Adnotări la runda de „Judeţ”. Bejera şi Voicu nu doar egalează după pauză, ci aduc şi victoria la potou: 4-3. Steaua, cu vicepreşedintele şi antrenorul în teren, la 50 şi 43 de ani + FOTO din Plopi

Ce-a fost în weekend în etapa a X-a din „Judeţ”, am consemnat deja în linii mari aseară. Mai jos, adăugiri de pe câteva terenuri ale ligii a V-a, inclusiv cu fotografii din Plopi. Altfel, rezultatele, programul viitor şi clasamentele actualizate sunt disponibile pe coloana tradiţională a secţiunii Fotbal. 

Seria 1

Mureşul Cenad – Steaua Bulgăruş 1-1 (0-1).

Daniel Grigor a deschis scorul pentru oaspeţi în minutul 35, iar cu patru minute înainte de final localnicii au egalat prin Deian Milicic.

Din lipsă de efectiv, vizitatorii au fost nevoiţi să îi folosească în teren pe Dan Nicolae, vicepreşedinte al clubului, în vârsta de 50 de ani, respectiv pe Costel Teacă, la vârsta de 43 de ani, nimeni altul decât antrenorul Stelei. Fiind de folos, echipa mai slab clasată smulgând un punct în deplasare localnicilor de la mijlocul clasamentului.

Seria 2: Viitorul Bencec – Viitorul Ionel 4-0 (4-0).

Călin Gheorghevici a marcat 3 goluri iar Alexandru Vuc unul, gazdele săltând astfel de pe penultimul loc ierarhic, peste Progresul Iecea Mare, şi egalându-i atât la puncte cât şi la diferenţa de golaveraj pe învinşii din Ionel. Cele 4 goluri înscrise fiind şi surplusul deţinut la acest capitol de câştigători, faţă de oaspeţii lor învinşi. 

Seria 3

Olimpia Darova – AS FC Bazoş 4-3 (0-1).

Formaţia lui Flavius Buză a deschis scorul prin Cristian Radu din lovitură de la 11 metri, iar după 5 minute de la reluare a dublat avantajul prin acelaşi jucător: 0-2.

Gazdele au reuşit să reducă din diferenţă prin Alex Voicu (min. 60), transformând o lovitură de la 11 metri, ca apoi să egaleze prin Mişi Bejera, 2-2 în minutul 75.

Din nou, vizitatorii au preluat conducerea şi în minutul 80, prin acelaşi Cristian Radu, marcator şi pentru a treia oară în deplasare. Insuficient însă, căci finalul a oferit o întorsătură dramatică.

Astfel, localnicii au izbutit să răstoarne scorul prin aceiaşi 2 jucători, Bejera egalând în minutul 87 iar Voicu aducând victoria Olimpiei în prelungiri, 4-3 în minutul 90+5.

Iar câştigătorii s-au apropiat la două puncte de învinşii din cvintetul fruntaş, înaintea ultimelor 5 etape din tur. În tot cazul, o repriză a doua cât se poate de palpitantă, totalul celor 7 goluri fiind asigurat de 3 sportivi.

Şi încheiem cu un „bonus” fotografic din Seria 2 de „Judeţ”, de la meciul din Plopi al „satelitului” Ghirodei cu CS Unirea Cerneteaz, încheiat 5-2 (0-0), înfăţişându-l pe antrenorul vizitatorilor, Mirel Mita, în preajma jucătorilor săi la pauza partidei, deşi în stare de suspendare conform sancţiunilor dictate de AJF Timiş, îndrumându-i după 45 de minute la 0-0, cu concursul delegatului de joc, îngăduitor la faţa locului. Vechile simpatii şi slăbiciunile pentru o echipă rămân în sânge, dar atunci de ce este oare forul judeţean într-atât de intransigent cu alte cluburi ori componenţi ai acestora, prin prisma unor sancţiuni cât se poate de drastice? Pentru completarea… bugetului Asociaţiei? Şi se aplică uniform regulamentul sau nu? Dublul standard, neprincipial. 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 2 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: