Alexa: ”În pauza de iarnă căutăm soluții, căci e păcat!” ACS Poli are o revanșă de luat în fața Reșiței, fără succes în afara Carașului încă din etapa I

Dan Alexa a explicat la conferința de presă de astăzi, începută cu o ușoară întârziere față de ora anunțată de start, 12,30, datorită prelungirii antrenamentului liderului din B2, că se concentrează exclusiv pe derby-ul Banatului, programat sâmbătă de la ora 11 în etapa a XVI-a a seriei vestice, ACS Poli Timișoara – CS Metalul Reșița, infirmând zvonurile dimineții, cum că ar ajunge la Dinamo.

La exact 10 săptămâni după duelul Reșița – Timișoara din runda a V-a a turului, pe care Metalul îl aborda ca lider, cu un punct avans față de cei de pe malurile Begăi, iată că rolurile sunt acum inversate, ACS Poli pregătindu-se de revanșă în calitate de primă clasată, cu un avans de 4 puncte față de ocupantele locurilor 2-3, printre care și gruparea cărășeană, care n-a mai câștigat de 4 etape, din 25 octombrie, strângând între timp numai 3 puncte.

Bilanțul lui Dan Alexa acasă în B2 e 7 6 1 0 13-1 19 puncte

 

 

S-au contabilizat până acum doar câte două înfrângeri de fiecare parte, timișorenii având însă două succese în plus față de cărășeni, care abordează etapa a V-a a returului sezonului regular dar și ultima pe 2014 conștientizând că un nou eșec i-ar lăsa la 7 puncte în urma liderului, care se prezintă însă după 3 remize la rând.

ACS Poli devenea lider după ultima etapă a turului, 3-0 acasă cu FC Olt, rundă în care Metalul Reșița a stat, și și-a mărit între timp avansul.

Dar iată ce-a spus astăzi Dan Alexa: ”Avem un meci foarte important cu Reșița, am mai spus, nu e un joc capital, dar important, în care intâlnim o echipă bună, foarte bine organizată, care ne-a pus probleme mari în tur, și-au exprimat clar intenția că vor să promoveze. Este foarte important să arătăm mult mai bine decât la Caransebeș si cu Vâlcea acasă, să avem atitudine, căci dacă nu ești serios și nu ai atitudine, nu vom câștiga cu siguranță, și vom avea mari probleme”.

”Am mare încredere în echipă, s-a pregătit bine, s-au antrenat bine toată săptămâna. E un meci important pentru Reșița, mult mai important decât pentru noi, căci o eventuală înfrângere ar mări diferența la 7 puncte și atunci ar fi o problemă”, a adăugat Alexa.

În privința celor apărute legat de o potențială trecere a sa pe banca echipei la care a activat și ca jucător, Dinamo, antrenorul secund-divizionarei din Timișoara a explicat: ”N-aș vrea să comentez foarte multe, sunt în fața unui meci important pentru noi, sigur sunt niște zvonuri apărute, îmi aduc mulțumire, semn că scot capul în antrenorat, dar sunt aici, și e foarte important să câștigăm. Le mulțumesc celor din conducere că au avut încredere în mine chiar dacă veneam după retrogradare și e foarte important pentru jucătorii mei să continuăm!”

Alexa a mai adăugat: ”Auzisem că Daniel Stanciu e posibil să meargă acolo ca manager sau ca președinte, dar nu m-a sunat nimeni și sunt aici. Știam, căci m-am întâlnit întâmplător cu Daniel aici, în Timișoara, căci se mută aici, dar e o discuție mai veche, cu ceva săptămâni în urmă, iar referitor la ce s-a scris azi, sigur sunt zvonuri!”

Despre oaspeții reșițeni, Alexa a mai zis: ”O echipă agresivă, care nu te lasă să joci, de calitate în atac, cu golgheterul seriei, Buhăescu, mai e Neagoe, din spatele lui, extremele Manole și Vasile, care pot decide un meci, iar ceilalți sunt jucători care pun foarte mult suflet, alcătuit o echipă bine organizată, care se apără bine. Sunt jucători de Liga 1, Ciucă era căpitan la Craiova, Buhăescu are experiență de cupe europene, normal că mi-aș dori în lot sportivi peste nivelul Ligii 2 și mi i-aș dori, de exemplu pe Ciobanu, fundașul central, dar sunt conștient că sunt foarte greu de luat, însă de la Caransebeș e foarte posibil. Lupu chiar îmi place și încercăm să-i luăm, și pe Artean și pe Lupu”.

Întrebat despre seria ultimelor 3 remize la rând, Alexa a preferat să se refere la cele ”9 meciuri fără eșec, în care am primit un singur gol, de aici trebuie să plecăm, însă avem multe de pierdut dacă nu punem suflet. Reșița e o echipă de luptă, tare în dueluri 1 la 1, și ca să îl câștigi trebuie să pui suflet și când intri în teren să vrei mult să câștigi”.

ACS Poli nu va beneficia de aportul mijlocașului Poparadu, suspendat după eliminarea din prelungirile deplasării la Caransebeș, despre care clubul timișorean a explicat că a expediat o ”adresă prin care solicităm judecarea fazei în cauză și să nu se mai întâmple așa ceva nici în favoarea noastră, nici în defavoarea noastră”, jucătorul fiind sancționat cu al doilea cartonaș galben pentru o presupusă simulare de fault în suprafața de pedeapsă.

”Și ca mod de abordare, probabil vor fi ceva schimbări”, a mai spus Alexa, care ar putea conta, în funcție de cursul jocului, pe aportul lui Ovidiu Petre. ”Poparadu și-a reluat antrenamentele astăzi, a avut 3 zile de pauză, dar oricum nu joacă, e o pierdere pentru noi. Ovidiu Petre a făcut normal antrenamente în ultimele 3 săptămâni, probabil va fi în lot, îi lipsește ritmul, dar dacă avem nevoie, îl vom juca”.

Referitor la această zi istorică pentru sportul alb-violet, care aniversează în 4 decembrie 93 de ani de existență, Alexa a spus: ”Vreau să spun La Mulți Ani tururor poliștilor, azi e și ziua noastră, și sperăm să revenim în Liga 1, să avem mai mulți spectatori la meciul ăsta, și măcar în retur să vină multă lume la jocuri, căci echipa are nevoie de suporteri. Poli e și nostalgia stadionului plin, e un brand extrem de semnificativ pentru Banat, și e important să joace cu foarte mulți spectatori. În pauza de iarrnă încercăm să căutăm soluții, căci e păcat. Am o relație foarte bună și cu cei din galeria viola, erau foarte porniți, dar important e să facem un front comun. Altădată în Liga 2 se umpleau stadioanele aici!”

Alexa s-a mai referit în ansamblu la parcursul din toamnă: ”Puteam obține și mai multe puncte, dar foarte multă șansă n-am avut, și pot spune că am pierdut două puncte clare la Tărlungeni, și chiar și cu Vâlcea a fost un joc bun dar au fost rezultate normale cu Vâlcea și la Caransebeș pentru ce s-a jucat. Poate să fi fost două puncte în plus dar în general sunt mulțumit, am avut și o serie fantastică, dar ăsta e un meci cu o contracandidată și trebuie să intrăm cu determinare!”

ACS Poli n-a marcat în premieră în jocurile de pe ”Dan Păltinișanu” tocmai în precedentul meci acasă, 0-0 cu CSM Râmnicu Vâlcea.

CS Metalul Reșița a pierdut o singură dată în deplasare în primele 15 etape, având bilanțul pe alte terenuri 7 2 4 1 7-9 10 puncte, după rezultatele 2-1 la Câmpina, 0-0 la Mioveni, 1-1 la Oradea, eșec cu 4-0 la Slatina, 3-1 la Caransebeș, 0-0 la Pâncota și 2-2 la Râmnicu Vâlcea.

* Tichetele pentru jocul de sâmbătă sunt disponibile începând de astăzi la aceleași prețuri: 5 lei la tribuna II, 7 lei la tribuna I, 10 lei la tribuna 0. Accesul la peluze este liber – în acele zone este intrarea gratuită și pentru copiii cu vârsta sub 14 ani. Biletele se găsesc la biroul ticketing de la zona vestiarelor, iar în ziua partidei vor fi distribuite și la cele două chioșcuri de la zona tribunei oficiale, respectiv din spatele peluzei nord.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: