Începutul lunii august a adus şi mai multe întâlniri amicale din pregătirile verii, dintre care spicuim după cum urmează, cu menţiunea că miercuri au şi început meciurile oficiale odată cu turul I naţional al Cupei României, despre buzieşeni respectiv CS Avântul Periam consemnându-se la aceste legături: 1 şi 2.
Două jocuri aşadar în turul I al fazei naţionale a Cupei României în noua ediţie 2023-2024 în care au fost implicate şi cluburi timişene, unul dintre acestea, CS Phoenix Buziaş – calificat la scor în deplasare, urmând a găzdui miercuri 9 august de la ora 17:30 disputa eliminatorie din faza secundă, cu Politehnica Timişoara, pentru intrarea în turul 3 din 16 august.
Altfel, seria jocurilor amicale a continuat în ”fotbalul mic” din Timiş, meciuri disputate în această săptămână, dintre care spicuim ceva mai jos, rezultate şi marcatori.
În Cupa României, Pobeda Star Bîşnov – CS Phoenix Buziaş 1-7 (1-1): Marius Sîrbu, respectiv Românu şi Bădăuţă câte o „dublă” fiecare, Savu, Pamfile şi Nagy.
CS Avântul Periam – ACS Progresul Pecica 0-1 (0-1). Oaspeţii au marcat din lovitură de la 11 metri.
Şi urmează aşadar CS Phoenix Buziaş – Politehnica Timişoara şi CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Ripensia, programate în turul 2 pentru miercuri 9 august de la ora 17:30. Turul 3 este programat pe 16 august.
Amicale, amicale…
Miercuri…
Politehnica Timişoara – CSC Peciu Nou 1-1 (1-0). David Popa a deschis scorul în minutul 21, ca apoi, în mitanul secund, Cristian Scutaru să egaleze.
Politehnica: Murariu – Huminic, Bocşan (cpt.), Vlaicu, Taub, Marincu, Rotariu, Pureca, Curescu, David Popa, Paşcalău.
Antrenor: Paul Codrea.
Au mai intrat: Miklos – D. Radu, Dav. Roşu, Bocşan (minutul 61, Vlaicu), R. Ciurel, I. L. Rotariu (61, E. Adam), M. Oprea, D. Ciurel, Mura, Boariu (61, Ehling), Careba (80, Boariu).
CSC Peciu Nou: Sfetcu – Gania, Scutaru, Mera, Ureche, D. Bud, Dobie, Ignea, Voroş, Giuricici, Enciu.
Antrenor: Sorin Gheju.
Au mai intrat: Braşoveanu – Ov. Radu, Vlădic, Buză, Baeram, Matei, Făndel, Cristodulo, Ştefan şi Ţurcaş.
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Ripensia Timişoara U17 7-0 (3-0): Cosmin Mancaş 3 goluri, Buţu 3 goluri şi Bulza. Meciul s-a jucat pe terenul Colterm.
CS Sânandrei-Carani – Progresul Gătaia 4-1 (1-0): Deian Pecarov (din 11 metri), Alex Birău două goluri şi Adrian Ungureanu, respectiv Raul Puşcaş.
Timişul Şag – Cocoşul Orţişoara 11-0 (7-0): Octavian Drăghici 4 goluri, Adrian Ungureanu două, Dacian Bîrză, Raul Briciu, Daniel Grigoriu, Bogdan Moroşan şi Eric Pascu.
Sâmbata
FC Bihor Oradea – Politehnica Timişoara 1-0 (0-0). Unicul gol al meciului a fost marcat de Sorin Chiţaş cu 10 minute înainte de final.
Repetiţie a divizionarelor „C” înaintea debutului oficial de miercuri în Cupa României, roş-albaştrii la Sânmartin cu Lotus Băile Felix, alb-violeţii în deplasare la Phoenix Buziaş.
FC Bihor: Mihai Pânzariu (minutul 46, Radu Bob) – Călin Jurj (min. 46, Flaviu Drăgan), Alex Popa (min. 46, Sergiu Bactăr), Daniel Stan (min. 46, Ricardo Farcaş), Loren Ioviţă (min. 46, Alexandru Stoian) – Vadim Calugher (min. 46, George Cherman), Răzvan Gunie (min. 78, Alin Valkai) – Andrei Chindlea (min. 46, Andrei Moga), Tiberiu Serediuc (min. 46, Alexandru Sorian), Ionuţ Ban – cpt. (min. 46, Florin Chitaş) – Marius Hosu (min. 46 Sergiu Jurj).
Antrenor: Florin Farcaş.
Politehnica Timişoara: Rareş Murciu (min. 60, Robert Mikloş) – Robert Curescu (min. 67, Andro Mura), David Roşu (min. 60, Aurel Vlaicu), Cristian Bocşan – cpt., Cosmin Huminic (min. 60, David Ciurel), Carol Taub (min. 60, Denis Radu) – Iosif Rotariu (min. 73, Eric Adam) – Dan Pureca, Fabian Marincu (min. 70, Denis Boariu), David Popa (min. 60, Mario Oprea) – Patrick Paşcalău.
Antrenor: Paul Codrea.
Politehnica Timişoara U21 – CSC Peciu Nou 2-1 (1-0): Robert Ehling şi Sorin Tătaru, respectiv Narcis Voroş. Meciul s-a jucat pe terenul Electrica.
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Phoenix Buziaş 2-0 (1-0): Sorin Butnăraşu (min. 42) şi Cosmin Mancaș (min. 65).
Meciul s-a jucat pe terenul din localitatea Sacoşu Turcesc.
Progresul Felnac – Avântul Periam 5-1 (2-1). Golul timișenilor a fost marcat de Ovidiu Praţa.
CSC Millenium Giarmata – CSM Lugoj 0-1 (0-0). Unicul gol a fost marcat de Dorin Mărmăneanu în minutul 12.
CS Timişul Şag – Progresul Ciacova 6-0 (2-0): Ivanovici două goluri, Iulian Munteanu, Bogdan Moroşan, Caius Lungu, Răzvan Gălan.
Progresul Gătaia – Voinţa Lupac 1-3 (1-2). Pentru gazde a marcat Gabriel Cruceru, tot localnicii şi ratând o lovitură de la 11 metri în minutul 88, prin Aleksandar Radovan.
AS Utvin – CS Sânandrei-Carani 0-19 (0-8): Deian Pecarov 5 goluri, Dan Silaghi 4 goluri, Alex Birău 4, Andrei Ungureanu 3, Andrei Hodiş, Bogdan Centea şi Marius Toma.
Unirea Tomnatic – AS Gelu 2-3 (1-2).
Pentru nou promovata în liga a patra au punctat Cristian Berbece – două goluri şi Alexandru Grigoraş.
Flacăra Parţa – Gloria Moşniţa Nouă 2-5 (0-2): Alex Nichiforel şi Doru Sabău, respectiv Mircea Şchiopu, Adrian Butura, Bogdan Andriucă, Denis Ianis şi Mario Popescu.
CSO Făget – Avântul Jamu Mare 6-3 (5-3).
Marcatorii gazdelor: Mihai Rădac 3 goluri, Sorin Coţolan, Florin Tomoioagă şi Raul Dobozi.
Ripensia Timişoara U19 – Unirea Sânnicolau Mare 4-3 (2-2).
Pentru echipa din liga a patra au marcat: Daniel Galea, Gueye Ousmane şi Tomas Cozma.
CSC Belinţ – FC Bistra Glimboca 4-0 (2-0): Mihai Socaci (din 11 metri), Robert Watzulek, Eugen Miculescu, Robert Ardelean.
Cocoşul Orţişoara – AS FC Bazoş 4-2 (2-1): Denis Ştefoni două goluri, Andrei Balaci şi Alex Olar, respectiv Ady Nuhaiu şi Bocuş.
AS Recaş – Olimpia Darova 4-1 (2-0): Flavius Cristescu, Andrei Kut şi Traian Ciobanu două goluri, respectiv Mişi Bejera.
Alte rezultate: Voinţa Iosifalău – CSC Millenium 2 Giarmata 5-2, CSO Deta 2 – CSO Deta 2-6, CSU Universitatea de Vest din Timişoara – Avântul Bobda 4-1, Plavii Delia Sânpetru Mare – Steaua Roşie Variaş 6-4, Tricoul 1 Iunie Timişoara – CSC Tormac 4-2.
Iar la mijlocul săptămânii au fost convocaţi delegaţii cluburilor din Divizia D Timiş, la şedinţa dedicată competiţiei ligii a IV-a judeţene în noua ediţie 2023-2024, dintre cei 20 absentând cei de la Topolovăţu Mare, Belinţ şi Pobeda Star Bîşnov.
Dar iată şi programul primei etape din liga a 4-a timişeană în noul campionat: CS Unirea Sânnicolau Mare – CSC Liebling, CS Comloşu Mare – CS Sânandrei-Carani, CSC Millenium Giarmata – CSC Voinţa Maşloc, CS Timişul Şag – CS Cocoşul Orţişoara, Avântul Topolovăţu Mare – CSM Lugoj, CSO Deta – CSC Belinţ, CS Progresul Ciacova – Pobeda Star Bîşnov (Dudeştii Vechi), AS Gelu – CS Progresul Gătaia, CSU Universitatea de Vest – Gloria Moşniţa Nouă şi AS FC Unirea Jimbolia – CS Flacăra Parţa. Debutul Diviziei D Timiş, sâmbătă, pe 12 august de la orele 11 şi 18.
Programul etapei, pe coloana tradiţională a clasamentelor la zi, laolaltă cu ultimele rezultate, ierarhiile şi programul viitor în SuperLiga şi Liga 2.