Două dintre cele mai longevive trei cluburi la zi în Liga 2, Politehnica din 2016 în eșalonul secund iar Ripensia din 2017, sunt într-un moment dificil. Și în mod cert pe cele mai joase poziții în acești ani înaintea unui meci direct de campionat, gazda de sâmbătă de la 11 pe ”Electrica”, în galben-roșu-albastru, pe al doilea loc de baraj, alb-violeții pe penultimul de retrogradare. Nu neapărat însă și dintre cele mai surprinzătoare, poliștii retrogradând în primăvară la baraj în fața brașovenilor iar ”Ripi” evitând anul trecut aceleași jocuri de baraj în prelungirile ultimei etape din play-out, 1-0 cu Metaloglobus chiar pe ”Electrica”, în fața unor bucureșteni cu obiectivul atins. S-a instalat așadar o stare de disconfort, resimțită de cluburile din Timișoara din Liga 2 cu atât mai mult în acest an 2022 început cu ”căderea” instalației de nocturnă a arenei ”Dan Păltinișanu” la inaugurarea la nivel național a sezonului de primăvară, simbolică pentru chinurile fotbalului de pe Bega, vechiul stadion care a găzduit majoritatea acestor întâlniri dintre ripensiști și ”violeți” pe scena secundă nemaifiind refugiu al speranțelor și năzuințelor lor. Și totuși, în această plumbuită ceață bacoviană de noiembrie, revederea sâmbătă pe ”Electrica” le găsește întreținând un licăr al speranței, Ripensia după primele două apariții legate fără eșec în noul campionat, ba mai mult, fără gol primit, ”Poli” după chiar 3 meciuri consecutive fără înfrângere. O reușită pentru echipe perdante de câte 6 ori fiecare în primele 12 etape.

Ripensia – Politehnica 1-1 (1-1) pe vânt în unica întâlnire de până acum pe ”Electrica”, în 13 noiembrie 2019
Cea de-a 13-a, și se zice că e număr cu ghinion, le scoate în cale o întâlnire directă sub apăsarea unei nevoi acute de puncte, în condițiile în care rundele sezonului regulat au cam început să intre în sac, doar alte trei mai fiind prevăzute apoi în anul 2022, și încă 3 în 2023. Faza play-out se conturează așadar la orizont, din moment ce Ripensia, cu 12 puncte, și Politehnica, deținătoare a doar opt, au strâns împreună cam tot atâtea precum protagonistele întâlnirii de astăzi din estul țării, aspirante la calificarea în play-off, nou-promovata gazdă Suporter Club Oțelul cu 21, a cincea în clasament, iar Gloria Buzău a opta, cu 18, dar și pe fondul general al instalării acestei stări de disconfort, ”Ripi” având deja la activ două ediții la rând încheiate în grupa a II-a valorică, iar alb-violeții una și ”bună” în primăvara acestui an.
Ba mai mult, ”Ripi” și ”Poli” au adunat laolaltă în primele 12 etape chiar și mai puține goluri marcate decât punctele la zestre, ”galben-roșii” antrenați de Muntean și ex-fundașii poliști Ivan și Mada numai 11 cu care au cules 12 puncte, ”violeții” preluați de 5 etape de Benga chiar și numai, numai 7 cu care au strâns 8 puncte. șapte goluri înscrise pe post de minim al Ligii 2, iar minimul absolut al victoriilor obținute tot oaspeților de sâmbătă le apariține, una singură în etapa inaugurală.
Ori tocmai golurile marcate sunt principala sursă a punctelor, întrebarea fiind de unde vor veni golurile stopării declinului timișorenelor. Prin prisma ultimelor reprezentații de sâmbătă, de nicăieri, ripensiștii remizând alb pe Olt, unde Politehnica pierdea în vară cu 4-0 prima sa deplasare din noul campionat, la Râmnicu Vâlcea, iar ”violeții” egalând pe ”Știința” dintr-o fază fixă spre mijlocul reprizei a II-a, măiestrie și cu aportul zidului băimărean a celui intrat la pauză, Daniel Benzar, parte secundă în care mai solicitau asigurarea altor 3 faze fixe, chiar de la punctul cu var, ocolit de centralul vâlcean.
Politehnica a încheiat cât se poate de montată într-o cheie a injusteții disputa remizată cu nou-promovații maramureșeni, Ripensia cu ușurarea sufletească a obținerii primului punct în deplasare după 4 eșecuri la zero pe teren advers, dar și cu febrila așteptare a revenirii în ”reduta” sa ”refugiu” de pe ”Electrica”, unde a dres busuiocul în septembrie și octombrie, invincibilă în Liga 2, 2-1 cu Metaloglobus, 0-0 într-o întâlnire grea cu Csikszereda, 3-1 cu ieșenii – ceea ce ducea la demiterea lui Niculescu de pe banca moldavilor, și chiar 4-0 cu Unirea Constanța.
Îi va fi la fel și în noiembrie? Când și Oțelul lui Dorinel Munteanu va mai trece prin Timișoara la ultima apariție acasă a Ripensiei.
Un prim răspuns, cu ocazia unei a opta întâlniri directe a timișorenelor în ultimii nici 5 ani în Liga 2, de astă dată având și conotațiile unei reuniuni de familie, sugerând câte ceva despre cauza comună a suflării fotbalistice locale, aceea a unei mult dorite redresări.
Călin Mada, ex-fundașul prim-divizionar polist, a avut multe, multe ce-i povesti fiului ce-i calcă pe urme, Armin, și duse sunt ”Dan Păltinișanu” și cochetul ”UMT”, fostul fotbalist punând acum umărul la stoparea regresului Ripensiei, pe când Armin Mada la redresarea Politehnicii, junior titularizat pe ”Știința” în locul căpitanului accidentat, și acesta un tânăr, Denis Radu.
Și numeroși sunt tinerii din cele două loturi, cu excepțiile care confirmă regula, tineri pe umerii cărora apasă mari așteptări cu conotații vădit nostalgice în tribuna timișoreană, tineri puși în situația limită și în fața faptului împlinit de a scoate castanele din foc pentru erorile în lanț ale altora de prin birouri în trecutul nu prea îndepărtat, tineri rostindu-și rugăciunile ca săptămâna să fie fără precipitații, un fotbal al mileniului III în capitala Banatului alunecat la cheremul condițiilor meteorologice.
Căci alți foști protagoniști ale aceleiași întâlniri Ripensia – Politehnica au jucat pe terenuri moi sau foarte moi la ceas de toamnă. Iar fotbalul timișorean de Liga 2 este oricum suficient de împotmolit în propria neputință, ilustrativ fiind faptul că o nou-promovată comunală din împrejurimi, CSC Dumbrăvița, devansează în clasament echipele de pe Bega, iar asta grație și eficacității sporite, în orice caz supraunitară ca medie a golurilor marcate pe meci, cea subunitară copleșindu-le pe ultimele 5 clasate, între care și reprezentantele capitalei județului Timiș.
Cărora niciodată nu le-a fost dat să se întâlnească în Liga 2 de pe asemenea trepte joase. Așa cum tot niciodată în ultimii 5 ani poliștii n-au stat atât de incomod în clasament la început de noiembrie, galben-roșii obișnuindu-se în schimb treptat cu apele mai tulburi.
Bunăoară, în toamna lui 2017, prima pentru Ripensia în Liga 2, galben-roșii se situau pe locul 10 la încheierea lunii octombrie, cu 33 de goluri înscrise în primele 14 etape, iar concitadinii poliști cu două trepte mai jos, însă cu un singur punct mai puțin, deținând 17.
Un an mai apoi, în cursul unei ediții 2018-2019 încheiată de toate cele 20 de participante și în care Liga 2 dădea semne că s-ar consolida, ceea ce însă n-avea să se întâmple, ASU Politehnica avea chiar și mai multe puncte la sfârșit de octombrie, 20, ce-i drept Ripensia într-o situație similară celei actuale, atunci cu un punct în plus la zestre, dar tot pe 16.
Poliști tot la mijlocul clasamentului la sfârșit de octombrie și în 2019, pe poziția a zecea, cu numai 8 goluri primite, Ripensia în graficul adoptat din campania precedentă, tot pe treapta a șaisprezecea, cu un punct mai mult decât în toamna lui 2018.
Un cu totul alt context după scurtcircuitarea competițiilor în martie 2020 la lansarea diversiunii Stupid-19, doar 10 etape fiind bifate până la încheierea lunii octombrie în noul sistem competițional cu sezon regulat și grupe valorice, parcurse de alb-violeți cu o singură înfrângere, pe locul 2 cu 19 puncte, Ripensia rămânând fidelă aceleiași poziții, 16, tot cu 3 victorii, precum la ora actuală, dar atunci într-un număr mai mic de apariții.
Anul trecut la sfârșit de octombrie, Ripensia a 13-a cu 14 puncte din 12 etape, Politehnica resimțind deja reculul în urma ratării promovării și a despărțirilor din vară, a 15-a cu zece puncte.
Însă, dacă în sezonul trecut participau și niște formații cu tinicheaua după ele, etichetate drept ”condamnate”, Astra cu piatra de moară a penalizărilor acumulate în Liga 1, nou-promovații brăileni și Dunărea Călărași cu apa de Dunăre luată la bord în aval, în actuala ediție a Ligii 2 aproape toate echipele dau semne că nu s-ar preda chiar cu una, cu două. Ceea ce implicit îngreunează misiunea timișorenelor, simplificată altădată de existența în cadru a unor grupări sortite retrogradării.
Iar dacă Metaloglobus, actuala ”lanternă roșie” și viitoare vizitatoare a Politehnicii săptămâna viitoare, nu s-ar fi despărțit atât de ușor de emblematicii frați Herea – mai greu de înlocuit decât părea la prima vedere, drept dovadă a importanței aportului acelor mai puțini jucători chiar cu oarecare valoare pentru acest nivel pe fondul acumulării rutinei competiționale, capabili a ieși în evidență tocmai în contextul mediocrității generale, cine știe dacă nu cumva Ripensia – Politehnica nu s-ar fi jucat sâmbătă de pe trepte fie chiar și mai joase.
O, Tempora!
Căci cu totul altele erau simțămintele tuturor celor conectați la prima întâlnire Ripensia – ASU Politehnica în Liga 2, programată în 18 noiembrie 2017 în Ciarda Roșie, înaintea căreia gazda nou-promovată se clasa pe locul 11 cu 21 de puncte, din 5 victorii și 6 remize în primele 17 runde, având și stimulentul de a-i egala la puncte pe alb-violeți în cazul înfrângerii acestora, ocupanți ai locului 7.
Era o toamnă a speranțelor oarecum nițel realimentate în fotbalul divizionar de pe Bega, și normal, Ripensia urmând-o după numai un an în Liga 2 pe ASU Politehnica. Cu năzuințele unei consolidări la acest nivel, într-adevăr înfăptuită, doar că, precum Metaloglobusului – a treia cea mai longevivă grupare la zi în eșalonul secund, tot din 2017, cluburilor bănățene le vine mai greu de dată recentă, odată ce consolidarea s-a metamorfozat în stagnare, în sensul găsirii soluțiilor pentru trecerea la o treaptă superioară de viteză. Din contră, li s-a dus vântul din pânze și au pierdut din suflu, sfârșind într-un oarecare impas.
În care se regăsesc la ora întâlnirii din sezonul regulat 2022-2023. În mod evident, niște pași înapoi în raport cu prima lor întâlnire în Liga 2, din urmă cu nici 5 ani. Acest 2022 fiind de departe cel mai tulburător pentru reprezentantele Timișoarei pe scena secundă, început de Dumitru Mihu, conducător al Ripensiei, cu mărturisirea cochetării cu ideea înscrierii secund-divizionarilor în Liga 3 din vara ce a trecut – și întotdeauna trebuie să ai grijă ceea ce-ți dorești, notă negativă în raport cu reușita adjudecării pe teren a dreptului de a juca în Liga 2, și continuat prin naufragiul Politehnicii la barajul de evitare a retrogradării.
La urma urmelor, dacă fotbalul românesc ar fi unul competitiv și performant, dar nu încorsetat în compromisuri care-i erodează sistematic șansele vagi de redresare, Ripensia – Politehnica nici n-ar fi existat în țintarul competițional al Ligii 2 în ediția sa în curs.
Care va să zică s-a ajuns ca fotbalul local să se poată declara mulțumit că a evitat ca prin urechile acului pierderea acestui duel direct în Liga 2, rămânând cumva pe metereze și neavând de ales, să dea piept pe puncte, tată antrenor cu fiu și el fundaș.
E neplăcut, pe cât de înghesuită e ”cutia de chibrituri” Electrica, rătăcită pe străduțele întortocheate de lângă Gara de Est a Timișoarei, ilustrată perfectă a rolului degradat la stadiul marginal ce-l deține la ora actuală în plan faptic sportul rege pe malurile Begăi, căci altfel, la nivel declarativ, măcar alb-violetul este încă intens asociat de natură simbolică pasiunilor iubitorilor jocului din Banat.
Realitatea de moment poate fi însă de-a dreptul covârșitoare, iar revederea tocmai pe ”micuța” Electrica exacerbează această apăsare.
Care va să zică nu s-au făcut pași înainte, direct la țintă, ci ocoliți, prin cartiere, de la sud-est către est, din Ciarda Roșie în noiembrie 2017, lângă fostul stadion UMT, în noiembrie 2022.
Atunci se încheia 0-2 (0-1) pentru oaspeții mai bine clasați, de la ASU Politehnica, prin golurile lui Taub și Krausz din minutele 26 și 63, copiind un premergător identic 2-0 (1-0) acasă cu Luceafărul Oradea și consolidând o serie de nu mai puțin de 4 victorii a ”violeților” cu Bogdan Andone la cârmă. În urma cărora săltau pe locul 5 în pragul aniversării din 4 decembrie 2017.
Cum îi va prinde pe alb-violeți aniversarea din 4 decembrie 2022? Depinde de rezultatele de la Ripensia, acasă cu Metaloglobus, la Slatina și din nou pe ”Știința” cu Csikszereda, la căderea cortinei peste sezonul de toamnă al Ligii 2, chiar la ceas de sărbătoare pentru Politehnica.
Dar în tot cazul în noiembrie 2017 le era mult mai bine după triumful din Ciarda Roșie, conturat și cu Mera în centrul defensivei, și cu Ignea între primii 11, și cu Taub menținându-și fără excepție postul și pentru acea a 18-a etapă la rând, penultima din tur. Căci într-adevăr era încă un fotbal românesc cât de cât supraviețuitor căderii în vria cercului vicios, cu un sezon complet și oarecum solid al Ligii 2, propunând 38 de etape, tur-retur. Pe când acum nu mai pomenim despre retur, ci despre faze pe grupe valorice.
Trecut-au anii iar astăzi, dintre titulari ai Ripensiei de la prima întâlnire cu ASU Politehnica în Liga 2, de exemplu Apro a ajuns la Csikszereda, Călin Toma și Ungureanu la CSC Dumbrăvița, Zaluschi nicăieri altundeva decât tocmai la alb-violeți iar Dumiter chiar în sferele lui Becali, rămânând în schimb fideli galben-roșu-albastrului Gabriel Stoi, la vremea respectivă pentru a 12-a oară consecutiv integralist, respectiv Tudor Călin, a cincea oară la rând integralist.
Cum a fost în noiembrie 2017 în Ciarda Roșie?
Rememorați aici, Sporttim însumând comentariul LIVE TEXT prin a titra ”Prim duel timișorean în Liga 2 după aproape 10 ani. Central din Arad în Ciarda Roșie. Ripensia – ASU Politehnica 0-2 (0-1) după libere: Taub 26, al 3-lea său gol afară în tur, Krausz 63 cap. Câte două schimbări în primul 11: revin Dumiter și Ungureanu respectiv Motreanu și Ghinescu.” Impresiile după meci? Iată ce spuneau Radu Suciu, Bogdan Andone, Raul Krausz, dar iată și instantaneele din Ciarda Roșie: GALERIE FOTO 50+.
Întâlnirea retur, tranșată în seara de 26 mai 2018 de alb-violeți, de la ora 19 pe ”Dan Păltinișanu”, Politehnica – Ripensia 2-1 (1-1: Plămadă 12, Taub 86 – Ungureanu 15), în urma căreia învingătorii rămâneau pe locul 7 iar învinșii se mențineau pe poziția a 13-a înaintea ultimei etape a sezonului. Era o revedere cu iz de vacanță, fanii viola având timp la ora acelui duel timișorean să viseze frumos, la stadion nou, după cum se consemna în cronica vremii: aici. Fotografiile finalului de primăvară, aici.
Și următoarea lor întâlnire, din același an, dar în turul ediției 2018-2019 a Ligii 2, a avut loc tot pe stadionul ”Dan Păltinișanu” și tot cu ASU Politehnica gazdă în 14 octombrie de la ora 18, în cadrul etapei a 12-a, înaintea căreia ”violeții” erau pe locul 11, ”Ripi” pe 14. Iar galben-roșii, printre alții cu Țieranu titular, triumfau cu 0-1 (0-1) prin golul lui Alexandru Popovici din minutul 33. ”LIVE TEXT”, aici. Dar și spusele lui Radu Suciu și Cosmin Petruescu, respectiv fotografiile.
Returul, ”în oglindă” pe 20 aprilie 2019 în cadrul etapei a XXXI-a, revanșă a alb-violeților de la ASU Politehnica pe ”Dan Păltinișanu”, cu identicul 0-1, prin care se apropiau la un punct de Ripensia, vecine pe locurile 9-10 înaintea ultimelor 7 runde ale campionatului, după ce ”studenții” începeau ”deplasarea” pe treapta a 12-a. Puncte smulse în primul minut de prelungiri de Alin Ignea din lovitură de la 11 metri, după un joc cu 3 bare, amintirile putând fi rememorate aici, completate de declarațiile lui Petruescu, luându-și revanșa, de astă dată în fața lui Pelici. Iar fotografiile, aici.
Tot în prima jumătate a lunii noiembrie aveau să se întâlnească și în 2019, dar nu la sfârșit de săptămână ci miercuri 13 noiembrie de la ora 14, în antepenultima etapă a turului de campionat, înaintea căreia ASU Politehnica era pe locul 11 cu 20 de puncte în urma unui victorios 1-0 în weekend acasă cu Csikszereda, iar Ripensia a 15-a cu 18 puncte după un 3-3 la Turnu Măgurele. Iar ”Ripi”, în calitate de gazdă pe ”Electrica”, n-avea să sară în clasament peste alb-violeți, urcați în schimb pe 9: 1-1.
”Semnat” mai întâi de Mircea Axente în minutul 28, apoi venind rândul ripensiștilor să înscrie și ei din penalty în duelul timișorean, prin Apro în minutul 43.
Amintirile acelei întâlniri ”În bătaia vântului”, conform titlului din Sporttim, aici, iar fotografiile, aici și aici, două fiind și declarațiile, oferite de Alexandru Pelici de la gazda Ripensia și Octavian Benga, și atunci antrenor al poliștilor.
Returul n-avea să se mai joace în etapa a 36-a, antepenultima din campionat, programată în 16 mai 2020, pe când omenirea era fraudulos arestată ilegal la domiciliu sub falsele pretexte ale acelei nimic altceva decât ”sperietori” Stupid-19 pe post de alarmă falsă pentru strecurarea ulterior a sugestiei necesității așa-zisului ”vaccin” care ar ”imuniza” atât ”sigur” cât și ”eficient”, iar 36 de runde nici n-aveau apoi să mai figureze în calendarul competițional al Ligii 2, intrat la apă în manipularea în curs post-Stupid-19.
Fără o primăvară de fotbal în picioare, fără viitoare întâlniri timișorene tur-retur în Liga 2, ci strict în sezonul regulat.
Mai întâi deja în etapa a V-a din ediția 2020-2021, la sfârșit de septembrie, la matineu pe 26 ale lunii pe ”Știința” – Baza I UPT, a patra arenă intrând în scena găzduirea întâlnirii timișorenelor ASU Politehnica și Ripensia, cu câștig de cauză pentru alb-violeți din lovituri de la 11 metri după pauză, transformate de Axente în minutul 47 și Alexandru Popescu în minutul 58: 2-0 (0-0). Jucătorii în alb-violet desfășurau afișul fanilor viola, ”LIBERTATE PT. SUPORTERI!”, iar la final se bucurau de saltul în clasament de pe locul 5 pe treapta a doua, ”Ripi” alunecând în schimb de pe 16 pe 18. Ilustratele, și aici.
Traiectorii diferite, ASU Politehnica spre play-off, Ripensia spre play-out, noile găselnițe federale. Iar ”violeții” și roșu-galbenii n-aveau să se întâlnească nici în sezonul imediat următor în faza pe grupe valorice, ”studenții” și ”Ripi” sfârșind la unison în play-out, însă în grupe diferite. Ca urmare a unui sezon regulat trecut în care n-au navigat prin ape tocmai liniștite, vecine de clasament cu câte 10 puncte fiecare după eșecuri la zero în etapa a X-a, pe locurile 13-14 cu câte 15 goluri primite și unul în plus marcat de poliști, 11, context al întâlnirii directe de pe ”Dan Păltinișanu” din 23 octombrie 2021, cu Politehnica în rol de gazdă și Ripensia învingătoare cu 1-3 (1-1).
Era chiar primul meci ”acasă” al alb-violeților cu Nicolae Croitoru antrenor principal, spusele sale după înfrângere putând fi lecturate aici, dar și jocul la finele căruia clubul Ripensia anunța învestirea lui Florin Fabian ca antrenor principal, comunicatul oficial fiind remis în minutele savurării victoriei. Conturată după deschiderea de scor din minutul 3, din lovitură de la 11 metri, ”Ripi” preluând din nou conducerea după mijlocul părții secunde și pecetluind rezultatul final spre finele prelungirilor: 1-3 (1-1). Succes pus de interimarul Iulian Muntean pe seama ”muncii și a mobilizării foarte bune”, declarație accesibilă aici, iar ilustratele, aici.
Piftor transforma penalty-ul acordat după faultul comis în careu de Bocșan, iar Daniel Benzar egala în minutul 39 tot dintr-o lovitură de la 11 metri, în urma faultului comis de Lalic, Valerii Macrițchi preluând conducerea pentru ”oaspeți” în minutul 73 cu un șut de la semidistanță iar Denis Golda stabilind rezultatul final în cel de-al patrulea și ultimul minut de prelungiri: 1-3. Cronica, aici.
Protagoniști în urmă cu puțin peste un an de zile fiind următorii:
Politehnica Timişoara: Murariu – Sofran, Bocşan, Scutaru (cpt.), Pamfile – Ignea, Lazăr (min. 85, Haţegan) – Bîrnoi (min. 68, Zaluschi), Benzar (min. 68, Ursu), Andrei – Gerbi.
Antrenor principal: Nicolae Croitoru; secunzi, Lucian Dobre și Antonio Foale.
Rezerve: Păduraru – D. Radu, Costea, Prodan, Moţiu.
Ripensia Timişoara: Rus – Sturzu (min. 88, Stoica), Ţieranu, Lalic (min. 88, Rogac), Valerii Macriţchi – Vidrăsan, Stoi – cpt. (min. 71, Sokovic), Andrei Macriţchi – Piftor, Ernest (min. 57, Golda), Mitrov (min. 88, Gladun).
Antrenori: Iulian Muntean şi Călin Mada.
Pe bancă: Mosoarcă – Rogac, Ion, Morariu, Pădurariu.
Și-a mai trecut un an, și mai apăsător pentru Politehnica și Ripensia. Ce va fi sâmbătă la matineu pe ”Electrica”?
Așa a fost în ultimii nici 5 ani în Liga 2, pe scurt.
Ripensia – ASU Politehnica 0-2 (0-1) în Ciarda Roșie în noiembrie 2017. Antrenori: Suciu – Andone.
ASU Politehnica – Ripensia 2-1 (1-1) pe ”Dan Păltinișanu” în mai 2018. Antrenori: Foale – Urican.
ASU Politehnica – Ripensia 0-1 (0-1) pe ”Dan Păltinișanu” în octombrie 2018. Antrenori: Petruescu – Suciu.
Ripensia – ASU Politehnica 0-1 (0-0) din penalty în prelungiri pe ”Dan Păltinișanu” în aprilie 2019. Antrenori: Pelici – Petruescu.
Ripensia – ASU Politehnica 1-1 (1-1) pe ”Electrica” în 13 noiembrie 2019, gazdele egalând din lovitură de la 11 metri în minutul 43. Antrenori: Pelici – Benga.
ASU Politehnica – Ripensia 2-0 (0-0) pe ”Știința” – Baza I UPT în septembrie 2020 din lovituri de la 11 metri în sfertul de oră după pauză. Antrenori: Benga – Petruescu.
Și Politehnica – Ripensia 1-3 (1-1) pe ”Dan Păltinișanu” în octombrie 2021, cu golurile reprizei I din penalty. Antrenori: Croitoru – Muntean.
Așadar 4 victorii poliste în cele 7 întâlniri directe din Liga 2, respectiv două ale Ripensiei – inclusiv în ultimul duel, din toamna trecută, precum și o remiză în unica partidă găzduită de ”Electrica”, tot în luna noiembrie, acum 3 ani, cu remarca ținând de organizarea majorității acestor meciuri de până acum, 4 din 7, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”. În vreme ce ”Electrica” va deveni sâmbătă al doilea teren timișorean pe care să aibă loc măcar de două ori întâlnirea Politehnicii cu Ripensia în liga a doua.
Și cu observația că în majoritatea acestor întâlniri a înscris doar una dintre echipe, Politehnica marcând Ripensiei 9 goluri iar galben-roșii șase, un total de 15 survolând media a două ”boabe” pe meci, cu specificația că 6 din totalul celor 15 reușite au fost din lovituri de la 11 metri. Fără însă ca formația considerată ca fiind gazdă să conducă vreodată la pauza acestor 7 partide. De fapt, cluburile organizatoare au pierdut majoritatea acestor întâlniri, patru, două câștigându-le și una fiind remizată, golaveraj 6-9.
Glasul sec al cifrelor e în cuvinte, jocul rămâne la dispoziția protagoniștilor, sâmbătă pe teren. Iar foarte multe conotații ar putea fi asociate acestei revederi la ceas de cumpănă, însă multe se rezumă la faptul că Ripensia și Politehnica nu s-au întâlnit încă în Liga 2 de pe poziții într-atât de joase. Un duel umbrit și nu un derby.
Acestea fiind cele enumerate despre istoricul recent al confruntărilor în campionat dintre poliști și ripensiști, și ar mai fi fost două în Divizia D Timiș, în cursul sezonului 2014/5, de urmărit cel de-al optulea ”episod”.
Ultimele rezultate din Liga 2 și programul etapei a 13-a, care începe joi cu Csikszereda – Dinamo, pe coloana clasamentelor la zi a secțiunii Fotbal. După primirea Politehnicii, Ripensia va juca la bucureșteana nou-promovată Progresul 1944 Spartac.