Alexandru Pelici (Ripensia), prim succes ca antrenor în Timișoara: ”Fac o dedicație mai specială. N-am mai intrat în acel vestiar din 1998 și mi s-a ridicat părul…”

Ripensia Timișoara a încheiat turul Ligii 2 prin a învinge grație unui unic gol marcat la ultimul atac, 1-0 cu nou-promovata din Constanța, pe care a egalat-o astfel la puncte și la golaveraj, vecine pe locurile 15-16. Este a doua victorie acasă din tur a bănățenilor, după un 2-1 cu CS Balotești pe 15 septembrie, în etapa a VII-a, când Andrei Dumiter înscria golul victoriei timișorenilor tot în minutul 90. Pe lapovița din această seară, diferența a făcut-o cu capul Mansour Gueye.

După 4 remize consecutive cu 1-1 pe teren propriu în care egala pe final în minutul 89, în prelungiri, în minutul 90 respectiv în minutul 78, Ripensia a spart gheața la potou, în încheierea meciului de la finalul turului Ligii 2, când detenta ”vulpoiului” Mansour Gueye i-a permis să plaseze balonul cu capul jos lângă bară, în stânga: 1-0 cu Farul pe lapovița de pe ”Dan Păltinișanu”.

Ripensia semnează astfel primul triumf după 7 etape, după un 1-0 tot aici. Și este doar pentru a doua oară în această jumătate de campionat ca Ripensia să nu primească gol, după un victorios 0-1 pe acest gazon cu ASU Politehnica.

Alexandru Pelici, antrenor principal aflat la prima victorie pe banca Ripensiei, a spus că ”a fost un meci de luptă și mă bucur că l-am câștigat, chiar dacă a fost târziu, la ultima fază a noastră. E foarte importantă victoria, mai ales împotriva unei echipe care se află tot acolo, în zona inferioară, care venea după două victorii, cu un antrenor pe care îl apreciez foarte mult. Îmi felicit jucătorii pentru determinare, că au crezut în ei până la sfârșit!”

Pelici a spus: ”Dedic victoria tuturor celor care cred în noi, acestei familii care încet, încet începe să se formeze la Ripensia, iar pentru că e prima mea victorie ca antrenor în Timișoara, în plan personal, doresc să fac o dedicație mai specială. Nu am mai intrat până azi în acel vestiar din 1998, iar acum am simțit că mi se ridică părul, văzând și poza lui nea Puiu în vestiarul 2, și dedic victoria memoriei a 3 oameni foarte importanți de la începutul carierei mele de jucător, domnului Costică Rădulescu, care a unit fotbalul din Timișoara, fostului meu coleg și un om deosebit Adrian Stoicov, și lui Puiu Preda, care cu certitudine au fost astăzi alături de noi, toți 3, căci atunci când învingi în prelungiri, mai e și un ajutor de la Cel de Sus. Căci am avut și șansă la anumite atacuri ale Farului, acele contre tăioase, despre care știam că sunt periculoase, știam ce ne așteaptă!”

Săndel Pelici a mai spus și că ”am crezut toți în șansa noastră, Mansi a mai avut 2-3 faze bune pe care le putea fructifica, au mai fost și alte ocazii pe care din păcate nu le-am finalizat, până atunci, în final, dar ne bucurăm, căci sunt 3 puncte foarte, foarte importante! Sperăm să mai facem 3 puncte și sâmbătă, deși avem absențe importante după meciul de azi, pe Călin Toma suspendat și probabil Stoi, să vedem radiografia, cu ce probleme sunt la umăr. Băieții au dedicat golul lui Ungureanu, care face parte din familia noastră și trebuie să se opereze – e clar, sezonul lui e încheiat, până la sfârșit, dacă nu survine ceva nesperat…”

Iar după ce i-a egalat la puncte pe ”marinarii” de la malul Mării Negre, acum roșu-galbenii caută să-i țină cât mai departe în urma lor pe dunărenii Brăilei, sâmbătă de la 11, tot aici. ”Au o echipă tânără, de copii talentați, și am stat și cu domnul Grigoraș de vorbă despre ei, nu trebuie subestimați, deși au problemele lor financiare, și sper să-și revină Dacia Unirea, să fie ajutată, căci a fost o formație de tradiție a ligii secunde, sper să Florentin Petre să redreseze corabia, dar noi să învingem în meciul direct cu ei. Tot aici vom juca, în Ciarda Roșie terenul e foarte moale, greu poți pasa, e nămol”.

”Și nu în ultimul rând mulțumesc și colaboratorilor mei, Iulian Muntean, Călin Mada, Gheorghe Stoianov, tuturor celor care ajută Ripensia!”, a conchis Alexandru Pelici.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 7

 


Alte articole legate de acest subiect: