Alb-violeți în cifre. Taub și Motreanu, cele mai multe minute în tur. Blănaru, cele mai multe jocuri. Taub 16 integral, Mărgărit 7 de pe bancă

ASU Politehnica a încheiat cum nu se putea mai bine turul primei participări în Liga 2, prin a înscrie de 3 ori în ultimul sfert al apariției acasă cu CS Balotești, stabilind astfel un record de la promovare în ceea ce privește numărul de goluri marcate într-un meci, patru.

Ultima impresie contează iar nou-promovații și-au mai îndulcit situația în apropierea vacanței de iarnă prin a contura pe ultima treime a parcursului o serie cu 3 victorii, două remize și o singură înfrângere, aproape în oglindă în comparație cu bilanțurile primelor două treimi, pe minus prin câte un unic triumf plus câte un rezultat de egalitate dar și câte patru eșecuri.

28

Ar fi cu atât mai multe de spus și sintetizat după o jumătate de întrecere mai îndelungată decât media pe tur a întrecerilor naționale din eșaloanele inferioare, o rezumare succintă a unei imagini de ansamblu în privința aportului componenților efectivului prin implicarea lor în orchestrația pregătită de Sorin Brîndescu putând fi conturată și strict prin prisma glasului sec al cifrelor, date de interes în cazul unui lot care în linii mari și-a păstrat continuitatea după promovări succesive, cu completări care au oferit un impact în general semnificativ prin totalul acumulat.

Noutățile absolute au survenit între buturi, unde cei 3 goal-keeperi și-au împărțit în mod egal aparițiile și minutele jucate, ceea ce nu este însă cazul și în celelalte linii, cea defensivă fiind puternic ancorată prin tinerii fundași laterali cu cel mai mare rulaj la nivelul întregului lot, Carol Taub având întâietate atât ca număr de evoluții integrale cât și ca număr de minute în teren în turul de campionat, secondat de Radu Motreanu, al doilea și după golgheterul Blănaru la capitolului partidelor disputate. În linia mediană, ca piese de rezistență și regularitate, alți tineri precum Constantinescu și Birău, permutările fiind totuși mai mari în cadrul compartimentelor median respectiv ofensiv, în care s-au înregistrat și cele mai multe intrări din postura de rezervă, 7 în cazul lui Mărgărit respectiv câte 6 în dreptul lui Dănăricu și a principalului marcator dintre cei 12 autori de goluri, Blănaru, utilizat de asemenea manieră pe această ultimă treime a tronsonului turului.

Se observă așadar o împletire a numelor unor jucători care au dus greul unor recente promovări cu cele ale unor sportivi intrați în acest 2016 în colectivul alb-violeților, caracteristica generală fiind legată de tinerețea efectivului dar și de lipsa experienței competiționale pe noul palier atins. S-au evidențiat la fiecare în parte numărul aparițiilor ca titular și al minutelor jucate din această postură, ca integralist sau înlocuit pe parcurs, total la care s-a adăugat numărul minutelor acumulate prin intrările de pe banca de rezervă. S-a semnalat totodată și numărul meciurilor văzute de pe margine respectiv totalul prezențelor ca titular plus rezervă, iar în cazul celor care au scuturat plasa adversă, numărul golurilor marcate.

Sunt cifre care nu spun multe și nici pe departe întreaga poveste dar care zic totuși ceva pe marginea unui parcurs de acomodare în care jumătate dintre apariții au fost pierdute și în care se sconta pe o zestre ceva mai mare de puncte în clasament.

Mitrea – 6 meciuri ca titular… 540 de minute jucate; rămas pe bancă: 8 jocuri

Constantinescu 6 ca titular… 540; rămas pe bancă: 7j

Gkakos 6 ca titular… 540; rămas pe bancă: 3j

*

Taub 16 ca titular… 1.440; rămas pe bancă: 1j. 16 meciuri jucate / 18

Motreanu 15 ca titular… 1.322 (14 integralist + 62) + 2 ca rezervă (36+26) = 1.384; rămas pe bancă:  -. 17/18

Bilia 13 ca titular… 1.125 (12 integralist + 45 – eliminat acasă cu Olimpia) + 3 ca rezervă (18+45+22) = 1.210; rămas pe bancă: 1j. 16/18 – 1 gol

Gălan 12 ca titular… 1.080 + 2 ca rezervă (21+45) = 1.146; rămas pe bancă: 3j. 14/18

Telescu 11 ca titular… 972 (10 titular +72 – eliminat acasă cu Luceafărul) + 1 ca rezervă (5) = 977; rămas pe bancă: 4j. 12/18 – 1 gol

Todorov 9 ca titular… 810; rămas pe bancă: 7j. 9/18

Ștefanovici 4 ca titular… 334 (3 integralist + 64) + 1 ca rezervă (3) = 337; rămas pe bancă: 3j. 5/18

*

Constantinescu 16 ca titular… 1.373 (11 integralist + 78+65+82+76+82); rămas pe bancă: -. 16/18 – 1 gol

Birău 15 ca titular… 1.251 (9 integralist + 45+69+83+76+87+81); rămas pe bancă: -. 15/18 – două goluri

Ghinescu 11 ca titular… 784 (3 integralist + 60+77+67+45+65+64+69+67) + 1 ca rezervă (25) = 809; rămas pe bancă: 3j. 12/18 – 1 gol

Teuț 6 ca titular… 456 (2 integralist + 54+77+80+65) + 2 ca rezervă (27+45) = 528; rămas pe bancă: 5j. 8/18

Dănăricu 5 ca titular… 351 (1 integralist + 72+57+76+56) + 6 ca rezervă (30+45+45+14+25+9) = 519; rămas pe bancă: 6j. 11/18 – 1 gol

Stancu 5 ca titular… 450 + 3 ca rezervă (12+45+7) = 514; rămas pe bancă: 4j. 8/18 – 1 gol

Niță 5 ca titular… 415 (3 integralist + 70+75) + 2 ca rezervă (45+8) = 468; rămas pe bancă: 7j. 7/18 – 1 gol

Giuricici 5 ca titular… 296 (1 integralist + 41 – eliminat la Afumați+75+45+45) + 3 ca rezervă (18+20+14) = 348; rămas pe bancă: 5j. 8/18 – 1 gol

Țugui 4 ca titular… 210 (0 integralist: 45+45+75+45) + 1 ca rezervă (25) = 235; rămas pe bancă: 5j. 5/18

Vucea 2 ca titular… 117 (0 integralist: 72+45) + 4 ca rezervă (15+13+13+23) = 181; rămas pe bancă: -. 6/18

Băban, convocat în deplasare la Juventus, a rămas pe bancă: 0/18.

*

Blănaru 12 ca titular… 972 (8 integralist + 66+66+75+45) + 6 ca rezervă (25+14+17+26+21+45) = 1.120; rămas pe bancă: -. 18/18 – 9 goluri

Bădăuță 9 ca titular… 766 (6 integralist + 68+85+73) + 5 ca rezervă (15+33+45+23+15) = 897; rămas pe bancă: -. 14/18 – 4 goluri

Mărgărit 5 ca titular… 339 (1 integralist + 65+76+63+45) + 7 ca rezervă (28+24+14+24+34+15+10) = 488; rămas pe bancă: 1j. 12/18 – 1 gol

Neamțu 0 – titular… + 2 ca rezervă (8+45) = 53; rămas pe bancă: 1j. 2/18.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: