, mai puţin axat pe tehnică, dar echilibrat, cu aceeaşi dăruire ca de obicei în derby-urile locale”. 

*

ACS Poli Timişoara, juniori A: Filip-Andrei – Soare, Yazji, Fridrich, Gligorovici (Râmneanţu) – Scheau, Semenea – Cădariu (Nicoară) – Stoichescu, Livan – Rus.

Pe bancă: Miloievici – Lihoni, Stolojescu, Mărghitan.

Fără Contescu, care a evoluat pentru oaspeţi în echipa de juniori B, marcând în revirimentul de la 1-0 la 1-4, LPS Banatul a remizat la juniori A în alcătuirea: Păduraru – Brânduş (Maşniţă), Horcea, Banciu, Petri – Simescu (46, Gabriel Rus), Gaidoş, Giuricici (Roman), Herţanu (Mocanu) – Radu, Mitre (Chiricescu).

Pe bancă: Murariu – Ardelean.

ACS Poli va juca în etapa a 9-a, antepenultima a turului, la CSŞ Drobeta Turnu Severin, iar LPS Banatul acasă cu FC Hunedoara.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: