Amical: UTA – Ripensia 4-2 (0-2)

Județele vestice au trei cluburi în primele două divizii, Liga 1 și Liga 2 fiind la sfârșitul acestei săptămâni în pauza competițională dată de meciurile României în preliminariile C.M. Qatar 2022, primul – pierdut vineri la Hamburg cu 2-1 în fața Germaniei iar următorul acasă luni cu Armenia, așa încât divizionarele fără întâlniri oficiale în program au recurs la disputarea unor partide amicale, UTA primind în județul Arad vizita Ripensiei. Roșu-albii, în pregătirea meciului pe teren propriu din etapa a XII-a în Liga 1 cu nou promovata din Craiova, urmat de deplasarea la Clinceni, pe când timișorenii înaintea confruntării de vineri de la ora 17:30 pe ”Dan Păltinișanu” cu CS Universitatea Cluj, urmat de duelul local la concitadina Politehnica: UTA – Ripensia 4-2 (0-2).

Iar arădenii de pe locul 8 în Liga 1 după 11 etape au răsturnat scorul în repriza a II-a a meciului de verificare de sâmbătă de la ora 11 de pe terenul din Sînicolaul Mic, unde timișorenii clasați pe poziția a 12-a după 9 runde din Liga 2 au marcat de două ori până la pauză.

Mai întâi la mijlocul primei reprize, în minutul 22, când Golda i-a aşezat mingea lui Coulibaly, marcator cu un șut de la 16 metri în stânga portarului: 0-1. Și după numai încă un minut, când Piftor a șutat din marginea careului de 16 metri, dintr-o bună pasă de la Ion: 0-2.

Putea fi chiar 0-3 în minutul 26, dar şutul expediat de Golda de la circa 23 de metri a ochit transversala, copiat fiind în minutul 42 de Ubbink, de la gazde, cu un șut de la 16 metri.

Pauza a adus conform tipicului acestor partide de pregătire numeroase înlocuiri, șase efectuate de prim-divizionari, șapte de către Iulian Muntean, Ripensia confirmând marți continuitatea staff-ului tehnic cu care a conlucrat Cosmin Petruescu până la despărțire.

Răsturnarea de situație s-a produs pe finele meciului, UTA spărgând gheața în minutul 79, când Desley Ubbink a înscris cu un șut de la 14 metri – reducând din diferenţă, ca imediat mai apoi prim-divizionarii să egaleze în minutul 80, când Roger a șutat de la 12 metri.

Asediul la poarta secund-divizionarei s-a concretizat prin alte două goluri, reuşite de aceiaşi jucători, autori de ”duble”. În minutul 83 Ubbink, marcator cu un șut de la 17 metri, iar în minutul 86 Roger, 4-2 cu o reluare din careul mic. 

Ultimele rezultate în Liga 1 și Liga 2, programul viitor și clasamentele la zi, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal.

*

UTA: Mociu (min. 46, Balauru) – Shlyakov, Erico (min. 46, Benga), Medjimorec (min. 46, Ilie), Dima (min. 60, Măr) – Vorobjovas (min. 46, Batha), Passaglia (min. 46, T. Călin) – Antal (min. 46, Hora), Ubbink, Roger – Dangubic (min. 60, Wagner).

Antrenor principal: Balint Laszlo.

Ripensia: Mosoarcă – Sturzu (min. 77, Ernest), Țieranu (min. 46, Rogac), Lalic (min. 46, Fridrich), Gladun (min. 71, Pădurariu) – Coulibaly (min. 46, Stoi), Vidrăsan (min. 46, Taras), Valerii Macrițchii (min. 71, Stoica) – Mihai Ion (min. 46, Morariu), Golda (min. 46, Ernest; min. 71 Soković), Piftor (min. 46, Mitrov).

A arbitrat o brigadă arădeană: Sebastian Mako – Florin Vesa şi Andreea Șușcă.

Balint Laszlo a declarat: ”Continuăm să avem aceeași problemă cu debuturile de meci. Este a patra sau a cincea oară când primim gol la prima acțiune a adversarului, ceea ce este o problemă destul de mare. Eficiența compartimentului defensiv, siguranța pe care trebuie să o avem în astfel de momente lasă de dorit. Ca de obicei, am acuzat șocul primirii golului și s-a făcut repede 0-2. Se putea face și 0-3, dar, din nou, pentru a nu știu câta oară, am reacționat în repriza a doua. Am reușit să marcăm, dar nici acolo nu sunt foarte mulțumit pentru că și în prima repriză și în a doua trebuia să fim mai pragmatici. Am avut multe ocazii și am ratat mult prea mult. Sunt discuții pe care le avem constant, atât coelctiv cât și individual și îmi doresc să rezolvăm problema debuturilor de meci. Această problemă a apărut pe parcurs, nu am avut-o la început și, din păcate, iată că se regăsește chiar și la un meci amical. Am discutat foarte mult cu băieții, cumva trebuie să găsim modalitatea prin care să eficientizăm faza defensivă, pentru că de acolo pleacă foarte multe și în primul rând încrederea în potențialul nostru. Și apropo de meciul cu Craiova, e foarte important să nu mai avem astfel de probleme în compartimentul defensiv, să tremurăm la fiecare acțiune a adversarului.”

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 4 = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: