Alexa: ”Rezultat pe care mi-l asum, sunt principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat astăzi… Am făcut un pas lateral, o să rămân alături de Poli, doar că am luat o pauză”

Dan Alexa a anunţat că nu va continua în funcţia de antrenor principal al alb-violeţilor, în urma eşecului suferit de ASU Politehnica pe terenul celor de la CS Mioveni, cu 4-0. 

„Un rezultat ruşinos, mai ales după manieră, şi dacă rămâneam 11 la 11 nu aveam voie să pierdem cu 4-0. Rezultat pe care mi-l asum, sunt principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat astăzi”, a spus antrenorul demisionar.

”Când am venit la Poli am crezut foarte mult în promovare, mă simţeam dator Timişoarei. Iubesc Poli, sunt parte din ea! Cred că trebuie produs un şoc şi sunt două variante: să înceapă o reconstrucţie sau să renunţ eu. Dar sunt jucători aici care au rămas lângă echipă atunci când a fost greu. Sunt jucători care au trecut, un statut, îi respect foarte mult şi-i apreciez. Am hotărât ca decât să se renunţe la unii mai bine plec eu. Pentru că este şi un club altfel, cu mult voluntariat, oameni care de foarte multe ori îşi dau familiile la o parte pentru a ajuta Poli. Am făcut-o şi eu până în momentul acesta. Repet, iubesc Poli şi trebuie să ne gândim până la urmă ce e mai bine pentru ea”, a continuat Dan Alexa.

”Eu o să fiu alături de Poli în toate variantele, repet, Poli nu înseamnă nici Alexa, nici x, nici y. O să ajut cu ce pot. O să fiu aproape de ei. M-am legat sufleteşte mai mult, pentru că sunt nişte oameni care ajută echipa. Poli îşi va vedea de drum şi sperăm să readucem Poli cândva în prima ligă. Ce e cert e că am făcut un pas lateral, o să rămân alături de Poli, doar că am luat o pauză pentru că în orice variantă, aşa cum e logic, după o asemenea înfrângere şi un obiectiv aproape compromis sunt cele două variante de care am spus…”, a încheiat Alexa.

ASU Politehnica are 33 de puncte, precum AFK Csikszereda, pe care o va primi sâmbătă de la 12:30 la finele turului în play-off-ul Ligii 2. FC U Craiova și Rapid sunt în frunte cu câte 42 de puncte înaintea jocului direct din această seară de la ora 21, din Bănie, urmate de CS Mioveni cu 41 de puncte și Dunărea Călărași cu 38, câștigătoare cu 1-2 la Miercurea Ciuc tot în această rundă a 4-a.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ doi = 11

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: