Amicale… Amicale: rezultate, marcatori + Programul etapei I în Divizia D Timiș

Ultima săptămână din iulie a adus un număr și mai mare de meciuri de pregătire, ale căror rezultate şi marcatori sunt enumerate mai jos, laolaltă cu alte succinte detalii în pragul sezonului competițional în Divizia D Timiș.

CS Timişul Şag – CS Progresul 1906 Ciacova 3-1 (0-1). 

Meciul s-a jucat în prima zi a săptămânii de la ora 18:30 pe terenul din localitate şi a fost câştigat de gazde, după ce oaspeţii au deschis scorul prin golul reuşit de Claudiu Sturza, ca apoi elevii antrenorului Adrian Enăşescu să întoarcă rezultatul prin golurile marcate de Aleksandar Radovan, Armin Şultz şi George Boştină.

CSC Dumbrăviţa (Liga 3) – CSC Peciu Nou 6-2 (3-0): Dragan Paulevici – 3 goluri, Alex Tismonar, Mirjan Maric și Florin Dobie, respectiv Răzvan Popaluca din lovitură de la 11 metri şi Ifeany Anagor.

AS Avântul Topolovățu Mare – AS Viitorul Bencec 4-4 (1-2): Florin Cădariu – două goluri, Felix Amponsan şi Sebastian Lobonea, respectiv Alexandru Vuc, Călin Gheorghevici şi Alin Cristea – două goluri. O surpriză plăcută din partea echipei din eșalonul inferior, care i-a ţinut în şah pe adversarii lor iar cu puţin noroc putea chiar obţine victoria.

CS Unirea Tomnatic – CS Comloşu Mare 0-3 (2-1). Seria bună a comloșenilor în meciurile de verificare a continuat şi în acest amical jucat în deplasare prin golurile marcate de Deian Pecarov (două) şi Şerban Crişan.

CSC Giarmata – Politehnica Timişoara juniori U19 3-2 (2-1). Pentru gazde au marcat: Bogdan Ferţu, Pîrvulescu şi Cosmin Goia.

CS Progresul 1906 Ciacova – CS Cocoşul Orţişoara-Seceani 1-1 (1-1). Pentru gazde a deschis scorul Gabriel Stolojescu în minutul 27, din lovitură liberă de la 17 metri, egalarea a survenit 10 minute mai târziu prin reuşita lui Gabriel Gînju.

Antrenorul principal al oaspeţilor, Ghiţă Chimiuc, ne-a spus: ”De mult nu am mai văzut aşa echipă disciplinată la Ciacova şi un teren foarte bun. Aşa teren ar trebui să aibă toate echipele din liga a patra. Chiar merită felicitări!”

CS Unirea Sânnicolau Mare – CSC Dumbrăviţa (L3) 0-4 (0-0). Victorie la zero pentru echipa din liga a treia, pregătită de Cosmin Stan, prin punctele reuşite de: Dragan Paulevici, Sebastian Bura Kot, Alex Martinov şi Luca Bodri. În prima repriză oaspeţii au ratat o lovitură de la 11 metri prin Costel Zurbagiu.

Voinţa Lupac (L3 / CS) – CS Timişul Şag 2-1 (2-0). Cele trei goluri au fost marcate de: Alexandru Avramescu (min. 38), Ovidiu Dan (min. 43) respectiv Aleksandar Radovan (min. 49). 

AS Avântul Topolovăţu Mare – Bega Belinţ 1-0 (0-0). Veteranul Sebastian Lobonea a marcat unicul gol al meciului pentru echipa pregătită de Alin Muntea cu cinci minute înainte de final. 

CSM Lugoj – CS Progresul Gătaia 1-0 (0-0): Alexandru Maier (minutul 70).

CS Avântul Periam (Liga 3) – CS Cocoşul Orţişoara-Seceani 2-2 (0-0): Ionuţ Ologu (min. 62) şi Andrei Viaşu (min. 72), respectiv Osman Geyere (min. 81) şi Iştvan Ordog (min. 88).

CS Flacăra Parţa – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (Liga 3) 1-2 (1-0). Gazdele au deschis scorul în minutul 27, prin Marius Semeniuc, iar elevii lui Răzvan Leucă au întors rezultatul în favoarea lor prin golurile marcate de Cosmin Mancaş (min. 50, din lovitură de la 11 metri) şi Nafi Iseini (min. 85).

AS Recaş – CS Comloşu Mare 0-5 (0-3): Dacian Bîrză (min. 4 și 14), Deian Pecarov (min. 45), Raul Peptănuş – autogol (min. 50) şi Andrei Hodiş (min. 63).

Gloria Moşniţa Nouă – AFC Bazoşu Vechi 4-3 (2-2): Alexandru Neag – 2 goluri, Mircea Schiopu şi Ovidiu Farcaş respectiv Eugen Pistriţu, Andrei Achimov şi Florin Bolgea din lovitură de la 11 metri.

CSC Giarmata – Atletico Liebling 4-4 (1-3). Au marcat: Valeriu Sofronea, Sebastian Stoica, Alex Vlăduţi şi antrenorul-jucător Cosmin Goia, respectiv Paul Cojocaru, Cristian Marcovici, Ovidiu Căpăţână şi Sabin Nae.

CSC Dudeştii Noi – AS Gloria Uivar 6-2 (3-1). Pentru localnici au marcat: Adrian Pop – 2 goluri, Daniel Turbureanu 2, Cosmin Mingea şi Raul Neagu.

Atletico Vinga (jud. Arad) – AS Viitorul Bencec 4-6 (3-3). Pentru timişeni (în foto) au marcat: Laurenţiu Sein 2 goluri, Alexandru Fedor, Alin Cristea, Călin Gheorghevici şi Razvan Cernăuțan.

Timişul Hitiaş – Meget Remetea Mare 6-0 (2-0): Gabriel Saba 2 goluri, Aurelian Salva, Ionel Pîntea din lovitură de la 11 metri, Beniamin Adam şi Abel Buciuta.

Oaspeţii au ținut să joace cu mingea primită ieri cadou de la ajf-iști la adunarea generală, dar în minutul 65 s-a spart. 

+

Alte rezultate: Unirea Banloc – Olimpia Niţchidorf 7-1; Spartak Gottlob – Banatul Teremia Mare 1-7; Politehnica Timişoara U13 – UTA U13 1-2; AS Bega Belinţ – AS Camaro Fibiş 4-1; AS Voinţa Valcani – AS Voința Saravale 13-2; CSC Flacăra Făget – AS Dumbrava 5-1; Chinejana Chinezul Satchinez – Unirea Cerneteaz 8-7.

Meciul Olimpia Lenauheim – Progresul Iecea Mare a fost întrerupt în minutul 46 din cauza ploii torenţiale, la scorul de 4-3.

Altfel, un joc amical care trebuia să se dispute la sfârşitul săptămânii trecute între Flacăra Parţa şi Progresul Gătaia nu a mai avut loc după ce reprezentantul grupării vizitatoare nu s-a ţinut de promisiunea dinaintea programării acestui meci de a aduce transferul pentru trei jucători. Iar după această ”surpriză” antrenorul Adrian Bungău a trimis jucătorii acasă. O altă surpriză și pe pielea Sporttim, în sensul că sus pomenitul reprezentant al clubului din Gătaia a expediat sub formă de mesaj text un rezultat al partidei nedisputate şi marcatorii. Atenţie așadar, de la un meci care… nu s-a disputat. Fără alte comentarii iar concluziile le puteți trage Dumneavoastră. În schimb jucătorul Flavius Ion, de la gazde, a relatat corect că nu a marcat nici un gol şi că meciul nu s-a jucat, întrucât antrenorul a trimis jucătorii acasă, informații pentru care îi adresăm mulțumiri.

Se apropie startul în liga a IV-a, Divizia D Timiș

Adunarea Generală păsuită de oficialii AJF Timiș a avut loc sâmbătă la un hotel din Timișoara, cu 83 de invitaţi telefonic, iar ședința a durat aproximativ 43 de minute. La final, toţi cei prezenţi au primit cadou o plasă conţinând o minge, un pix și un carnetel, dar au fost şi delegaţi care au refuzat cadoul.

În prezenţa a 15 delegaţi prezenți ai cluburilor înscrise în liga a IV-a s-a efectuat tragerea la sorți a țintarului campionatului, programul primei etape, care va începe sâmbăta viitoare, fiind următorul:

CSC Millenium Giarmata – CS Timişul Şag

CSU Universitatea de Vest din Timişoara – ACS Voinţa Maşloc

CS Cocoşul Orţişoara-Seceani – ACS Carani

AS FC Atletico Liebling – CSO Deta 

CS Phoenix Buziaş – CS Progresul Gătaia

CS Flacăra Parţa – CS Comloşu Mare

CS Progresul 1906 Ciacova – CSC Peciu Nou

AS Unirea Grabaţ – AS Avântul Topolovăţu Mare

CS Unirea Sânnicolau Mare – ACS Fortuna Becicherecu Mic

CSM Lugoj – CS Unirea Tomnatic.

Se observă așadar nume noi în componența Diviziei D Timiș la ora debutului în ediția 2021-2022. Comparativ, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Fotbal pot fi lecturate denumirile cluburilor implicate în eșalonul 4 la ora întreruperii ediției 2019-2020 a competiției, în martie anul trecut.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− patru = 4

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: