Al 31-lea joc pe ”Dan Păltinișanu” după ”ultimul meci pe Dan Păltinișanu”, prim triumf acasă în Liga 2 pentru Politehnica: 2-0 (1-0). Stadion ca și gol. Antonio Foale: ”Putea să fie un rezultat mai bun, dar acolo fiecare îşi alege metoda şi execuţia”

Politehnica Timișoara a obținut sâmbătă după-amiază, la început de octombrie, întâia victorie acasă din noua ediție a Ligii 2, abia în etapa a IX-a, depășind o nou-promovată care a strâns cele mai puține puncte în actualul campionat al diviziei a doua și care a pierdut clar în deplasările de până acum, cu 3-1 la Avrig, 5-2 la CS al Armatei Steaua, 4-0 la Petrolul și chiar 6-0 la AFC Hermannstadt. Bucuria acestui 2-0 (1-0) a fost însă împărtășită cu un număr foarte redus de spectatori prezenți în tribuna arenei ”Dan Păltinișanu” la cel de-al 31-lea meci pe vechiul stadion după așa-zisul ”ultim joc pe Dan Păltinișanu”, asistență sumară ca efect al mascaradei ”pLandemiei” și asupra sportului, dar și drept urmare a complicității lumii arenelor de a se înclina conformist și fără filtrul rațiunii, fie în necunoștință de cauză, fie din ignoranța care nu-i o scuză, absurdităților impuse de ”sistem” fără absolut nici cea mai mică urmă de justificare reală de natură științifico-medicală sau de drept constituțional. Un sport doar pentru vaxxinat-vagginați ori trecuți prin așa-zisa ”boală” este un sport care-și taie singur craca de sub picioare și pur și simplu va îngenunchea odată ce consecințele tragice ale crimelor împotriva umanității și genocidului prin așa-zisa ”vaccinare” vor începe să-și demaște chipul malefic.

A fost nevoie de descinderea pe ”Dan Păltinișanu” a nou-promovatei codașe AFC 1919 Dacia Unirea Brăila pentru ca alb-violeţii să poată pune capăt seriei nefaste de 4 înfrângeri în campionat dar şi pentru a câştiga totodată primul joc de pe teren propriu din acest sezon, la a patra încercare, după 1-1, 0-1 și 1-2. Fără antrenor principal din prima jumătate a săptămânii, după despărțirea de Dorin Toma, Politehnica Timişoara s-a impus de la ora 15 în ultimul meci al zilei în etapa a IX-a, cu 2-0 împotriva dunărenilor cu doar două remize în primele 8 runde, 2-0 (1-0) prin golurile marcate de Cosmin Bîrnoi şi Erik Gerbi, în urma unor recuperări, pe erorile vizitatorilor.

Un triumf mai mult decât necesar pentru poliști după seria nefastă 0-1, 1-4, 1-2, 1-2, careu de eșecuri în campionat, raza de soare ivindu-se înaintea unei pauze competiționale de două săptămâni, după care ”violeții” vor juca la Slobozia și acasă cu concitadina Ripensia.

Cu foarte multe absenţe medicale, dar şi jucători suspendaţi pentru această etapă, și anume Haţegan şi Benzar, însă pe de altă parte cu Mera revenit în cadru, Politehnica a tranșat un meci în general slab, pentru care a apelat la mai mulţi juniori născuţi în 2003 în vederea completării lotului, interimarul Antonio Foale efectuând în consecință o singură schimbare, în minutul 87.

Scorul a fost deschis la finalul minutului 21 de joc, când Scutaru a recuperat balonul, i-a pasat pe jos lui Bîrnoi, care a preluat în faţa careului şi a şutat plasat în dreapta lui Duţă: 1-0.

Cinci minute mai târziu Scutaru a fost chiar el aproape de gol, dar devierea sa cu capul a trecut pe lângă ţintă. Jocul a fost în continuare fragmentat, dar la nici cinci minute de la startul părţii secunde italianul Gerbi a recuperat o minge şi a finalizat acţiunea individuală cu bară-gol în stânga portarului: 2-0. Iar până la final acelaşi Gerbi – în minutul 58 şi Doru Andrei (minutul 75) au trecut pe lângă majorarea diferenţei.

Politehnica a izbutit a treia victorie în 9 runde și a acumulat zece puncte, aflându-se pe locul 13 în Liga 2. Una peste alta, o victorie așteptată și foarte necesară, completată de învestirea lui Nicolae Croitoru ca nou antrenor principal al ”violeților”, dar tragedia conștiințelor persistă. Căci dacă lumea arenelor nu va lua atitudine și va rămâne lașă cu pasivitate în fața tiraniei ”pLandemiei”, acceptând derularea în anonimat a evenimentelor sportive sub cele mai false și aberante pretexte fără pic de justificare, atunci e doar o chestiune de timp până când efectul de bumerang va lovi în plin. Încuviințarea actualei stări de fapt echivalează complicității iar timpul le va dovedi pe toate, când însă va fi prea târziu. Treziți-vă, fătălăilor, ignoranților și spălaților pe creier care vă puteți cumva imagina că mai vine lumea la fotbal în condițiile actualei segregări sociale…    

Rezultatele etapei a IX-a în Liga 2 și programul rundei a X-a, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal.

*

Politehnica Timișoara: Murariu – Sofran, Mera – cpt., Scutaru, Oanea – Lazăr, Zaluschi – Bîrnoi, Ursu, Andrei – Gerbi (min. 87, S. Costea).

Pe bancă: Păduraru – Moțiu, Prodan, A. Rus, Kuhn, Bot, Șchiopu.

Antrenor: Antonio Foale.

Dacia Unirea Brăila: Duță – Pătlăgică (min. 72, Al. Duțu), D. Ciobanu, Stănciulescu, M. Șandru – Fl. Lungu (cpt., min. 72, N. Ioniță), G. Apostol (84, Voinescu), Taciuc (min. 58, Petrache), Cocîrlă – Stănescu – G. Răducan (min. 58, PriboI).

Pe bancă: Cr. Andrei – Moroianu, Paliu.

Antrenor: Florentin Petre.

Antonio Foale a spus: „O gură mare de oxigen, da. E un rezultat pe care-l meritam şi după aspectul jocului. La ocaziile pe care le-am avut, dacă băieţii erau puţini mai concentraţi putea să fie un rezultat mai bun, dar acolo fiecare îşi alege metoda şi execuţia… Nu au existat astăzi momente mai dificile. Băieţii au fost concentraţi, şi-au dorit într-adevăr mai mult victoria. Îi felicit pe această cale că şi-au arătat valoarea, dorinţa de victorie”.

Florentin Petre: „Toate meciurile sunt grele, etapele trecute am jucat cu primele şapte clasate ale campionatului. Am întâlnit numai adversari puternici, am crezut că astăzi într-adevăr vom întâlni un adversar mai de talia noastră, dar ne-a dat o replică foarte foarte bună. Mă refer ca şi organizare de joc, ca şi atitudine, dar un plus pentru jucătorii noştri este că şi-au schimbat atitudinea, asta ne-a încântat foarte are şi ne dă speranţe pe viitor (…) Situaţia la coada clasamentului nu e foarte foarte grea, dacă vom câştiga două-trei meciuri cu siguranţă urcăm în clasament, azi ne-au avantajat rezultatele indirecte. Aşteptam mai multe de la acest meci, dar am întâlnit un adversar omogen, cu experienţă, mai ales Mera şi Scutaru, care au jucat şi în Liga I…”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − 3 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: